Peter Sloterdijk. Despre valori, tehnologie şi noile avangarde. Poziţionarea eticului în acest context

Distribuie!

de Maria-Roxana Bischin

Dispreţuirea maselor este o carte cu un subiect inedit, despre felul în care masele au subestimat cultura, istoria artei şi filosofia. Este vorba aici despre cinismul maselor la adresa unor valori spirituale. Bineînţeles, acest cinism porneşte de la o criză de identitate a eului postmodern.

„Toate formele de filosofie eşuează în faţa problemei sensibile a societăţii moderne: conflictul dintre orizontală şi verticală”[1] sau conflictul dintre semnificat şi semnificant. Peter Sloterdijk explorează conceptul de „mase”, care este un concept foarte important pentru teoriile sociale. Începând cu Elias Canneti, Sloterdijk observă că emanciparea maselor are şi efecte negative asupra societăţii, mai ales că această emancipare postmodernă a dus spre pierderea anumitor arethe şi valori. Răutatea este ascunsă oarecum în conştiinţa colectivă a maselor, susţine Sloterdijk, încă de la începutul modernităţii secolului XX.

Aceste reflecţii şi alegeri ale maselor creează  o formă de subcultură în cadrul căreia intră kitsch-ul, avant-garda de zi cu  zi a esteticului, resurecţia esteticului, dacă nu cumva acesta s-a pierdut. Fericirea este de-construită  chiar de presa publică. Cartea lui Sloterdijk însumează concepţiile lui Canneti, dar şi pe cele ale lui Zygmunt Bauman, Pascal Bruckner sau Jean Baudrillard. Dispreţuirea maselor este un eseu de 70 de pagini transformat într-o analiză a manierei în care masele relaţionează cu liderii, cu atitudinile şi valorile societăţii actuale. Politica modernităţii este aici în contradicţie cu valori precum Hegel, Spinoza, Marx, Nietzsche, Schopenhauer sau Kandinsky, Klee, Miró. Trăim într-o lume numită hiperrealism sau realismul fals precum în picturile lui René Magritte, o lume creatoare de iluzii la fel de hiperrealiste.

Această carte aduce perspectiva conform căreia fiinţele umane „sunt capabile de tot ceea ce este mai rău, ca de tot ceea ce este mai bine”[2]. Se focusează pe „pericolul ştiinţific şi tehnologic care creşte mereu”[3] şi pe „monştrii tehnologici, care sunt rezultatul unei manipulări sistematice  a speciiilor umane”[4]. Tehnologia este considerată de Sloterdijk „un domeniu ultra-senzitiv al capitalului nostru genetic şi al identităţii noastre biologice.”[5]

Umanitatea „nu este încă pregătită să accepte regresia sordidă sau chiar şi invenţiile monstruoase nemaivăzute înainte.” Însă, chiar dacă nu este pregătită, şi le asumă, fiind dependentă de tehnologie. Este o societate a consumului. Nu poate nici măcar controla tehnologia.  „De acum înainte, umanismul clasic, va trebui să îşi asume faptul că eticul nu poate fi susţinut doar prin incantaţii, precepte, ci trebuie up-to-date/ adus la zi/up-dat-at la creşterea puterii tehnico-ştiinţifice.”[6]

Masele dispreţuiesc şi propria lor identitate.   Naţionalismul trebuie să ajungă la un compromis în optica lui Margalit Avishai. Compromisul are două sensuri: unul anemic şi unul sangvinic- „sensul anemic este teoria cuvântului „compromis”, pe când cel sangvinic este practica acestuia”[7]. Margalit Avishai identifică mai multe cazuri de compromis: compromisul pentru a neutraliza ostilitatea, compromisul de a menţine armonia prin reducerea forţei, compromisul de a recunoaşte legitimitatea rivalului: „un compromis politic sangvinic constă în a disputa tot ceea ce implică mai mult decât interesele implicate. De-a lungul intereselor proprii, implică şi interese-idealuri precum morala, politica, estetica, religia.[8] Prin identitate nu vreau să mă refer la reputaţia în ochii celorlalţi, ci la identitatea de sine. Un serios compromis sangvinic implică nu numai recunoaşterea de către alţii, dar şi re-cunoaşterea de sine (self-recognition)”[9].

Cartea Dispreţuirea maselor este o „filosofie continentală”[10] al trend-ului filosofico-tehnologic. Acest tip de filosofie postmodernă abuzează de scrierile lui Heidegger sau ale lui Nietzsche, încât aproape le devalorizează. Discursul filosofico-tehnologic este şi el un mimesis al limbajului heideggerian, însă nu mai are aceeaşi esenţă. Heidegger a fost unic prin crearea unui limbaj nou. Discursul postmodern nu mai deţine din păcate această autenticitate. Însă chiar dacă se folosesc de astfel de scrieri, totuşi ceva lipseşte. Suntem depăşiţi de tehnologie, de biotehnologie, „încât toate viziunile utopice ar putea deveni realitate la un moment dat, iar noi am deveni un fel de Übermensch/suboameni.”[11] Janicaud, în discurusl său intitulat On the Human Condition adaugă susbtitlul de Thinking Action, adică de Gândind acţiunea. Acţiunea deţine aici un sens pur etic, ea este însăşi acea intenţionalitate fenomenologică a conştiinţei umane care ar trebui acum updatată vremurilor noastre pentru a nu da naştere în continuare unor monştri mai tehnocraţi decât noi.

