Un articol de debut, o politică de tribut!

Distribuie!

Născut la începutul anului ’90, gen după revoluţie, sunt atras de mediul politic intern din România aşadar am considerat absolut necesar să scriu acest articol având în vedere că revista Gen90 îmi oferă această oportunitate.

În cele ce urmează, după cum spune şi titlul, am să vorbesc despre stilul prost de leadership practicat de politicienii români de-a lungul timpului, fapt ce a condus, spun unii, la sărăcirea minunatei noastre ţări.

Perioada socialistă, strâns legată de numele Nicolae Ceauşescu, a reprezentat industrializarea României, apariţia infrastructurii, dezvoltarea tuturor sectoarelor economice la nivel naţional. Mulţi ar spune că au fost lucruri minunate, eu însă sunt de părere ca a fost o  dezvoltare forţată, facilitată de credite externe foarte mari care, în final, au împins populaţia la foamete, dezbinare şi disperare. A fost un regim auster care îngrădea până şi libertatea la propria opinie şi care inducea un singur stil de educaţie – oamenii erau conduşi pe căi coercitive către viaţa profesională, societatea era divizată dupa propriul plac al oamenilor cu putere de decizie  aflaţi în vârful piramidelor, fie ele securitate, armată, educaţie, sănătate sau alte instituţii ale statului.

O proastă gestionare a investiţiilor de la acea vreme, real vorbind, a condus la o vânzare de ţară. De ce? Pentru că, de fapt, toate sistemele dezvoltate pe acele credite externe produceau la preţuri infime pentru export. Mai mult decât atât, România începuse să vândă şi forţă de muncă pe datorie către poparele străine – practic românii plăteau tribut pentru împrumuturile făcute de politicieni în locul lor.

În decembrie ’89 apare schimbarea, revoluţia, o nouă lume, se rostea libertate, dar în acelaşi timp, Ceauşescu era exacutat fără drept la replică de parcă el ar fi fost singurul vinovat pentru toate neregulile ce s-au petrecut în timpul mandatelor lui. În opinia mea executarea lui Ceauşescu nu a făcut decât să faciliteze continuarea acestui regim politic de tribut, aceeaşi vânzare de ţară fie ea prin metode conştiente fie inconştiente.

Capitalismul, Iliescu, Constantinescu, Băsescu – preşedinţi care s-au angajat să ducă ţara către prosperitate – de fapt toată clasa politică a confundat interesul naţional cu interesul personal în perioada de mandat a fiecăruia dintre cei enumeraţi mai sus. Dacă socialiştii deserveau interesul naţional într-o manieră deficitară, vremurile de capitalism au facilitat transferarea resurselor necesare pentru macrostabilitatea naţională către satisfacerea intereselor personale ale majorităţii activiştilor de pe planul politic.

După cum am spus mai sus, aceeaşi politică de tribut continuă şi în perioada post decembristă. Ne lovim de destructurări şi privatizări făcute pe raţionamente politico – populiste, nepotisme şi interese personale, ba poate chiar şantaje. Toate investiţiile socialiste au fost suprimate fără a-şi găsi rolul socio-economic, în continuare populaţia plătind pentru  incapacitatea politicienilor de a conduce acest grânar al Europei.

Ei bine, astăzi, fiecare dintre noi plătim tribut pentru că locuim în România, iar cei ce ne conduc au avut grijă să ne îngrădească accesul la resurse. Indiferent de perioadă sau modalitate, România are o istorie de plată a taxelor prin metode unidirecţionale, fie tribut efectiv sub dominaţie otomană, fie credite externe neperformante sau cotizaţii la fondurile europene, privatizări păguboase, impozite şi taxe sufocante, accize crescute, TVA care trimite un sfert din banii noştrii către sistemul central al statului controlat de sistemul politic.

La numai douăzeci şi doi de ani am auzit de prea multe ori că România este o ţară de mâna a treia, sintagmă care circulă inclusiv în sfera politică, fiecare facţiune aruncând vina pe concurenţii ei politici, acuzându-i de falimentul naţional. Ei bine, eu nu cred nici că România este o ţară săracă şi nici falimentată pentru că văd astăzi, în aşa-zisa perioadă de criză economică, cum sistemul politic a fost împărţit în doi concurenţi care se războiesc pentru ocuparea anumitor funcţii în sistemul etatist, nu social, practicat de ambele părţi. Şi totuşi nu pot să nu mă întreb cine ar vrea să conducă o ţară falimentată, o ţară cu viitor amanetat către Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială ori Comisia Europeană... Atâta vreme cât vor exista oameni care să se zbată pentru monopolizarea controlului tuturor resurselor statului, eu personal voi considera că încă mai există ceva de vândut din bunurile comune şi interese personale gata să fie satisfacute în detrimentul interesului colectiv.

