Un scriitor s-a hotărât într-o zi să publice o operă dedicată succesului femeii în societate. În scurt timp, cartea a devenit celebră și a fost foarte apreciată de cei care luptau pentru drepturile femeii. Autorul ei a câștigat premiul pentru cel mai bun scriitor al anului. În semn de mulțumire pentru această distincție, a hotărât să se întâlnească cu câteva dintre cititoarele sale. Se apropia ziua de 8 martie. Era cel mai potrivit moment pentru a-și arăta admirația și prețuirea față de inspirația pe care o primise din partea lor. În afară de asta, își dorea să afle cum văd ele femeia, dincolo de imaginea pe care o construise el în carte.
Autorul a început cu citirea unui fragment introductiv:
„Prima femeie pilot, prima femeie avocat, prima femeie medic, prima femeie procuror, prima femeie parașutist, prima femeie președinte, prima femeie militar, prima femeie constructor, prima femeie șofer, prima femeie tehnician, prima femeie campioană la lupte, prima femeie care a mers pe lună. Iată femeia care a dovedit lumii întregi că este mai puternică, mai capabilă și mai inteligentă decât bărbatul. Iată femeia pentru care s-a strigat pe toate străzile: Liberte, Egalite, Fraternite! Femeia care a schimbat societăți, civilizații și mentalități. Femeia care a făcut istorie. Femeia despre care s-au scris sute de mii de pagini și s-au făcut studii.”
– Nu-i așa că e extraordinar? Succes. Celebritate. Schimbare. Ce poate fi mai frumos pentru o femeie? a spus scriitorul.
– Doar atât? a întrebat o femeie, crezând că autorul va continua.
– Cum doar atât? Nu e suficient? Ea a schimbat totul. Însuși Universul se mișcă altfel de când femeia a demonstrat că poate fi puternică și fără bărbat.
– Hmm, da, dar parcă mai trebuie ceva, spune o tânără mai îndrăzneață. Eu cred că succesul despre care vorbiți seamănă cu momentul acela din copilărie când vezi prima dată un avion și îți spui: „wow, cât de tare e să fii avion și să mergi pe cer”, dar, când ajungi să zbori, vezi că cerul e mult mai sus decât poate urca un avion. S-ar putea ca măreția femeii să fie mult mai înaltă decât ce ați prezentat ca fiind maximul.
– Ce vreți să spuneți?
– Eu am fost preocupată mereu de problema femeii în societate. Când părinții mei s-au căsătorit, tata și-a dorit un băiat, dar eu m-am născut fată. Parțial, tata s-a acomodat cu situația. Totuși, ambii părinți au continuat să se raporteze la mine aproape ca la un băiat. Trăiam la țară și, pentru o familie de la țară, faptul că primul copil era băiat reprezenta un mare câștig.
Datorită acestei mentalități, am avut posibilitatea de a experimenta implicarea, munca, responsabilitatea în activitățile care în mod normal erau dedicate băieților. Fiind curioasă din fire și gata de a face lucruri noi, mi-a plăcut ideea și nu m-am dat niciodată la o parte. Acest lucru m-a ajutat, de exemplu, să aflu cum se plantează un copac, cum se rezolvă problema unei țevi sparte sau cum se tencuiește un perete. Pot să spun pe nerăsuflate ce trebuie să faci cu fiecare strat, de la primul până la ultimul, pentru ca un perete să arate cât mai frumos. Bref, rezultatul: de multe ori am crezut că pot face lucrurile și singură sau că pot rezolva o problemă mai bine decât o poate face un bărbat.
Un succes din seria celor prezentate de dumneavoastră. Dar s-a mai întâmplat ceva în perioada respectivă. „Băiatul tatii” n-a prea apucat să fie fetița dulce și delicată, îmbrăcată în roz, care se joacă cu păpuși și le croiește haine frumoase. Nu m-am simțit niciodată ca o prințesă sau ca o domnișoară elegantă și feminină. În încercarea de a rezolva probleme în locul celor responsabili de asta, am crescut într-un stil „băiețesc”, masculin. Dură, nu chiar ca un băiat, dar suficient. Astfel mi-am pierdut parțial ceea ce a fost lăsat special pentru mine: feminitatea și delicatețea. Vine-o vreme când asta devine evident. Acum încerc să revin la firesc, dar nu e simplu. Și devine și mai complicat atunci când o societate întreagă îți spune că e cel mai firesc să fii femeia-cel-mai-puternic-om-din-lume.
Autorul făcea eforturi să găsească o breșă în discursul rapid, dar se pare că cea din fața lui învățase bine lecția din copilărie. Spre șansa lui, femeia mai spuse o singură idee, pe care o consemnez aici. Restul discuției nu știu cum a continuat.
– Bref, încă o dată, stimate autor. Concluzia că cerul este mai sus decât avionul aici este că sensul femeii este mult mai înalt. Cred că l-am căutat întotdeauna, cred că femeia îl caută întotdeauna, precum maternitatea, în diferitele ei forme:
„Bărbatul, luptător și tehnician, dezumanizează lumea; femeia, rugătoare, o umanizează prin calitatea ei de mamă chemată să vegheze asupra oricărei ființe omenești ca asupra propriei odrasle. Dar femeia își va împlini menirea numai dacă va primi slujirea fecioarelor înțelepte din parabolă, ale căror candele erau pline de darurile Duhului, numai dacă, gratia plena, o va urma pe Theotokos – Născătoarea de Dumnezeu. În fața tragediei lumii a treia, în fața materialismului, a pornografiei, a drogului, în fața tuturor elementelor descompunerii demonice, femeia e cea care, după ce a spus cu Sfânta Fecioară fiat, e predestinată să spună astăzi nu, să-l oprească pe bărbat pe marginea prăpastiei, să-i arate adevărata lui chemare.” (Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lumii, editura Christiana, 2004)
Sursa foto: wikimedia.org
[…] Citeşte restul articolului pe GEN90 […]