„În copilărie dorești totul, în tinerețe și la maturitate ceva anume, la bătrânețe… nimic”, afirma cândva unul dintre oamenii cei mai importanți ai Rusiei – Lev Tolstoi. Am început această confesiune – căci nu știu cum s-o numesc altfel – cu acest citat deoarece trotuarele Bucureștiului la orele 16:00 ale dupa-amiezii, într-o zi neașteptat de caldă, poartă pe extensia lor – scările Universității – accese ale senectuții cu măști diferite de arhetipul literar: barbă lungă albă, păr alb și privire blajină.
Oamenii de care vă vorbesc eu sunt acei vânzători care, pentru a nu fi numiți ambulanți, își întind un covoraș, așează o masă, organizează o cutie, pe care pun la vânzare diferite obiecte (cărți, bijuterii, vederi, etc). Însă ceea ce a reușit să îmi pună lanțuri încinse pe suflet a fost un anumit vânzător care își purta ochelarii indiferent, citind o nu știu ce carte. Acesta avea la vânzare o medalie despre care, căutând, am găsit informații pe un site de specialitate: „Înlocuind sistemul semnelor onorifice pentru militarii cu mare vechime în armată, în iunie 1954 se instituie ordinul şi medalia Meritul Militar”. Cu toate că este un ordin militar comunist, acest ordin reprezintă oamenii care au o istorie în serviciul militar. Mi-a fost teamă să întreb cât costă acea medalie, mi-era teamă de faptul că mi se va răspunde laconic „20 de lei. Dacă vrei o las la 15 lei”.
Pentru unii reprezintă o bucată de metal, alții o respectă pentru faptul că a aparținut unui cadrul militar, însă eu mă gândeam: „oare atât să coste gradul de sacrificiu al unei personae pentru țara sa, să valorize atât de puțin ?” Acești oameni care vând pe stradă vise, idei, gânduri, vieți ce sunt? Comercianți de (meta)omenire. Cu o bucată de hârtie cumpărăm o materializare a abstractului uman, o întreagă faleză a unui tot prin simplul act de întindere a mâinii (ar trebui să cerșim lumină hermeneută pentru a putea înțelege după ce funcționează această lume).
Și problema este că nu o putem numi stupizenie sau prostie, adjective care se presară pe limba noastră când ne caracterizăm poporul, ci mai degrabă ignoranță și nepăsare. Hrănim acea abstracțiune care ne ține în viață cu forme, un fel al nostru de a fi nu foarte diferit de obiceiurile poporului nostru. Maiorescu critica lipsa de originalitate și de simț al autohtonității în era sa. Se opunea unui om providențial, propunea o nouă direcție de unde și a sa minunată (discutabilă d.p.d.v. al originalității) teorie. Ironia istoriei face că această teorie se aplică atât de bine în era noastră avansată în decădere.
Acel vânzător nu vedea, poate, decât o formă de pe urma căreia să beneficieze plastic, însă tu ca și cumpărător ce vezi? O materializare a dorințelor tale sau o întreagă viață? Poți apela la empirism sau la empatie?
Am ales să fac o paralelă între acest caz și teoria formelor fără fond a lui Maiorescu deoarece noi, ca oameni, în contemporaneitate, vedem mult prea multe forme, fără a încerca măcar, să pătrundem în fond. Conform teoriei mai sus menționate, cultura este fondul iar civilizația forma. Astfel fondul devine un factor germinativ care produce forma. Noi după anii ’90 am acceptat formele iar fondul nostru l-am uitat în cărțile de istorie, filozofie, critică, sociologie ș.a.m.d. Dacă Kogălniceanu și Maiorescu ar trăi în prezent li s-ar oferi cu lauri cele mai bune paturi din cel mai prost sanatoriu.
Însă dincolo de virtutea binomului de bine și rău, trebuie să construim o nouă cultură. Așa cum Noica, Cioran sau Eliade se uitau cu admirație către oamenii mai sus menționați, așa trebuie să o facem și noi. O revoltă a fondului nostru trebuie să țâșnească din nou prin venele noastre, ceea ce să ne anime trupul, să fie dorința de reafirmare așa cum au avut-o junimiștii maiorescieni. Să privim dincolo de forme, să ancorăm puternic fondul în fiecare, să învingem boala balcanică și să ne relansăm !
Am reușit în 60 de ani (1820-1880) de la a nu avea nimic pe plan cultural la a avea: istorie, cultură, universități. Nu avem nimic de dovedit, poate. Dar cu siguranță avem ceva de demonstrat. Și nu nouă, ci Europei. Vrem să fim liberi ? Atunci să ne descătușăm de realitate care este doar cimentul minții noastre și să intrăm în fond!
Răzvan Constantin Dincă
http://canord.presidency.ro/Istoric.htm (istoricul decorațiilor)
Sursa foto: wikimedia.org
