Autor anonim
E la modă să ai cont pe Facebook, fie că eşti profesor fie că eşti student. E o obligaţie să dai examene în sesiune, fie că eşti profesor fie că eşti student. Dar unde se întâlneşte Facebook cu sesiunea? Sigur, pe wall.
Este în România un stereotip de studenţi care plâng pe social media din cauză că sunt în sesiune şi dau examene, de parcă examenele astea ar fi un fel de apocalipsă. Examenul are un mare beneficiu, anume că îi trimite la restanţă pe leneşii care nu deschid o carte şi nu trec pe la curs ori seminar şi astfel printre noi ajung mai puţini incompetenţi cu diplome. Dar rolul cel mai important este să te autoevaluezi, să vezi care iţi este nivelul, pentru că majoritatea dintre noi nu avem spirit autocritic. Deci examenul este rezultatul muncii studentului. Pe lângă toate astea fac menţiunea că există şi examene total neadecvate, dar majoritatea sunt bune. Şi studenţii noştri care spun că vor învăţămât de calitate, când intră în sesiune o iau razna check-in-urile prin sălile de examen, pozele cu cafele lângă 3 cărţi şi 2 foi de hârtie umplute cu o formulă sau o definiţie, like-urile, comentariile că o să fie bine, întrbările de genul „ce ne facem mâine?” etc. Nu le mai enumăr pentru că le ştim cu toţii. Sfatul meu pentru ei ar fi să dezactiveze contul de Facebook în timpul sesiunii şi să pună burta pe carte.
În ceea ce priveşte studenţii, mai este şi partea a doua, după sesiune. Ziua ultimului examen se petrece în club cu alcool, trebuie să ne distrăm şi noi după stresiunea asta că tare ne-am văitat de greutatea învăţării. Tag după ce apar pozele din club ca să vadă colegii, ba chiar şi profii să înţeleagă la ce au renunţat ei în ultima perioadă. Se simte un aer de libertate meschină de parcă i-ar ţine în lanţuri sesiunea. Ultima fază este vacanţă frate şi apar check-in-uri în oraşele de baştină, pe drum spre casă sau schimbarea locaţiei la datele de profil. Oare e penibil?
Studenţii sunt nişte tineri rebeli şi visători, este simplu de înţeles cum ajung unii dintre ei să-şi petreacă sesiunile pe net. Dar cu profesorii care e treaba?
Cu profesorii este mai complicat. Ei trebuie să fie emblema învăţării şi a înţelepciunii, nişte persoane guvernate de valori morale, pregătite să acorde ajutorul şi explicaţiile necesare oricărui necunoscător, asta înseamnă să fii profesor.
Dar ceva mi se pare mie de-a dreptul deplasat. Am văzut profesori care postează pe Facebook citate din examenele studenţilor, un fel de seria „uite cât de proşti sunt studenţii mei”. De ce să te lauzi tu, ca profesor, cu incapacitatea studenţilor tăi de a scrie corect o definiţie banală la examen? Aici sunt trei probleme:
1. Deontologia profesională – profesorul trebuie să îi înveţe pe cei ce nu ştiu, nu să râdă de ei, mai ales în public.
2. Respectul de sine – mie mi-ar fi ruşine să mă laud că nu sunt în stare să îi învăţ pe nişte oameni de 20 de ani ce e aia clorură de sodiu sau altceva la fel de banal.
3. Ignoranţa – lipsa respectului faţă de alţi studenţi care probabil la următorul examen vor scrie cu mâna tremurândă de frică să nu apară şi ei pe Facebook.
Legând cele două categorii socio-profesionale putem sâ înţelegem foarte uşor că vina nu este doar a directorului, ministrului, premierului, preşedintelui etc. pentru calitatea scăzută a învăţământului din România. Dezinteresul şi lipsa de implicare guvernează în mare parte relaţiile sociale din România.
Aştept cu nerăbdare ca Facebook să lanseze prima ofertă de studii superioare online pentru ca traficul să crească. Să mă înscriu adăugând o aplicaţie la profilul meu, care să posteze singură pe wall când dau rateuri la examene pentru că de vreo 3 luni încoace am stat să editez poze. Până atunci ma retrag la cartea cu copertă de carton şi trezitul la şase dimineaţa.
Succes când apar notele!