de Mihai Cîrjă
Din cultura populară asta se pare a fi utilitatea stagiului militar. Cum acesta nu mai e demult obligatoriu (de la revizuirea Constituției din 2003), iar între timp ne-am updatat gândirea la nevoile societății și femeia nu mai stă la cratiță, sub imperiul feminismului și într-o societate în care o femeie poate fi la fel de independentă economic, social, profesional precum un bărbat, ideea de bărbăție în strânsă corelație cu armata a devenit desuetă.
Stagiul militar e o chestiune inițiatică ce putea să meargă foarte bine sau foarte prost, pentru că era pumnul care sufoca și ultima fragilitate tardivă a copilăriei. Iar copilăria e importantă toată viața, și ne spune Freud cum și de ce. Trebuie să te indepărtezi într-un mod de ea, care să nu te lase cu sechele.
În armata, o altă chestiune e cea a subordonării, care îmbinată cu un strop de mitocănie din partea superiorului naște prostie pură și creează dezgust. Și tu să nu poți face nimic în sensul ăsta. O lecție de supunere e totuși uneori binevenită; ulterior apreciezi mai bine calitățile umane, iar atunci când acestea lipsesc oamenilor din jurul tău lucrurile vor fi ușor de abordat. Astazi lumea e frustrată de ierarhii, nu știe cum să abordeze un asemenea raport. În fond, ierarhiile sunt de cele mai multe ori o aparență: funcționează pentru că unii sunt lăsați să creadă în ea, ca alții să o conducă de la bază.
In Antichitatea greacă razboiul era o artă pentru că avea reverberații morale; ἀρετή (arete) era virtutea supremă și se afla în strânsă legătură cu eroii din epopeile homerice, care își depășeau sinele, ajungeau la acea excelență morală, forma cea mai înaltă posibilă a sinelui. Dacă ne apropiem de era noastră, cele doua Războaie Mondiale ne-au arătat că războiul a fost cea mai mare traumă din conștiința umanității – se produce o trecere de la moral la imoral, de la expansiv la autodistrugere. Asta se întâmplă când o națiune devine sclavul propriilor virtuți.
Pe de altă parte, în doctrinele cu privire la stat, suveranitate, un element esențial în primele teorii era armata, pentru că armata era un capital de putere, puterea fiind ea însăși deplinătatea suveranității. Dar asta se întâmpla în Evul Mediu. Actualmente, suveranitatea ține de recunoașterea unui stat de către comunitatea internațională (sau măcar o parte a acesteia). Singurul beneficiu al armatei e o chestiune de securitate națională, de tradiție care ar trebui perpetuată, fie ea in forma de stagiu obligatoriu sau de serviciu profesionist. Arta militară trebuie studiată (practic și teoretic) ca orice artă, pentru că e despre om împotriva omului, opoziția ontologică cea mai puternică posibil, gândirea umană cea mai înaltă, care servește împotriva umanității – adică rațiunea și forța motrice din spatele istoriei.
Stagiul militar ar trebui să fie obligatoriu, pentru că presupune un exercițiu fizic binevenit (de care tinerii de azi fug), o maturizare psihică necesară și o formare morală dar și cognitivă (în sensul de awareness) exponențială, pentru un stat sănătos.
Sursa foto: Wikimedia.org
