Pe șleau, despre „idoli”

Distribuie!

de Alex Szollo

Tare mulți „idoli” mai are lumea asta! În ziua de azi, există tendința hiperfolosirii acestui cuvânt. Peste tot în media, de câte ori apare cineva care primește ceva mai multă atenție, devine „idolul” cuiva (la un moment dat, toată lumea râdea de o creatură care se declara „idolu’ la femei”). Eu unul am o mică- mare problemă cu acest uz în masă al sus-numitului termen. De ce? Pentru că, de cele mai multe ori, dă atenție și credit unor personaje – care nu știu cât le merită.

După mine, un „idol” este un monstru sacru, un simbol, cineva care se remarcă prin ceea ce anglofonii numesc „larger than life”. După logica pe care-o folosesc cei care au cuvântul „idol” pe post de semn de punctuație, Bieber și Jimi Hendrix ar trebui să fie băgați în aceeași oală (Doamne, ferește!). Cred cu tărie că până să ajungi la această titulatură onorifică, trebuie s-o meriți. În viziunea mea sinceră, cel ce te inspiră, te face să-ți dorești să fii mai bun cu fiecare clipă – merită să fie numit idol. Din păcate, mass-media din ziua de azi abundă în personaje care apar, dau naștere unor scântei temporare, după care flacăra dispare. În cazul unui idol autentic, focul trebuie să ardă constant.

Un alt aspect ciudat și ingrat al acestui fenomen al idolatrizării e că, din nefericire, idolilor adevărați nu li se acordă creditul meritat decât după trecerea în neființă. Cazurile lui Elvis Presley, Michael Jackson, John Lennon și alte figuri de legendă, sunt ultracunoscute: după ce au răspuns chemării pământului, mulți dintre cei care-i contestau în timpul vieții se răzgândesc și devin mari fani (cât se poate de sincer, vorbesc din proprie experiență în ceea ce-l privește pe Michael Jackson). Cu alte cuvinte, devii relevant abia după ce se vorbește despre tine la trecut. Mare paradox – natura umană, nu-i așa? E bizar: facem din mediocrități obiectul adorației noastre, iar cei cu adevărat mari își primesc numărul maxim de laude când nu-i mai ajută la nimic.

Cred că în loc să aruncăm cu cuvinte mari în stânga și-n dreapta, acordând merite prea mari celor care n-au făcut mare lucru pentru a ieși din anonimat, ar trebui să fim mai selectivi, căutând inspirația acolo unde există cu adevărat. Uitați-vă la cei care reușesc performanța de-a inspira generații, de-a sparge bariere, de-a trece testul timpului, lăsând lumea în care-au ființat și muncit într-o stare mai bună decât au găsit-o, care, deși sunt simpli muritori, au reușit să facă primul pas spre nemurire. Ei, și doar ei, în ochii mei, sunt idoli!

sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva