Prima zi la East European Comic-Con

Distribuie!

Text & foto: Mădălin Ștefan

Am pornit la Comic-Con convins c-o să găsesc acolo doar fan-boys și fan-girls din cale afară de entuziasmați, costume ridicole și gameri obsedați. Sper bucuria mea, convingerea mi-a fost demontată cu fiecare oră petrecută acolo. Standurile din zona comics au avut câte ceva de oferit pentru fiecare vizitator, cum ar fi figurine după personaje din jocuri, comics-uri și filme; cele mai noi numere din comicsurile și romanele grafice de la marile edituri americane (DC, Marvel, Dark Horse etc.) și benzi desenate autohtone. Singura problemă pe care o întâmpinasem până în acel punct a fost că nu am avut cu mine suficiente fonduri. Standurile ofereau multe produse tentante.

Având în vedere că alesesem să nu am un drum specific, conform hărții evenimentului, am ajuns la zona Panels unde i-am găsit pe cei de la Creative Monkeyz, foarte amabili toți, care erau înarmați cu markere și semnau tot ce era de semnat. Am ajuns apoi la zona Boardgames unde am găsit jucători de vârste foarte diferite, de la cei de 9-10 ani la cei trecuți de prima bătrânețe. Unii jucători erau serioși, puși pe câștigat, alții doar se distrau. Atmosfera din zona aceasta contrasta mult cu ce am găsit în zona de Gaming. Dacă jucătorii de la mese își manifestau entuziasmul foarte silențios, altceva se întâmpla în zona de Gaming. Aici jucătorii și inițiații în domeniu discutau strategii, configurații pentru PC-uri ideale sau pur și simplu încercau jocurile puse la dispoziție de către organizator. Aici am întâlnit una dintre cele mai nesuferite categorii de oameni, să le zicem „gameri pasivi”, aceia care se poziționau împreună cu un alt tovarăș în spatele câte unui jucător și comentau felul în care cel din fața monitorului juca. Sunt sigur că  jucătorii din categoria pasivă au fost primii să se înscrie la competiție.

Prin zona japoneză am trecut rapid deoarece aproape aceleași lucruri le-am văzut și la Nijikon. Totuși, probabil că aici, fanii de anime-uri și manga n-au simțit diferența. Cafeneaua a fost integrată perfect în atmosferă prin chelnerii și chelnerițele îmbrăcați ca personaje de comics și manga. Că tot sunt la capitolul costumație, merită să amintesc de vizitatorii care au ales să vină costumați. Nu mă așteptam să-i găsesc pe Back Cat, Herley Quinn, Robin, Tony Stark și pe Altair, Ezio (în triplu exemplar) și Connor în același loc. Chiar dacă pe mulți nu i-am văzut în concursul de Cosplay, mă bucur că au ales să îmbrace costumul personajului preferat.

Ca o nemulțumire personală și moderată aș putea menționa capacitatea sălii pentru câte persoane au ales să se adune în același loc. Totuși, faptul că vizitatorii au fost în număr mare, arată că promovarea evenimentului a fost cu succes și că la astfel de evenimente aleg să vină din ce în ce mai mulți. Ce-i drept, nu-i precum Comic-Con-ul din San Diego și nici n-ar avea cum să fie având în vedere că banda desenată românească încă nu are statutul meritat. Însă, văzând modul în care a fost organizat East Europeean Comic-con, nu pot să fiu decât optimist în ceea ce privește evenimentele de acest gen din viitor.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*