Podcast – Ce înseamnă „Star Wars” pentru generația ’90?

Distribuie!

Podcast realizat și text coordonat de Alin Răuțoiu

Star Wars - The Force Awakens a spart toate recordurile, a adus în cinematografe oameni care nu au mai călcat cu anii pe acolo, iar urmărind anticiparea și reacțiile de pe rețelele de socializare poți observa că fenomenul a fost receptat în deplină sincronicitate intre România și occidentul anglofon. În cele ce urmează vreau să descopăr ce a însemnat totuși Star Wars pentru generația '90 și cum a devenit până la urmă un fenomen.

 

 

[Introducere cu Lucia]

Nu e locul meu să vorbesc despre ce înseamnă Star Wars pentru cinematograf sau pentru cultura populară în general. Sunt suficiente texte care explică de unde s-a inspirat Lucas, cum a decurs producția filmelor și pe cine a influențat la rîndul său. Vreau să vorbesc totuși despre Star Wars și noi, tinerii care ne-am dus o bucată bună din copilărie în România anilor 90. Cred că se ascund aici niște lucruri pe care le ignorăm în încercările noastre de sincronizare.

Am văzut Space Balls, parodia lui Mel Brooks, înainte să văd Star Wars. Am văzut Space Balls înregistrat de tata pe casetă de atât de multe ori încât am ajuns să-l învăț pe de rost, iar pînă să-mi explice după a nu știu cîta vizionare nu mi-am pus problema că ar fi fost o satiră a tropilor din trilogie și a consumerismului pe care și-a clădit Lucas imperiul. Nici măcar nu mi-am pus problema că ar fi avut legătură cu ceva care se cheamă Star Wars.

De fapt prin parodii am și început să-mi dau seama că există Star Wars. Locuri comune în Space Balls, Hot Shots Part Deux, Dexter’s Laboratory, un episod din Eek the cat și multe altele. În orice serial la care mă uitam trebuia să apară la un moment dat o sabie laser, o gașcă de trooperi incompetenți, unu negru mare și rău care respiră greu, un muțunache bătrân și înțelept, dar cam excentric, un moment de tipul ”Luke sunt taică-tu”. Abia apoi am văzut afișat respect și entuziasm față de el, cum ar fi în documentare despre efecte speciale unde era prezentat drept revoluționar.

Astfel încât Star Wars era ceva ce-mi permea lumea sau care se lega de tot ce consumam ca un tendon trăgîndu-le încolo și încoace în feluri care îmi erau încă neclare. Știam că există ceva care se cheamă Star Wars, că e important, îi simțeam textura și forma, dar sub o peliculă translucidă. Nu era misterios, nu era fascinant, dar era ceva ce ar fi trebuit să cunosc.

Prim a dată când am dat peste ceva autentic Star Wars a fost într-o carte cică educativă pentru copii care, printre jocuri și puzzleuri, povestea istoria Episoului Întâi. Cred că am și jucat Star Wars: Pod Racer înainte să văd într-un târziu filmele în calup la Pro TV, adormind la reclame. Faptul că în sfârșit am ajuns la sursa atâtor artefacte culturale din jurul meu a fost mai satisfăcător decât filmele în sine.

Nu mi-au displăcut, din contra. Chiar le-am revizitat cu plăcere de multe ori în anii ce-au urmat. Însă nici nu s-au infiltrat în obsesiile mele ca Dragon Ball, ca Harry Potter, ca The Matrix, ca Dune, ca Fundația lui Asimov, ca Soul Reaver. Am reușit să iau contact cu influențele lui Star Wars cu destul de puțină vreme înainte de a ajunge la el și am crescut într-o cultură populată de opere care au învățat deja lecțiile sale sau care chiar au venit ca replică la fantasyul spațial luminos și plin de aventură propus de Lucas.

[Dragoș]

Poate fiindcă l-am cunoscut prin miștouri și pastișe, dar pentru mine Star Wars nu a reușit să fie altceva decât un nod în continuitatea SFului și a cinematografului. Nici nu ar fi greu. Tatooine nu a reușit să fie altceva decât un Arrakis mai puțin straniu, mai puțin lipsit de viață și cultură. Sensibilitățile vizuale ale lui Ralph McQuerry s-au infiltrat deja în cultura populară pînă la diluție, fiind exprimate atât în Star Wars, cît și în originalul Battlestar Gallactica Întîlnire de gradul trei sau ET. Harry Potter este un ales lipsit de personalitate mult mai bine proiectat pentru un copil din zilele nostre decât Luke, iar Paul Atreides e un personaj mult mai fascinant.

