Am avut parte, recent, de o serie de experiențe și discuții interesante pe teme existențiale. Împreună cu niște prieteni, am trecut prin toate, de la care sunt lucrurile care ne sperie, la cele mai mari vise ale noastre.
Concluziile mele personale au fost multe, însă cea mai importantă, pe care vreau sa o împart și cu voi, este legată de o problemă de care ne izbim cu toții la un moment dat în viață, și anume, teama de eșec.
Cea mai mare dramă a existenței umane este plafonarea; în momentul în care renunți la aspirațiile tale, încetezi să mai exiști ca ființă cugetătoare… Mori, te rișipești pur și simplu în neant.
Cu toții ne naștem cu potențialul și dorința de a face ceva să conteze în lume, însă puțini ajungem să ne împlinim chemarea. De ce? Pentru că, în momentele de greutate intensă, renunțăm! De multe ori se întâmplă să renunțăm chiar în momentul în care ar trebui să faccem pasul cel mare.
Într-un experiment (despre care puteți citi mai mult în cartea The Upside of Irrationality), în care se urmărea legătura dintre motivație si performanță, se vorbea de jucatorii de baschet, care în ultimele 5 minute ale unui meci reușesc să schimbe scorul în favoarea echipei din care fac parte. Se urmărea cum, in momente de presiune maximă, unii jucatori reușesc să înscrie mai multe puncte decât pe toată durata meciurilor. Surprinzător, nu abilitățile acestora erau cele care se îmbunătățeau considerabil pe ultima sută de metri, ci creștea numărul de încercări. Fenomenul care are loc este unul simplu: cu cât încerci mai mult, cu atât îți sporești mai tare șansa de a reuși!
Concluzia mea este că uneori, pentru a obține ceea ce îți dorești, trebuie să insiști. Dacă vrei ceva cu adevărat, trebuie să fii dispus să ”spamezi” pentru a-l obține. Nimic mai simplu; vrei ceva, lupți pentru acel ceva!
Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.
You want something, go get it, period!
Cătălina Carmen Pop.