Astfel,  prin acest articol am vrut să evidenţiez strategiile politice proaste, voluntare sau involuntare, la care România a fost supusă nemijlocit în vremuri grele sau prospere. Strategii care au condus în cele din urmă către situaţii în care cetăţenii au fost obligaţi să plătească tribut – şi spun tribut pentru că am fost forţaţi spre achitarea unor datorii făcute de alţii în numele nostru sau am fost martorii devalizării proprietăţilor şi fondurilor statului.

Mihai Lazăr

Sursa foto: wikimedia.org

Nota redactorului: Articolul prezintă opinia autorului, nu a revistei. GEN90 încurajează exprimarea liberă a opiniilor sub formă de articole, oricine este invitat să publice dacă are ceva de spus, indiferent de ideologia sa politică.

Taguri

Arhiva

2 Comments

  1. Nita Mihai
    August 27

    Felicitari pentru articolul de debut! Sper sa accepti drept critica constructiva ceea ce voi enunta eu in continuare.

    1. Imprumuturile pe care le-a facut regimul comunist fie sub Dej fie sub Ceausescu erau inevitabile. Toate statele afectate de al doilea Razboi Mondial au avut nevoie de fonduri pentru refacere, indiferent ca asta a insemnat planul Marshall si mai tarziu Piata Comuna SAU tratatul de la Varsovia si CAER.

    Chiar daca facem un exercitiu de imaginatie si ne inchiipuim ca istoria ar fi luat alta turnura (i.e. Romania ar fi ramas o monarhie constitutionala) imprumuturile masive erau o nevoie care nu putea fi ignorata din doua motive mari: a. distrugerile cauzate de razboi trebuiau reparate b. tara avea o disperata nevoie de un sistem economic modern (or, la momentul 1947 la proclamarea regimului comunist, Romania avea un grav retard economic, fiind o tara agrara dar cu mijloace de productie ineficiente). Indiferent pe ce ramura ar fi ales sa orienteze dezvoltarea economiei executivul unei Romanii libere (agricultura sau industrie) creditele erau esentiale.

    Daca ne uitam in istorie TOATE statele occidentale s-au dezvoltat pe credit, indiferent ca au fost republici sau monarhii sau imperii birocratice. Diferenta dintre noi si ei e pur una de ritm al modernizarii: drumul spre modernitate al vesticilor a fost unul bine pavat, cu etape succesive, fluente si tranzitii aproape imperceptibile intre acestea. Totul timp de mai bine de 3 secole. Pe cand modernizarea Romaniei s-a produs fix atunci cand ea n-a mai putut fi evitata: din nevoie, repede si prost. La fel si cu creditele, in timp ce vesticii si-au asigurat un echilibru suportabil intre rata generarii de profit si rata returnarii fondurilor, Romania a fost fortata mai mult de ambitie frusta decat de termenele limita si presiunile creditorilor, sa isi plateasca “toate datoriile externe”. (Cu ce pret?)

    2. Privatizarea este o etapa fireasca in continuarea drumului Romaniei spre modernitate. La fel si economia de piata care o include pe prima. Trecerea activitatilor economice din apanajul statului in cel al antreprenoriatului privat n-are NICIO legatura cu o politica populista, dimpotriva, cei care au scandat impotriva privatizarii au adoptat un discurs populist, de prost-gust si reactionar care indemna la perpetuarea sistemului economic centralizat si planificat.

    3.Tributul catre otomani s-a facut cu ACORDUL domnitorilor romani. Stiu ca afirmatia asta atinge aspru o rana a istoriei noastre si a mandriei noastre nationale, dar e adevarul crunt. Tarile Romane si-au exprimat dorinta de a nu deveni pasalac, cu pretul unui tribut mereu crescand. E o decizie asumata. Vecinii nostri de la Sud de Dunare, fiind provincie otomana NU plateau niciun tribut Portii, dar in schimb trebuiau sa permita construirea de moschei pe teritoriul lor. Cred ca “jugul” otoman a fost simtit putin spre deloc in Bulgaria.

