N-ai bani, n-ai carte. N-ai carte, n-ai parte

Distribuie!

„Cartea”, sau informația acumulată pe băncile școlii, după părerea mea, este o etapă de bază în viețile noastre. Poate nu punem în practică integralele la matematică, dar este absolut necesar să știm tabla înmulțirii. Poate nu o să ne întrebe nimeni pe tot parcursul vieții ce este un verb copulativ, dar trebuie să știm ce este un substantiv sau un verb. Și exemplele pot continua.

Rămânem perfect indiferenți la replici precum: „Cine a mai inventat și școala?”, „Urăsc să merg la școală!”, dar ce faci în situația în care un copil îți spune: „Ba vreau să merg la școală, dar nu pot!”.

Numărul copiilor ce ajung la abandon școlar este din ce în ce mai mare, deși trăim în vremuri destul de bune, ce ar putea încuraja mersul lor la școală. Noi, cei care avem o viața cu un decurs normal, un trai decent, nu ne putem imagina cum pot sta unii părinții indiferenți în fața acestei probleme. Și nu vorbesc de acele persoane ce au renunțat din simplul fapt că „școala nu era de ei”. Vorbesc aici de acei copii care sunt pur și simplu opriți din procesul de îmbrățișare a cunoștinței și puși să îmbrățișeze la propriu treburile casnice sau altele.

„Școala este gratuită pentru toți!” sau „Cele 10 clase sunt absolut gratuite și obligatorii!” sunt cuvinte pe care le auzim des din gura persoanelor importante de la Ministerul Educației, dar știu ele câți bani costă totuși? Să începem cu ce se discută încă de la prima ședință. Cine nu a  auzit de „fondul clasei/școlii”? Toți elevii sunt obligați să-l plătească. Indiferent că, acasă, părinții copilului nu au de unde să dea un leu pe o pâine, a doua zi trebuie să dea cinci lei la acest fond. Dar câți știu că acesta este ilegal? Dar de manualele auxiliare? Deși există manualele gratuite, trebuie să le cumpărăm și pe acestea, pentru teme suplimentare. Și dacă nu sunt cumpărate, nu are de unde să-și facă temele. Consecințele: note proaste ce-l duc la repetarea anului. Când vorbim de „școală” includem și grădinița cu program normal. Din nou, cine nu a auzit de cadoul educatoarei de Crăciun, 8 martie, sfârșit de an etc? Câteva mămici mai înstărite stabilesc o sumă – zic ele – accesibilă, ce o comunică celorlalte fără alte comentarii. Ce se întâmplă dacă o mămică nu pune bani la cadou? Este privită ca o mamă denaturată, ce nu se gândește la binele copilului ei, că nu are grijă de acesta și că se gândește doar la ea. Nici una nu va spune că într-adevăr nu a avut de unde, pentru că mai are și alți copii de îngrijit.

Și unde mai pui că societatea noastră investește mai mulți bani în întreținerea pușcăriașilor decât în educația copiilor ce duc în spate inconștient destinul României. Dar privind atent printre gratiile penitenciarelor, vedem că-n C.V.-ul multora se strecoară și abandonul școlar. De ce să pierdem ce ar putea fi îmbunătățit? Poate dacă un deținut și-ar fi continuat școala, nu ar fi ajuns acolo. Este o spirală invizibilă, un circuit pe care nu-l putem vedea de alte preocupări cotidiene,  un cerc vicios pe care puțini îl conștientizăm.

Deși școala este gratuită – costă. Aceste detalii, poate neglijabile pentru mulți dintre noi, sunt greu de suportat pentru alții și de aceea își scot copiii din școli, preferând ca aceștia să muncească fie cot la cot cu ei, fie  prin alte părți, câștigându-și încă de la vârste fragede pâinea.  Dar mai grav este că acești copii vor fi și ei în curând părinți...

Ana Maria Rusu

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva