de Alexandra Nadane
O prietenă mi-a povestit următoarea întâmplare:
Era o oră târzie, într-o noapte friguroasă de aprilie. Nu mai știa exact ce făcea în momentul respectiv, dar își amintește că a vrut să se uite la ce a mai apărut pe Facebook și a văzut postarea unui prieten care își lua adio de la cei dragi, vrând să se sinucidă. Inițial a crezut că e o glumă. S-a uitat pe profilul lui și a văzut un al doilea mesaj, cât se poate de serios și de trist.
Nu știu dacă ați avut ocazia să aflați despre o persoană apropiată, care v-a sprijinit și pe care o aveți atât de prezentă în suflet, că vrea să se sinucidă sau să auziți că deja și-a pus capăt zilelor. E un sentiment sfâșietor, te simți de parcă ai muri tu însuți, iar secundele acelea puține par a fi o mie de ani.
Când l-a sunat, i-a răspuns a doua sau a treia oară. Se aștepta ca la celălalt capăt al firului să audă o voce dură, potrivnică, fermă în ideea de a-și încheia viața. Nu știa cum ar trebui să reacționeze și ce ar putea să-i spună, iar el a deschis telefonul înainte să apuce să se gândească la asta. Cu o voce stinsă, a încercat întâi să-și stăpânească plânsul și durerea. În scurt timp și-a dat seama că nu are rost, situația fiind de așa natură încât cel mai firesc lucru era să fie el însuși. A surprins-o faptul că nu era într-o stare de disperare sau de revoltă, ci, pur și simplu, era rănit sufletește, acest lucru îl durea foarte tare, dar nu avea curaj să ceară ajutorul cuiva în acel moment. Prietena mea nu a făcut altceva decât să stea și să îl asculte. Timp de o oră i-a vorbit despre tot ce îl durea și nu avusese cui să-i spună. Apoi a rugat-o să stea de vorbă cu el până când a ajuns acasă și s-a liniștit.
Dialogul acesta nu seamănă nicidecum cu unul prietenesc, relaxat, la un ceai. Celălalt îți transmite toată durerea lui. Omenește e imposibil să iei durerea celuilalt fără să te strivească, mai ales dacă ești o fire empatică, dar am văzut că atunci când lași totul la o parte și încerci să ajuți, Dumnezeu lucrează. Și celălalt este ajutat, și tu ești păzit de a fi strivit de greutatea problemei lui. Până la urmă, este vorba despre curajul de a fi alături, dacă vezi că aceasta e de făcut, deși nu ai putere să o faci.
Nu e puțin lucru aceasta, și nu e deloc rar. În Evanghelia de astăzi găsim exemplul femeii samarinence, care atunci când l-a descoperit pe Hristos și a înțeles că este Mesia cel așteptat, a lăsat totul și s-a dus în cetate să le spună oamenilor, fără să se întrebe dacă va avea putere sau dacă va reuși. Iar prin mărturisirea ei s-a pus un început care a dus la refacerea legăturii dintre Dumnezeu și oamenii din cetatea sa:
„Iar femeia şi-a lăsat găleata s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristos? Deci au ieşit din oraş şi veneau către Dânsul. […] Deci după ce au venit la Dânsul, samarinenii L-au rugat să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii îi ziceau: credem nu numai pentru vorbele tale, ci fiindcă noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.” (Ioan 4, 28-30, 40-42)
Sursa foto: wikimedia.org
[…] Citeşte restul articolului pe GEN90 […]