de Bogdan Minuţ
De pe ce planetă vine muzica? Nu putem spune, nu dispunem de un telescop auditiv pentru a putea auzi vulcanii erupând pe Jupiter, pentru a şti dacă armonizează; însă putem asculta puţin Drops of Jupiter, ca să ne reamintim de frumosul hit din `98, de pe albumul cu acelaşi nume, prin care, fun fact, cei de la Train au lansat totodată o marcă de vin.
Dar nu, n-am început bine, nu putem afla un răspuns la o întrebare atât de vagă, dar însăşi căutarea răspunsului ne face să ascultăm atâta muzică, încât procesul este în sine un imens câştig. Mulţi dintre voi probabil că puteţi fi de acord că muzica este un bun al umanităţii, mi se pare că s-a şi spus asta, probabil există citate, dar nu asta e ideea; aş fi tentat să spun, mai degrabă, că muzica este un bun universal, indiferent de cine o ascultă. Unii au urechi pentru orice fel de muzică, alţii doar pentru unul sau mai multe genuri, dar indiferent de ce-ţi pui în căşti, există, dincolo de memoria player-ului, o frumuseţe universală pe care orice minte umană o poate percepe.
N-am găsit până acum persoane cărora să nu le placă un Wish You Were Here, un Beethoven cu Sonata lunii, sau What a Wonderful World cântată de Louis Armstrong. Desigur că poţi să zici că Pink Floyd sunt prea nostalgici, Ludvig Van e prea încet iar vocea lui Armstrong sună puţin ilar, dar nu poţi să negi că muzica în sine, prin limitele a ceea ce înseamnă muzică, este frumoasă, plăcută. Provocarea noastră este aceea de a depăşi limitele unui gen, şi de a înţelege muzica prin beatitudine, armonii şi note.
Prin articolele pe care le voi scrie în continuare, voi încerca să pasez această provocare şi vouă, celor din partea cealaltă a ecranului. Să descoperim aşadar muzică, mulţi artişti îi voi descoperi şi eu în acelaşi timp cu voi. Ca primă propunere de ascultare, pe lângă melodiile deja menţionate – pentru că, deşi e prea multă muzică în lume pentru a o asculta pe toată, e totuşi de înţeles şi frumos să reasculţi melodiile care îţi plac – vă las cu o melodie veşnic uitată la petreceri, dar care are un funk fenomenal. http://www.youtube.com/watch?v=8i46N2ZFPb0