Voluntariatul și tinerii

Distribuie!

de Adina Mihaela Brișcă

Tinerii voluntari din România se pot bucura de legea nr. 195/2001 privind promovarea și participarea cetățenilor români la acțiunile de voluntariat. Statul român recunoaște activitățile de voluntariat, precum și valoarea profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale și lingvistice a persoanelor care desfășoară aceste activități. Voluntariatul se desfășoară pe baza unui contrat încheiat între voluntar și organizația gazdă.

Voluntariatul  reprezintă o poartă deschisă pentru toți cei care vor să persevereze, să învețe lucruri noi, să cunoască oameni noi, caractere diferite. Activitățile de voluntariat ajută cel mai mult la formarea unui tânăr. Îl determină să fie mai organizat, mai responsabil, tolerant cu cei din jur, îl învață să lucreze în echipă, să fie punctual și creativ. Cine crede că voluntariatul te pune doar la treabă, se înșală. Voluntarii se și distrează împreună, fac traininguri, cursuri, merg în excursii gratuite la mare, la munte, participă la proiecte în străinătate. Cred că un voluntar știe să se distreze mai bine. Voluntariatul nu reprezintă o pierdere de timp, nu înseamnă că trebuie să renunți la ceva. Din contră, voluntariatul este un atu. Oare de ce orice angajator te întreabă ce activități ai desfășurat, din ce organizații ai făcut parte? Pentru că ceea ce faci cu timpul tău liber contează. Contează cum îți gestionezi timpul.

Cine vrea să întâlnească oameni deschiși, inteligenți, care au ce povești și care sunt dispuși să experimenteze să vină la voluntariat. Andra DolanaIulia DrăghiciGabriel Bucur și Ionela Zărnescu împărtășesc câteva idei din experiența lor în cadrul voluntariatului.

Ionela este studentă la Facultatea de Litere din Bacău, Departamentul de limbi şi literaturi străine. Ea consideră că „voluntariatul într-o școală oferă o oportunitate extraordinară de a căpăta experiență în domeniu celor care doresc într-o zi să lucreze în învățământ sau cu tineri în general.

Este de asemenea o ocazie să iți îmbunătățești competențele de comunicare care sunt evaluate de către toti angajații care lucrează sau nu cu studenti, de a dovedi cât de responsabil și de matur ești. De exemplu, pentru trei săptamâni la începutul anului universitar, am voluntariat la secretariat pentru ca una din cele doua secretare lipsea, iar cealaltă nu se descurca singură.

Fiecare început de an școlar presupune o gramadă de formalități care trebuie scrise, înregistrate, clasificate, aranjate etc, acte de care secretarele, respectiv eu răspundeam și care trebuiau să fie gata până la un termen limită (responsabilitate, punctualitate). De asemenea, în cadrul facultății se întreprind și clase de meditații de către studenți, unde vezi cu adevărat dacă ai rabdare, dacă știi să explici, și de ce nu să afli dacă nu cumva asta e chemarea ta, de a fi profesor?”

Gabriel e un bucureştean de 20 de ani, student în al doilea an la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Universitatea Bucureşti). Ştia încă de la început ce îşi doreşte: vreau să devin comentator sportiv”. A intrat imediat în domeniul presei sportive. De peste un an este colaborator la Radio România Actualităţi – departamentul Sport, unde s-a împrietenit repede cu toţi şi a fost cooptat în echipă. A creat materiale pentru radio, a mers la evenimente sportive în toată ţara, acolo unde a cunoscut o mulţime de oameni din presa sportivă şi nu numai. A lucrat o vară pentru Sport Total FM şi o toamnă pentru Moise Guran şi emisiunile sale. A fost de câteva ori voluntar. În vara anului 2013 a fost cercetaş, timp de o săptămână, fapt pentru care a primit diploma de „cercetaş jurnalist”, lucru cu care se amuză şi acum. A plantat copaci, la începutul acestei primăveri, într-o acţiune care, spune el, i-a deschis apetitul pentru voluntariatul ce ţine de protejarea ecosistemului. Acum a început treaba la al doilea job, revista “Sport Revolution”, dar are în vedere şi câteva acţiuni de voluntariat, ce ţin de o societate pentru studenţi şi câteva organizaţii cu interes ecologic.

Andra este o persoană activă și dornică să cunoască oameni de calitate.„Eu sunt Andra Dolana, sunt studentă în anul II la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la specializarea Jurnalism și prima oară am intrat în contact cu voluntariatul când eram în clasa a 11-a, când am fost voluntară o săptămână în cadrul Festivalului Național de Teatru de la Sibiu de unde sunt eu și, în momentul acela, m-am îndrăgostit ca să spun așa, de voluntariat. De când am venit la facultate fac voluntariat în cadrul Societății Studenților Universității din București și este una dintre cele mai frumoase experiențe de care am avut parte  de când sunt studentă, în sensul că am cunoscut o grămadă de oameni minunați, lucrăm la tot felul de proiecte, noi le gândim, noi le implementăm, noi le promovăm, noi luptăm pentru a obține fonduri. Ai beneficiul de a fi alături de oameni care îți plac și de la care poți să înveți și pe lângă asta, la finalul unui proiect când vezi rezultatele, ai un sentiment extraordinar pe care nu l-aș schimba pentru nimic.

Iulia a învățat că nu întotdeauna poți face doar ceea ce îți place. „Mă numesc Iulia Drăghici, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism, anul II, specializarea Jurnalism. Acum sunt voluntar la fundația Leaders, unde îmi place foarte mult, este o echipă de tineri unde învăț cum să fiu mult, mult mai organizată decât eram până acum, unde învăț să lucrez mai bine în echipă dar și individual, unde învăț să fiu responsabilă și să îmi dau seama că de munca mea depind și alții, că am un rol destul de important în echipa respectivă, ne ducem pe la tot felul de evenimente, realizăm evenimente, chiar acum suntem în cursul unui eveniment la Facultatea de Farmacie și îmi place că pot să cunosc oameni noi, oameni frumoși de la care am ce învăța și de la care pot fura meserie.”

 

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*