Povești din tramvaiul bucureștean

Distribuie!

de Greta Bogdan

De câte ori călătoresc cu unul dintre mijloacele de transport în comun, am impresia că asist la câte un spectacol cu fel de fel de personaje, care mai de care mai atipice.

Bineînțeles, cele mai bune reprezentații se dau în troleibuze și tramvaie. Nu de puține dăți m-am trezit cu câte o lovitură de geantă de la câte o doamnă grăbită să-și ocupe locul pe scaun. Credeam că numai în parodii se întâmplă lucrurile astea. Pe parcurs, m-am convins. În troleibuz funcționează foarte bine legea junglei.

Alte lucruri memorabile pe care le-ai putea trăi în mijloacele de transport în comun sunt poveștile de viață ale oamenilor. Chiar ieri am auzit una. Am mers o bună bucată de timp cu tramvaiul, de la Pod Grozăvești cam până la Iancului. Și, ce să vezi? O doamnă, ale cărei bijuterii îi îngreunau statul în poziție verticală, primește un apel (soneria era „Tranquilla”, iar toată lumea părea furată de ritm), de la fiul ei, cel mai probabil. Tot tramvaiul a aflat că femeia a plâns toată seara de dorul lui, dar parcă supărarea ei era alta: nu mai primise pachet de la el de ceva vreme. Până la urmă, povestea s-a lămurit. Băiatul urma să vină acasă, de aceea nici nu a mai sunat, nici nu a mai trimis pachet. Tare păcat că nu pot reda tonul vocii și celelalte detalii care ar pipera întâmplarea.

O altă poveste am auzit-o de la două rrome care, luând loc în troleu, au început să-și povestească una alteia cum a decurs „ziua lor de muncă”. Cum că una dintre ele a primit bătaie și nu bani, la gura metroului; cum „mă-sa” a lăsat-o singură prin oraș... și altele, exprimate într-un limbaj argotic, ce le completa gesturile și mimica.

Pe lângă astea, în zilele toride, călătoria în mijloacele de transport în comun este mai mult decât o provocare. Trebuie să ai nasul de fier și stomacul la fel de tare. Și să te ții bine.

Câte lumi, atâtea tipuri de oameni. Facebook-ul, metroul, tramvaiul, facultatea, mall-ul sunt câteva dintre mediile care împart oamenii în diferite categorii sociale. Oricât de greu ne este să înțelegem aceste lucruri, suntem nevoiți să le acceptăm și, de ce nu, să devenim modele demne de „Așa da!”. De la vestimentație, gesturi, postură, limbaj... până la interacțiunile cu ceilalți – toate spun câte ceva despre noi. Prima impresie pe care o lăsăm este și cea care rămâne neștearsă. Respectându-i pe alții, ne respectăm pe noi înșine.

Toate astea îmi aduc aminte de acel cântec „Vreau o țară ca afară”, de la Vunk. De ascultat!

Concluzionând, cred că până la destinație poți avea un drum mai lung decât ai crezut că o să ai.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*