Asta fără să vorbim despre influențele mult mai explicite și mai des citate, cum ar fi serialele vechi cu Flash Gordon, Hidden Fortress de Akira Kurosawa sau momente de un deosebit impact vizual și emoțional preluate din filme ca The Searchers, Classroom lying sau The Damn Busters și uneori chiar îmbunătățite, dar asupra cărora Lucas nu deține proprietate și care au avut viață și în afara operei lui.

Și totuși s-a lipit de mine. Din cauza micro-seriei lui Tartakovski, exemplar animată și în ciuda economiei narative, mai intensă, mai sumbră, mai puternic emoțională decât a reușit a doua trilogie să fie. Din cauza lui Republic Commando, un shooter scurt, însă foarte imersiv, cu o campanie extrem de bine modulată. Și mai ales din cauza lui Star Wars Knights of the Old Republic 2. Un RPG bântuit de probleme de-a lungul producției care au dus la un final aproape imposibil de jucat, dar al cărui parcurs e o deconstrucție a moralității manieheice care stă la baza universului fictiv și o expunere asupra puterii care poate foarte bine să stea ca o introducere în Foucault. Sau benzi desenate ca Dark Empire de Tom Veitch și Cam Kennedy ori Legacy de John Ostrander și în mare parte Jan Duursema. Dându-i-se suficient timp, Star Wars va găsit un mijloc să ajungă la ceva ce ții și să germineze acolo. Mai ales dacă cei din jurul tău au prins deja microbul.

[Ariana Diana Luca]

Poate asta arată că a fi un nod istoric nu e deloc puțin lucru. În materie de space opera clasic, cu izbânde aventuroase, cel puțin în cinematografie, s-a pus punct după Star Wars. În afară de un The Fifth Element care se trage mai degrabă din BDuri franțuzești evitând astfel Războaiele Stelelor tot ce a apărut în gen după, nu a venit ca o continuare, ci ca un ecou. Pînă și noile Star Trek stîrnesc mai multe comparații cu Republica lui Lucas decît cu Federația lui Roddenberry. Cu foarte puține excepții, SFul spațial a fost lăsat în apanajul filmelor mai mature, mai serioase, mai sobre. Sau măcar nerecomandate copiilor sub 13 ani. Iar ca Hollywoodul să elibereze o asemenea nișă fiindcă nu mai are multe de adus, e ceva lucru.

Desigur, Disney și-a dat seama de asta. A încercat apele cu Guardians of the Galaxy și acum a turat motorul la maxim cu The Force Awakens. Natura urăște vidul, iar o asemenea nișă trebuie ocupată cu altceva decât cu filme ca The Martian, Interstellar, Gravity sau Sunshine. Atunci dacă numai Star Wars poate să reziste acolo cu maxim potențial comercial, Star Wars va trăi din nou, chiar și după ce Lucas l-a împins în pământ cu a doua trilogie.

De aceea zgomotul mediatic, entuziasmul popular din jurul celui mai recent film din serie demonstrează mai mult decât orice altceva un fel de autocolonizare culturală. Una care s-a făcut pe parcursul unui deceniu, poate mai bine. Părinți de-ai noștri, poate chiar frați mai mari, ar fi avut posibilitatea să-l vadă într-un moment natural. Într-un moment în care impactul lui putea fi resimțit. Puteau să vadă Star Wars filmul și nu ca pe expresie a unei instituții. Trăirea lor putea fi autentică și nu … o documentare.

Noi în schimb am crescut într-o cultură populară creată de Star Wars sau ca răspuns la el, ajungând acolo cu întârziere, cînd deja explodau alte fenomene culturale pe care le-am simțit sincron cu restul lumii, fenomene la care am participat în felul nostru. Nici măcar filmele originale nu le mai putem recepta drept texte primare. Din cauza intervențiilor ulterioare aplicate de Lucas și a locului ocupat în contextul istoriilor Star Wars și … nu numai, până și filmul din 77 cu ale sale continuări sunt receptate ca niște istorisiri la a doua mînă.

Dar prin cărți, prin fandomuri, prin jocuri video și de societate, prin seriale de desene animate și tricouri și figurine Star Wars a devenit și aici mult mai mult decât o serie de filme. A devenit o cultură, însă una care nu a fost moștenită, una care nu a fost creată, ci una care a fost plantată. Din dorința de a fi în rînd cu lumea.

Numai bine pentru a ajunge să vedem Episodul Șapte în cinematografe. Pentru a participa și noi în această construție culturală. Dar numai să punem punctul la etc.


 

Sursa foto: By RoyKabanlit (Own work) [CC BY-SA 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)], via Wikimedia Commons

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*