Să salutăm viitorul

Distribuie!

de Raluca Fătu

Mi se întâmpla să aud frecvent de la părinți în copilărie (și totuși copilăria nu mi s-a sfârșit): „Faci ce vrei, dar o să vezi că am dreptate“, „treaba ta, dar îți spun de acum că nu e bine“, „stiu că-mi răcesc gura de pomană, dar sper să realizezi mai târziu că ai ajuns la vorba mea!“ și deveniseră un fel de „bună dimineața“ ori „noapte bună“ pe care nici nu le mai auzeam. Sunt oare singura care încă își mai aduce aminte de astfel de momente? Nu, fiindcă văd în fiecare zi, pe chipul oamenilor, regrete și dezamăgiri. Întrebări fără răspunsuri pentru că trecutul nu le mai vorbește, ci doar îngână.

Simple idei care în trecut ne intrau pe o ureche și ieșeau pe alta au lăsat amprente asupra noastră, indiferent cine am fi, cine am ajuns sau cine vrem să devenim. Regretăm și regretăm și ne întrebăm tot mai des „ce ar fi fost dacă?“ Păi ce-ar fi fost nu avem de unde afla, putem doar bănui, dar știm sigur ce este și de ce să nu trăim prezentul doar pentru că nu avem idee de cum ar fi arătat viitorul într-o altă viață? Nu sunt mulți cei care își părăsesc arhiva suspinelor și privesc pe fereastră, căci rămân fixați pe momente și clipe care de mult s-au dus, dar care continuă să doară. Fie că n-au învățat la timp, fie că nu s-au bucurat suficient de copilărie, fie că mai bine făceau un sport decât să citească o carte sau mai bine citeau decât să doarmă... mereu se nasc întrebări căci mereu drumul pe care îl parcurgem se împarte în alei pe care le ocolim, dar pe care nu le uităm.

Și fiindcă nemulțumire se găsește în orice viețuitoare, cel mai bine-i să privim în jur și să ne bucurăm de micile amănunte care ne definesc pe noi, ca persoane. Da, știm, am greșit și ne asumăm riscurile inconștienței, dar  hai să trecem mai departe! Câți oare dintre noi se bucură de apariția primului ghiocel sau de întâiul fulg de zăpadă care li se topește pe obraz ori de primul val al mării care îi lasă fără suflare? Puțini sunt aceia care știu să zâmbească sincer și care trăiesc fără regretele care le macină frumusețea. Avem nevoie de fețe vioaie și dornice să înfrunte viitorul, fără să aibă cicatrici ale trecutului imprimate în inimă. Dacă vrem să progresăm, atunci asta să facem, nu să ne plângem regretele sau dorințele neîmplinite ale trecutului. Niciodată nu vom fi mulțumiți pe depin de ceea ce facem sau de ceea ce ajungem în viață, dar trebuie să învățăm să punem cap la cap frânturile vieții pe care le culegem în timp; altfel vom fi suflete moarte care așteaptă în zadar să prindă viață.

În general, cei cu regrete, nu au respectat deplin vorbele părinților. Au trecut peste ele gândind în sinea lor: „lasă că o să fie bine mai încolo“ sau „fac eu mai târziu că doar am timp“ și uite că timpul a trecut și ar vrea să ne întoarcă în copilăria de altă dată. Dar oare acum, conștienți de acțiunile noastre, ascultăm mai mult? Ori credem din nou că timpul va fi veșnic de partea noastră?

Întreaga viață încercăm să recuperăm ceea ce lăsăm în urmă, iar astfel ziua de ieri va aduna din ce în ce mai multe amintiri spre care vom întinde mâna și pe care vom încerca măcar o dată să le mai atingem. De aceea, Generația ’90, căci noi cred că suferim cel mai mult de aceste regrete, trebuie să se bucure mai mult de ceea ce are în față, chiar dacă tot mai încearcă să recupereze din ce a lăsat în urmă. Ar trebui să încercăm să ne recuperăm prezentul și abia apoi să întoarcem privirea către ce a trecut. Să ne bucurăm mai mult de ceea ce am devenit și să profităm mai mult de tot ce am obținut până acum fără să ne pierdem în timpul anilor apuși.

Taguri

Arhiva