    Creditele pe care si le ia Romania, avantajoase sau nu pentru noi, sunt in continuare necesare. Faptul ca sunt negociate PROST e responsabilitatea celor care poarta discutiile in vederea obtinerii lor.

    Cotizatiile catre fondurile europene sunt inca un fel de a participa activ la administrarea comunitatii europene. Toate tarile membre finanteaza aceste fonduri. Faptul ca Romaniei ii este dificil sa tina pasul nu este vina forurilor europene, ci tine de cat de ineficient se genereaza si gestioneaza bugetul public din care e efectuata contributia.

    Impozitele si taxele sufocante, de care spui, sunt asa pentru ca atunci cand trebuie sa acoperi gaurile din buget si deficitele din urma delapidarilor, fraudelor si proastei administrari, cea mai buna sursa o reprezinta impozitele. Motivatia maririi lor difera in functie de cel care o propune.

    Nu vreau sa ma intelegi gresit, dar cred ca o parte din discursul tau este vadit influentat de retorica nationalist-populista fie a vreunui politician sau figuri publice fie a vreunei institutii de presa. Zic asta pentru ca tema “vinderii de tara” revine aproape obsesiv in atentia publica din ’90 si pana in prezent.

    Nu cred ca problema trebuie pusa asa asa, pentru ca am de mult de perioada cand statul (“poporul muncitor”) detinea economia si capitalistii erau demonizati efectiv si constant de propaganda rosie.

    Situatia in care ne aflam nu e rodul unei conspiratii a politicienilor sau bancherilor(romani sau straini) impotriva noastra. Datoriile sunt inevitabile, proasta lor gestiune nu.

    • Mihai Lazăr
      August 27

      Ma bucura faptul ca ti-ai exprimat opinia referitoare la articolul meu si iti multumesc pentru asta. Dar as dori sa clarific cateva aspecte din start.

      *1. Despre credite – nu am spus niciodata ca nu trebuiau facute credite sau ca nu este necesara creditarea, ba chiar mai mult sustin creditarea si sunt de acord cu dezvoltarea prin creditare si cu faptul ca altfel nu prea se poate(mai ales in sistemele interventioniste). Ceea ce acuz eu este proasta gestionare a banilor din creditare sau poate chiar nivelul de creditare atins pe decizii pur politice gen: “Banii de la FMI sunt o centura de siguranta” iar dupa aceea aflam ca 30% din banii nostrii sunt blocati in sistemul de redistributie al statului(25% fond salarial bugetar, 5% TVA). Deci ce vreau sa evidentiez este faptul ca regimurile politice recente ne-au indatorat fara echivoc si fara o acoperire economica reala.

      **1. Sunt adeptul antreprenoriatului, al proprietatii private implicit si al liberalismului, dar daca acestea sunt viciate de interentia statala atunci ma simt putin nevoit sa le taxez.

      *2. Sustin privatizarea, inclusiv a MetroRex, dar hai sa vedem putin cum au fost facute privatizarile. Companii de stat vandute pe 1$ sub motivul ca au datorii, dar patrimoniul respectivelor companii puteau acoperi inzecit datoriile acumulate. Deci despre ce privatizare vorbim? Cumva populista? Terenuri apartinand CAP-urilor au fost impartite pe criterii politice care sa aduca voturi. Dupa regimul Ceausist de 25 de ani cine avea bani sa cumpere un hotel dat spre privatizare din patrimoniul statului sau macar proprietati care sa acopere un credit pentru un hotel?

      *3. “Tribut = obligatie de plata baneasca impusa unui popor” – prin folosirea cuvantului tribut am vrut sa atrag atentia asupra costurilor pe care le suportam ca efect al neprofesionalismului clasei politice care s-a tot perindat pe la conducerea tarii.

      *4. Discursul meu nu este influentat de nimic si de nimeni, nici de opiniile publice ale altora si nici de anumite viziuni politice, este pur si simplu rationamentul meu politico-economic.

      Inca o data iti multumesc pentru stilul deschis cu care ai abordat acest articol 🙂

Comments are closed.