Recomandăm consumul excesiv de byron

Distribuie!

de Andrei Zamfir

Sâmbătă, la Palatul Naţional al Copiilor, formaţia byron a lansat un album bilingv în două ediţii separate: 30 Seconds of Fame şi 30 de secunde de faimă. Se întâmplă ocazional să mă duc la concertele lor cu emoţii, dar parcă aşa cum am avut la acesta nu s-a mai întâmplat niciodată. Eram curios cum iese, cum arată concertul, ce se cântă şi care o să fie atmosfera.

Am mai spus-o ori de câte ori am avut ocazia, băieţii de la byron formează cea mai bună formaţie din România. În studio sună cum trebuie, iar live pur şi simplu nu ai ce să le faci. Dacă, din preferinţe sau absurd, elementul muzical nu te convinge, atunci ideile, promovarea, conceptele, încăpăţânarea și îndrăzneala de-a face toate nebuniile lor frumoase sunt fenomenale.

Tot de la ei am învăţat că nu faci muzică pentru public, o faci cum vrei tu, inspirat de orice şi speri că intervine şi succesul în acest proces. Cu alte cuvinte, îţi educi publicul. Evident, acest lucru s-a văzut şi în seara lansării, lumea din sală a intrat în jocul lor şi timp de aproape două ore s-a lăsat vrăjită de sunete, versuri şi imagini.

Dan Byron, vocalistul, ne-a arătat cât de mult a evoluat în relaţia cu publicul - o prezenţă scenică foarte energică şi, dacă mai era nevoie, o voce care îţi dă fiori prin forţă şi explozie. Intrumentiştii, oameni serioşi, cuminţi şi veseli, au mers ceas. Formaţia face de ceva vreme o serie de experimente la Clubul Ţăranului Român sub titlul byron Impromptu, iar orele de improvizaţie se fac simţite. Toată treaba a sunat ca un întreg, iar chiar dacă aş fi spus înainte de eveniment că mai bine nu se poate, iată că au vrut să mă contrazică.

Dan Georgescu, de la secţia ritmică, a avut în castelul său de plexiglas tobe şi laptopuri, ca să nu se plictisească. Acest album are cele mai multe elemente de muzică electronică, sunete şi înregistrări care intră pe sub partituri şi se întipăresc pe timpan. O noutate căreia nu i-am simţit lipsa în trecut, dar un detaliu care acum îmi place la nebunie. Laszlo Demeter a fost responsabil pentru o linie de bas care nu se aude, ci se simte, un sentiment trăit şi pe înregistrarea de studio, dar mai ales live.

6fingers şi-a împletit degetele pe clape şi a reuşit să creeze câteva momente când timpul s-a dilatat, iar el reuşeşte să facă asta întotdeauna cu o naturaleţe exuberantă. Este genul de om pe care e de ajuns să îl vezi o singură dată şi ţi-l aminteşti pentru totdeauna. Costin Oprea a reuşit să scoată din chitară efectele care dau personalitatea şi timbrul specifice formaţiei, un chitarist care îţi arată de ce merită să înveţi să cânţi la acest instrument.

Pe scenă a fost şi Luiza Zan, o voce fantasmagorică pe care nu o pot descrie în câteva rânduri, ar fi nedrept pentru ea. Dacă nu ai fost martor nu poţi înţelege cu adevărat la ce mă refer. Ideea este că îţi îngheaţă sângele în vene, iar inflexiunile şi stilul se potrivesc de minune cu byron. Când mă gândesc că se spune despre Dan că are cea mai bună voce masculină, ce a ieşit la acest concert depăşeşte imaginaţia, a fost o suprapunere perfectă.

În mijlocul concertului, formaţia a pus la cale şi un set acustic în care au apărut acordeonul, glockenspielul şi cajonul, pe lângă chitările acustice. A fost o schimbare de peisaj bine gândită pentru piesele mai soft, între cele două părţi electrice – în engleză şi română.

Concluzia, byron a avut o lansare de poveste pentru un album care este, probabil, cel mai bun de până acum. Nu sunt singurul care spune asta. Însă, la modul în care se mişcă băieţii, am impresia că ne aşteaptă lucruri din ce în ce mai minunate în continuare. Ca să vă daţi seama singuri, făceţi-vă un bine şi mergeţi sâmbăta asta, 23 martie,  ora 20, la Teatrul de Artă din Bucureşti pentru un concert wireless, neamplificat, în setul acustic, o experienţă cu adevărat aparte.

Sursa foto: Alexandru Trifan

Taguri

Arhiva