Poate că e adevărat ce spunea Rabelais că „ştiinţa fără conştiinţă naşte monştri.” Esenţa zilelor de astăzi constă în a fi în prezent şi aici monstru, încât „cu cât se dezvoltă mai mulţi monştri care posedă marea putere a umanităţii, cu atât mai mult noi vom continua să îmbrăţişăm tehnologia”[12]. Capitolul IV al lui Dominique Janicaud intitulat Beetween the Superhuman and Inhuman[13] demonstrează starea actuală a societăţii. Tehnologia face acest „partaj între superoameni şi inumani”[14]. „Iar fiinţa umană este acest partaj imortal.”[15]

Janicaud consideră că „este greşit să acuzăm metafizica că nu gândeşte diferenţa ontologică, aşa cum este greşit să înţelegem limbajul heideggerian ca acoperind metafizica preucm un mergând înapoi”[16]. Rudolf Carnap, Rorty, Jürgen Habermas, Baudrillard, Sloterdijk sunt de acord cu ideea că metafizica este încă necesară, la fel şi ontologia. Altfel, se ajunge la o „hiper-raţionalitate bolnavă”[17] pe care Janicaud o desemnează cu termenul de „enframing/Gestell.”[18] Acum, puterea raţionalităţii lui Kant este deţinută de tehnologie. Şi este „domeniul praxisului uman”[19].

Mersul societăţii depinde „de modul cum umanitatea îşi asumă inevitabilul”[20].  Tehnologia le împlineşte oamenilor multele dorinţe: „Puterea seductivă a visurilor evidenţiază stupiditatea umană”[21]. Condiţia umană reînlocuieşte condiţia libertăţii: „Acum, 300 de ani în urmă, fără a avea nevoie de tehnologie, Pascal a intuit ambiguitatea ireductibilă a condiţiei umane, instabilitatea sa şi balanţa dintre extreme (deziluzie, plăcere)”[22].

Michaud, ca şi Sloterdijk, consemnează următoarele fenomene din societatea actuală: „Criza culturii sau deculturalizarea nu este o criză a culturii în care cultura ar fi distrusă. Este vorba mai degrabă de o neutralizare mutuală şi de un parazitaj de culturi diferite aflate în concurenţă”[23]. Pluralismul stratificat şi dispersat a dus spre o globalizare fragmentară. Marketing-ul dorea iniţial ca globalizarea să fie totală, ca omul să fie homo oeconomicus, iar democraţia să fie doar un guvern universal, însă nu i-a reuşit intenţia, dat fiind faptul că, suprasaturaţia nu este acceptată de toţi indivizii în parte. Se pare că încă mai suntem stăpâni pe subiectivitatea noastră, pe eul nostru, cu toate că a fost defragmentat de criza identităţii: „În lumea artei domneşte o uimitoare confuzie a criteriilor, care dă mărturie despre descompunerea avansată a avangardei, după abandonarea formalismului modernist din anii 70.”[24]

 

[1] Peter Sloterdijk, Dispreţuirea maselor. Eseu asupra luptelor culturale în societatea modernă, Ideea Design and Print, Cluj-Napoca, 2002, 78 pagini.

[2]  ibidem, p.19.

[3] ibidem, p.17.

[4] ibidem, p.22.

[5] ibidem, p.17.

[6] ibidem, p.42.

[7] ibidem, p.198-199.

[8] ibidem, p. 203.

[9]Self-recognition” este un termen apărut şi dezvoltat odată cu psihologia experimentală şi sociologică a anilor 1970-1980; astăzi, Pierre Nora, Marc Augé, Paul Connerton, Maurice Halbwachs sau Pascal Blanchard sunt nume de referinţă în aprofundarea studiilor cu privire la identitatea de sine prin compromisul dintre memorie şi trecut.

[10] Dominique Janicaud, chapter II. The Danger of Monsters in On The Human Condition. Thinking Action, Routledge, London&New-York, 2005, pp.19-35.

[11] ibidem.

[12] ibidem.

[13] ibidem, chapter Iv. Beetween Superhuman  and Inhuman, pp.44-54

[14] ibidem, p.20.

[15] ibidem, p.21.

[16] ibidem, p.X.

[17] ibidem, p.XI.

[18] ibidem, p. XII.

[19] ibidem, p. XIV.

[20] ibidem, p.16

[21] ibidem, pp.20-22.

[22] ibidem, p.20.

[23]  Yves Michaud, La crise de l´art contemporain. Utopie, démocratie et comédie,  Presses Universitaires de France, Paris, 1997, p.XXIII.

[24]  ibidem, p.167.

Sursa foto: "Peter Sloterdijk, Karlsruhe 07-2009, IMGP3019" by Rainer Lück http://1RL.de - Own work. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons - https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Peter_Sloterdijk,_Karlsruhe_07-2009,_IMGP3019.jpg#/media/File:Peter_Sloterdijk,_Karlsruhe_07-2009,_IMGP3019.jpg

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*