Interviu: Mihail Sandu, când muzica înseamnă simplitate

Distribuie!

de Larisa Iordache

Mihail, știm din interviurile anterioare că tu ai trăit, de fapt ești din Basarabia. Cât ai locuit acolo?

Am copilărit toată viața, am trăit până la 18 ani acolo, dar m-am născut în Rusia, am trăit și acolo un an.

Ai observat diferențe legate de muzică, de socializare, de modul de petrecere a timpului, între Republica Moldova și România?

Mi-e greu să zic, pentru că nu prea sunt in touch cu cei de acasă și toată perioada mea de formare și de luptă, am petrecut-o aici, în România. N-am de unde să știu, dar din ce mi-am dat eu seama, sunt foarte mulți tineri din Chișinău, prieteni de-ai mei, care se luptă foarte mult pentru muzică, pentru cultură, pentru societate. Desigur că oamenii de acasă au atâtea pe cap, atâtea griji... Există la momentul actual o dezordine în țară (Basarabia, n.r.), niciodată nu cred că a fost așa o dezordine alarmantă în Republică, cum se resimte acum. E foarte trist ce se întâmplă. Bănuiesc că în momente ca acestea, oamenii nu mai au timp să se  gândească la artă si cultură, deși cultura e unica armă de a face o schimbare spre bine, după părerea mea.

Pe lângă toate nevoile cu care se luptă oamenii de acasă, sunt muzicieni cunoscuți de la noi, care au reușit prin multă muncă și perseverență să ajungă sus, de exemplu Alternosfera, Zdupii, Alexandrina Hristov, Andriano Marian, Catalin Josan, Geta Burlacu și mulți alți tineri care demonstrează că și la noi se poate. Deci nu poți să spui că dacă ești din Moldova, nu poți reuși, depinde desigur și de fiecare în parte.

Ai sesizat și diferențe de comportament între cei din Basarabia și cei de la noi? Ma refer în general la tineri.

Nu știu cât de obiective pot fi observațiile mele față de diferențele dintre tinerii basarabeni si cei de aici din România, dar din prisma mea pot să îți spun că cei mai mulți dintre prietenii mei din Republică, veniți la studii aici, sunt niște luptători. Altfel depui stăruință aici, fiind în străinătate și știind că părinții tăi îți trimit mâncare și bani, mândrindu-se cu tine chiar dacă încă n-ai reușit să le justifici mândria. Nu îți permiți să dezamăgești. Sunt foarte perseverenți, muncitori.

Dar o diferență semnificativă am resimțit-o personal la exprimare. Când am venit prima dată aici mi-a fost foarte greu să mă exprim, eram dezorientat, mi-a fost greu să mă integrez. Cel puțin când eram la cursurile de Filosofie, mi-era foarte greu să deslușesc cuvintele, nu aveam un vocabular specific. Ce am simțit la colegii mei a fost că erau foarte calmi, știau ce vor să facă. Eu nu făceam diferența dintre cursuri și seminarii: mergeam la cursuri, dormeam la seminarii. Când vorbeam cu colegii mei de aici, fiecare avea un plan bine stabilit, eu eram uimit că deja știau ce vor să facă, iar eu habar n-aveam cum mă numesc. Cu toate acestea am reușit să mă integrez; încă mai muncesc la exprimare, sunt diferențe, dar până la urmă nu cred că sunt atât de mari.

În regulă, ne-ai povestit despre locul natal, haide să vorbim și despre ceea ce te definește. Vorbind de ultimele piese, voi replica întrebarea care stă pe buzele tuturor. De unde ai apărut?

Da, cam așa se întâmplă cu mulți artiști. Apar fara să știi nimic de ei.

Țin minte cum mă uitam la Lana del Ray când apăruse. Eram plăcut surprins și mă întrebam cum de n-am mai auzit nimic de ea până acum. Și după câteva căutări pe Youtube, mi-am dat seama ca ea de fapt era de mult „into music”, avea multe alte piese, cover-uri, avea și alt nume de scenă, mă rog, mi s-a părut interesant acest lucru.

Dar din cauza sistemului, al modului în care funcționează show biz-ul, e foarte dificil să fii expus, mai ales când nu vrei să faci ceva comercial, când vrei să faci altceva. Eu am mai lansat și în anii trecuți două piese, câteva cover-uri, dar nu au avut succes.

Vorbind de muzică diferită, crezi că mai poți să continui cu acest gen muzical cu care ai început? Crezi că va prinde în continuare la public?

Eu cred în asta, deși am să fiu și egoist și aș zice că nu prea îmi pasă daca va prinde sau nu la public. Așa am fost toată viața și prietenii mei m-au iubit pentru cine sunt și cum o fac. N-am putut niciodată să mă mint sau să mă consolez cu iluzii. Probabil par un naiv, dar nici aici nu-mi prea pasă, aștept să mă maturizez. Am îndurat doi anișori ca să am parte de expunere cu adevarat, m-am luptat ca muzica mea să fie ascultată. Piesa Mă ucide ea, o piesă care îmi placecare a fost finalizată încă din 2014, dar am simțit că încă era prea devreme de lansat. Dar îmi pare rău că n-am facut-o mai devreme. Cu toate acestea mă bucur mult că am reușit s-o lansăm și le mulțumesc oamenilor care au fost implicați în acest proiect cu care am reușit să facem o treabă bună. Acum simt că pot face și altceva, îmi place foarte mult stilul retro, funk-ul, blues, jazz și cu noile  experimente și greșeli mi-am dat seama că se pot face atât de multe lucruri frumoase, atât de multe îmbinări ciudate și adevărate încât nu vreau să mă gândesc la acest sistem care are ca scop, cu tot respectul, doar profitul financiar.

