de Bogdan Minuț
Nu, nu am să vă vorbesc despre ţigări. Fiţi fără grijă. Camel este o trupă engleză, formată în nebuloasa frumos colorată a progresivului. Spre deosebire de alte trupe ale acestui gen, Camel este cam necunoscută. Scopul acestui articol, atunci, este de a mai răspândi puţin spritul şi muzica genială a acestei trupe condusă de flautul fermecat al lui Andrew Latimer.
Că tot e toată lumea ocupată ba cu sesiunea, ba cu munca, unii şi cu bacul chiar, fac apel la dorinţa acestora pentru un pic de relaxare şi vă propun să ascultaţi prima melodie, de pe primul album şi sfatul pe care ni-l dă acesta: Slow Yourself Down (cu speranţa că n-o să picaţi niciun examen din cauza acestei sugestii). Camel este o evoluţie continuă. Vocea lui Latimer este oarecum mistică şi pătrunzătoare – în sensul că te copleşeşte imediat. Eu mereu mi-am imaginat melodiile lor puse pe începutul unui film. Combinaţia între insturmentalul complicat, orga călduroasă în multe melodii şi vocea aceasta este perfectă pentru un intro. Dar lăsând filmele la o parte, ascultând Camel, de la primul album din 1970, până la ultimul din 2002, am avut impresia că muzica, pe lângă progresivitatea interioară a melodiilor, oferă o progresie şi de-a lungul albumelor. Astfel primul album este o introducere pentru al doilea, al doilea pentru al treilea şi tot aşa. Am urmărit îndeaproape schimbările de sunet (şi de membri) de la un material discografic la altul şi am rămas şocat de câte feluri de muzică pot să producă aceeaşi trupă – de la funk la blues, la synth-pop, la psihedelic şi până la clasic, clasic rock, country şi oriental – într-o melodie, chiar am avut senzaţia că aud puţin Phoenix.
Pornind de la Platon care afirma intertextualitatea într-o perioadă când cărţile nici nu existau în forma pe care o ştim astăzi, aş vrea să observ, cu această ocazie, cum şi în muzică avem influenţa ca modalitate de intertextualitate între compozitori. Camel sunt, din acest punct de vedere, o comoară. Ar fi interesant de făcut un studiu pentru a scoate din muzica lor cât mai multe trimiteri la cât mai multe culturi – prin ritmuri specifice, prin formule armonice, prin acorduri neobişnuite – de exemplu acea măsură de nouă optimi despre care am vorbit într-un articol precedent.
Prin această intertextualitate armonică, Camel se dovedesc a fi de-a dreptul postmodernişti ai muzicii – avangarda rock fiind reprezentată fără îndoială de progresiv şi/sau psihedelic. Sper că v-am convins să exploraţi măcar puţin această trupă, iar dacă nu, vă aştept să citiţi articolul de săptămâna viitoare, unde vă promit ceva şi mai interesant.
Sursa foto: Wikimedia.org
