Zile la Roma, zi-le de Roma!

Distribuie!

de Larisa Iordache

Am să vă scriu despre o parte a unei poveşti care sigur nu se va termina aici. Am să scriu despre locuri şi oameni.

Am fost la începutul lunii martie, într-o mini-excursie în Roma, Italia. Motivul, recunosc, a fost unul relativ romantic: celebrarea unui an de relaţie cu prietenul meu. Desigur, plimbarea noastră a fost una de turişti însetaţi să vedem toate punctele de atracţie. Tot ce am învăţat la ora de istorie, tot ce am văzut în filme, vroiam să captăm în cele patru zile de şedere.

Deoarece articolul vă prezintă ce am extras mai frumos din experienţa mea, de ce să nu lămuresc din start puţinele aspecte care m-au făcut să mai reduc din zâmbete. Ce nu mi-a plăcut? Faptul că în metrou, oamenii se tem de români, că pakistanezii au, se pare, aceeaşi meserie de negoţ stradal ca în orice altă capitală europeană, că italienii conduc nebuneşte, că pe străzi încă nu putem vorbi de curăţenia la care tot sperăm şi noi, că se fumează pe stradă (excesiv). În schimb, compensează cu tot ce ne-a fost lăsat de cei care au scris istoria, cei care au avut grijă ca noi să avem ce vedea acum.

Am început deci, cu…

romaa

 

Coada a fost destul de mare, dar totul s-a desfăşurat relativ rapid. Pe măsură ce îmi amintesc de acel sentiment, realizez că, probabil, nu avem încă o expresie care să simbolizeze perfect amintirea redată. Cum te simţi atunci când calci pe urmele unor eroi? Cum te simţi când ştii că în spatele selfie-ului tău, se duceau lupte între gladiatori şi animale sălbatice? Pe lângă noi, roiau persoane care ne îndesau sub priviri beţe care sunt menite să susţină telefonul, pentru un selfie mai reuşit.  Nouă ne-au părut a fi pakistanezi, poate ne înşelăm. Am văzut oameni fericiţi că e cald afară, oameni grăbiţi să urce pe scări, îndrăgostiţi care se sărutau pe treptele amfiteatrului. Ce nu am văzut? Chipuri reflexive. Şi chiar le-am căutat.

Am umblat în fiecare zi, o distanţă destul de mare, astfel încât seara abia apucam să facem un rezumat al timpului nostru. Am stat la cozi, am aşteptat, ne-am minunat. O construcţie care te face să revii, este bineînţeles, Basilica di San Pietro. Recunosc, nu am simţit o iluminare sufletească în momentul în are am intrat înăuntru, nu am simţit nevoia de pioşenie şi rugă. În acelaşi timp, realizam că mă aflu în cadrul celei mai mari biserici din lume. Da, din lume. E ceva.

roma2

 

Am vizitat vestitul muzeu de la Vatican, unde l-am întâlnit pe Dali! Bine, desigur, nu pe el în persoana sau vreo figurină de ceară, ci câteva opere, ceea ce pentru mine, a însemnat un fel de strângere de mână cu artistul meu preferat. Am stat vreo zece minute lângă pictură, analizând stratul de ulei. O imagine simplă care induce un calm de mormânt. În timp ce îmi admiram pictura, valuri de oameni se îngrămădeau pe culoarele muzeului să ajungă la vestita Capelă Sixtină. Nu ştiu dacă merită să fie pusă ultima, să fie piesa de rezistenţă, că oricum rămâi mască la tot ce vezi înainte (asta dacă nu faci un maraton rapid până la capelă, faci o poză pe furiş şi ai plecat). Am o poză cu opera respectivă, dar sunt şi eu în ea, aşa că am luat una de pe Google, pictura e aceasta:

roma3

 

Printre chipuri umane zâmbitoare, chipuri grăbite, avide de câştig, pierdute în oraşul antic, printre coline şi construcţii impetuoase, te pierzi într-o stare de beatitudine, pe care nu reuşeşti să ţi-o explici. Şi uite aşa, ajungi să scrii un articol în care venerezi un oraş, venerezi oameni şi clipe.

Nu ştiu, deci, ce mi-a plăcut mai mult. Poate oraşul în sine, poate vremea, poate accentul călduros pe care îl tot auzeam la orice colţ de stradă, poate feţele de masă în carouri şi bucheţelele de flori din cafenelele micuţe şi slab iluminate. Tot ce pot sigur să spun, este că merită. Nu pentru că e Roma, nu pentru că pleci cu iubitul, sora, fratele, mama, ci pentru că te vezi forţat să analizezi o altă cultură, să cunoşti oameni diferiţi cu caractere diferite, să demontezi stereotipuri, să mergi, să afli, să te regăseşti. Şi asta, prietene, merită tot efortul.

Sursa foto Dali: http://www.wikiart.org/en/salvador-dali/angelic-landscape

Taguri

Arhiva