În ideea aceasta, încerc să fiu egoist, să fac ce îmi place mie, pentru că mizez pe sinceritate mai ales cu mine însumi. Câtă naivitate, nu?

Crezi că publicul e pregătit pentru această întorsătură muzicală? Sau era nevoie de aceste schimbări?

Știi când auzi afară și vezi ce muzică se face, se mizează pe muzică adevărată, sau cel puțin știu ei să mintă mai bine, nu știu. Simt că la noi a lipsit „adevăratul”. Avem și noi într-adevăr artiști, care deși nu au expunere media, strâng stadioane. Interesant!  Deci eu am fost recent la prima ediție a festivalului din Londra, FEAST, și am văzut ce au făcut Subcarpații acolo, i-au rupt pe britanici. A fost un show pe cinste.

Spune-ne puțin și despre noua piesă. Cât a durat să ajungă ce a ajuns?

Noi ne privim? Piesa a fost compusă în două faze. Prima fază a fost mai fericită. Eram cu niște prieteni într-un pub și era un fel de jam session. Eu aveam chitara în mâini, s-a făcut o pauză sau am făcut-o eu, nu mai țin minte, începând să cânt:

„așa-i de incomod să cânți iar la chitară/

pe pământul gol/ unde te trage iar răceala

Si stă un individ rulând ceva interesant

iar lângă el/ o prea frumoasă îmi surâde barba... ”

Atât a fost în seara aceea.

Într-o altă seară, am venit singur în studio și am început să îngân acele versuri. Am avut parte de un val de emoții, după care s-au încâlcit câteva amintiri din copilărie, când îmi era frică, rușine, când nu știam ce să vorbesc cu ele, m-au copleșit amintiri cu despărțiri, cu durere și împăcare, râs și plâns, era multă gălăgie în cap atunci. Dar revenind la piesa Noi ne privim, pot să zic că e o piesă creată din amintiri, din momente trăite și visate. Este vorba despre o stare mai profundă, scrisă prin cuvinte foarte simple.

Cum au primit ideea cei de la Roton? Nu a existat ideea de prudență? Vorbim de genuri total diferite față de ce am fost obișnuiți.

Chiar am apreciat la ei faptul că s-au bazat pe încredere, pe intuiția mea. Atât de multă lume spunea că nu poate să fie difuzată piesa Ma ucide ea la radio, dar uite că am reușit. Din fericire, piesa a mers foarte bine și simt că acum le-am câștigat și mai mult încrederea. Sper să mergem și mai departe cu la fel de multă încredere.

După Noi ne privim, ce urmează, ce mai ai pe hârtie?

O să lansăm Mă ucide ea, în formatul acustic, filmată în cadrul proiectului Lookout Tower acoustic session, acolo sus, în Turnul Pompierilor din Cluj Napoca. Vrem să lansăm în câteva luni un nou single, în limba engleză, care se numește Who you are.

Vorbeam la început despre proiectul pe care îl desfășor în prezent. Am vrut să văd părerea artiștilor despre generația 90. Deci, ce părere ți-ai format până acum despre generația noastră?

Toți prietenii mei sunt din generația 90. Față de părinții noștri, noi privim lumea diferit: suntem mai luptători, mai egoiști, nu ne mulțumim cu puțin. Adică vezi atâtea alternative, încât poți să ai parte de aproape ce vrei tu, trebuie doar să îți dorești mult și să știi cum să abordezi situația.

Cred de asemenea că tehnologia ne ușurează viața, ne ajută să nu risipim prea multă energie și din contră să o risipim fără să ne dăm seama, cred că a ajuns să ne caracterizeze. Tehnologia pentru mine, Facebookul – reprezintă un canal de promovare, dar îți ia foarte mult din timp. Eu mă trezesc dimineața și imi propun să nu stau mai mult de 15 minute, dar de fiecare dată pierd ore întregi.

Uite, ieri, sora mea mi-a trimis o carte poștală de Crăciun, prin poștă evident. Ea locuiește în Franța în prezent si nu a reușit să ajungă de sărbători acasă anul acesta. Mi-a scris o urare cu pixul și a menționat ca îi e dor de câteva momente importante, dar demult uitate din viața noastră. Mergeam pe drum și citeam rândurile scrise de mână, simțeam mirosul de hartie, era chimie. Eram nostalgic. Îmi era foarte dor de ea. Mi-am dat seama că dacă mi-ar fi scris aceste rânduri pe Facebook nu ar fi avut magia pe care a avut-o în felul acesta. A fost ca și cum ne-am fi îmbrățișat. Vezi, e o altă energie când primești o scrisoare și nu pe Facebook.

Eu niciodată nu am reușit să fiu eu pe Facebook. Mă uitam la monitor și nu știam cu cine vorbesc. Eu încercam să transmit o energie și suna ridicol. Eram foarte caraghios, și obișnuit cu aceleași, fraze „hei, ce faci, cum esti?”... Am zis că cel puțin nu mai trebuie să abordez pe nimeni pe Facebook, că nu are rost. Îmi plac momentele acestea de tete-a-tete, de spontanietate, momentele când esti caraghios dar transmiți totalmente altă temperatură.

Pentru final, spune-ne unde să te găsească cititorii noștri.

Mă găsiți pe Facebook - Mihail.Oficial, canalul Youtube – Mihail , sau pe canalul Roton.

 

Foto de Dima Dimov, https://www.facebook.com/mihailsandu.11

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*