Singurul card universal al studentului

Distribuie!

de Radu Ioan Ciprian

Să fii student e destul de cool, nu-i aşa? Programul facultăţilor este lejer – aşa că ai timp de un job part-time, de o ieşire în club vineri seara şi de o eventuală masă în famile în weekend. Transportul public ne oferă 50% reducere la abonamente, iar CFR-ul ne este cel mai bun prieten când vrem să parcurgem distanţe mai mari. Aşa că, da – să fii student se traduce prin a avea beneficii. Parcă întreaga lume te răsplăteşte că îţi faci o educaţie aleasă.

Dar, iată că se poate şi mai bine de-atât. ISIC Association (sau, dacă nu vă plac acronimele – International Student Identification Card Association) se alătură prietenilor studenţilor cu tot felul de beneficii special adaptate pentru studenţii secolului al XXI-lea. Cu o istorie lungă în spate – ISIC sprijină universităţile şi studenţii încă din anul 1953 – această organizaţie non-profit a fost în permanentă legătură cu evoluţia studenţilor de-a lungul decenilor.

Ca o scurtă istorie, brandul ISIC a fost dezvoltat, în primul rând pentru a susţine şi încuraja schimbul internaţional între studenţi. Având la bază această misiune, ISIC a ajuns în poziţia în care peste 4,5 milioane de membri se bucură de benificiile cardului. De asemenea, a avea un card ISIC, înseamnă să ai acces la o serie generoasă de servicii în mai mult de 126.000 de localuri, filiale, magazine la nivel global. Acceptat în peste 120 de ţări, cardul ISIC nu numai că ajută studentul oferindu-i anumite privilegii, dar îi conferă şi statutul de student internaţional.

Proiectul s-a bucurat de un asemena succes încât a atras atenţia organizaţiei UNESCO. Maria Helena Henriques Muller – membră cu renume a organizaţiei – a lăudat iniţiativa ISIC, recunoscându-i astfel valoarea: „Legitimaţia ISIC permite tinerilor şi studenţilor să participe la schimburi culturale, să călătorească şi să descopere lucruri noi cu mai puţini bani, oferindu-le, în acelaşi timp ,şi statut oficial de student sau tânăr recunoscut peste tot în lume.”

Printre alţi susţinători de seamă ai proiectului se numără şi universităţi cu renume din întreaga lume, instituţii academice, organizaţii studenţeşti, ministere ale educaţiei, guverne naţionale şi chiar Uniunea Europeană. Aşa că, dacă v-aţi găsit vreodată într-o altă ţară, unde preţurile păreau astonomice, acum ştiţi că ISIC vine în sprijinul vostru, vă conferă statutul de studenţi internaţionali, vă oferă beneficii şi privilegii în toate activităţile culturale, sociale, de instruire şi perfecţionare.

De asemenea, dacă preferi un film la cinema sau o carte dintr-o librărie anume din ţară, cardul ISIC te ajută să obţii cel mai bun preţ. La fel şi în cazul biletelor de avion şi tren, seminariilor specializate şi restaurantelor specifice tineretului.

Pentru studenţii şi tinerii din România, informaţii despre achiziţionarea cardului şi lista completă a reducerilor naţionale oferite se găsesesc pe www.isic-romania.ro iar pentru ofertele internaţionale puteţi accesa site-ul general www.isic.org.

Sursa foto: Isic Romania

Taguri

Arhiva