The Weekend MacGuffin: Gânduri în afara cutiei

Distribuie!

de Cosmin Acatrinei

„You have to have men who are moral...and at the same time who are able to utilize their primordial instincts to kill without feeling...without passion...without judgment...without judgment! Because it's judgment, that defeats us.” (Walter E. Kurtz, Apocalypse Now)

Marii erudiţi, care s-au perindat de-a lungul timpului prin lumea scindată între spiritualitate şi raţiune, au fost mereu călăuziţi de ideea de a contopi cele două viziuni, cu scopul de a înţelege mai bine universul din care fac parte. Pentru a ajunge la un astfel de nivel superior de înţelegere, a fost necesară o detaşare, atât fizică, cât şi spirituală, deoarece au considerat că nu poţi înţelege cu adevărat esenţa unui concept, decât dacă îl priveşti obiectiv, din afara lui. Astfel, această nevoie de îndepărtare a fost asociată cu un soi de renunţare la societatea plină de idei preconcepute, care funcţionează ca o barieră invizibilă între om şi ideile sale.

Melodia care punctează destul de bine această idee, conturând-o cu o titulatură concisă, este The Man who sold the World, a lui David Bowie. Scindarea între cele două lumi se produce într-un timp îndelungat pentru cel care se proclamă cu mândrie la final – omul care a vândut lumea. Trecerea timpului e marcată la nivel instrumental de sunetul unui arc de ceas, care se tot încordează, până ajunge în timpul prezent, iar alarma vine ca vocea iluminată care asigură că totul este şi a fost sub control, iar vânzarea lumii a fost o alegere obiectivă. Dialogul între încordări de arc, care se produce între cele două fiinţe ale experienţei sale sunt demonstraţia căutării de formă şi sens, iar finalul aduce cu sine o nouă reconfirmare a indolenţei faţă de lumea pe care a părăsit-o.

Distanţarea fizică de societatea opresivă se produce câteodată înaintea celei spirituale, după cum este cazul în romanul lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe. Pasiunea pentru navigaţie învinge îndemnul la stabilitate şi plafonare al tatălui, iar acesta este primul pas către distanţarea spirituală faţă de lumea care pare că vrea să îl înghită asemenea valurilor în care eşuează corabia sa. Izolarea în care se află ani buni pe insula pe care naufragiase, îl ajută pe Crusoe să renunţe la necesităţile inutile ale lumii materiale, şi să îmbrăţişeze o apropiere faţă de natură şi de gândurile sale, care aveau nevoie de liniştea acelei singurătăţi pentru a fi auzite şi apreciate.

Apogeul distanţării faţă de lume şi de inutilitatea ei o regăsim în personajul colonelului Walter E. Kurtz, interpretat magistral de Marlon Brando, în pelicula lui Francis Ford Coppola, Apocalypse Now. Kurtz este un adevărat illuminati, un om al cărui spirit învinge întreaga maşinaţiune horifică a războiului, explicând necesitatea alierii cu oroarea şi teroarea morală, care pot deveni, în caz contrar, cei mai temuţi duşmani ai omului.  Dorinţa sa de evadare s-a produs în urma adâncirii în mocirla tot mai lipsită de sens a societăţii, de care e judecat pentru că nu se poate încadra în normele ei. Rezultatul acestei răzvrătiri e unul monstruos, Kurtz fiind privit ca un zeu într-un ţinut uitat de lume, the asshole of the world, după cum îl defineşte ilar unul dintre soldaţi, iar metodele şi practicile sale sunt de un barbarism caracteristic primitivismului care nu cunoaşte o civilizare a spiritului, dar care poate fi considerat un proces invers al reîncarnării morale, până la un stadiu de pseudo-nirvana, o revenire la originile ancestrale.

Scindarea celor două valenţe ale omului pot, aşadar, rezulta într-o coliziune ulterioară între cele două, însă detaşarea de clişeele şi stereotipiile unei societăţi bolnăvicioase poate fi benefică pentru formarea unui set de valori propriu, iar riscul unei ciocniri, pe cât e de inevitabil, cu atât este mai necesar. Pentru că în fond, dacă nu reuşeşti să negociezi preţul corect al integrităţii tale, consecinţa va fi o plafonare în nisipul mişcător al unei imuabile încordări de arc.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva