O ţinută trebuie să fie o poveste în mişcare, piesele să comunice între ele din punctul de vedere al limbajului coloristic, din punctul de vedere al personalităţii interne. Frumuseţea este înţeleasă greşit, în sensul că eşti frumoasă numai dacă te înscrii în tiparul promovat. De parcă am fi nişte păpuşi produse pe bandă ca să putem echilibra cumva raportul dintre cerere şi ofertă. Ar mai trebui să avem pe spate inscripţionată şi data expirării şi aşa am şti mai sigur cât valorăm.
Un sondaj de opinie realizat de revistele preocupate de ţinute, a adus la iveală o concluzie: 67 % dintre bărbaţi „au optat pentru un look natural, în defavoarea extensiilor de păr, a machiajului strident sau a coafurilor minuţios realizate. Cei mai mulţi bărbaţi au spus <<nu>> bocancilor butucănoşi purtaţi cu rochii scurte şi mulate, tocurilor exagerat de înalte, unghiilor de pe care a sărit lacul, animal-print-ului de pe pantofi, şi <<nu>> hainelor care lasă la vedere lenjeria. Iar în ceea ce priveşte felul în care se îmbracă, preferatele bărbaţilor sunt Holly Willoughby, Ducesa de Cambridge, Kelly Brook, Victoria Beckham. 48 % dintre bărbaţi au declarat că judecă femeile după felul în care se îmbracă, iar 11% s-au despărţit de o femeie din cauză că nu le plăcea cum se îmbrăca.”[1]
Mai demult, femeile erau feminine, acesta e marele mister! Vulgaritatea din zilele curente e formă de brutalitate destul de exacerbată.
De aceea, nu mai sunt feminine.
În fotografiile interbelice sau chiar şi în cele postbelice, era mereu ceva ce se arăta şi ceva ce se ascundea privirii, în acelaşi timp, în acelaşi ritm.[2] De aceea, orice gest, privire erau mai degrabă o frântură de artă….Teoria iconicităţii în artă orice semn are ceva ce lasă privirii şi ceva intenţional, hermetic, ceva ce ar trebui să percepem intuitiv şi deja ajungem la Husserl şi Merleau Ponty.
Explicaţia, spun eu, ar fi logică: mai demult femeile erau împăcate cu frumuseţea lor…astăzi, nu văd o femeie care să mai spună „da, sunt mulţumită de aspectul meu, de natura mea fizică şi mentală”, ci mai degrabă vedem femei dispuse la orice pentru a avea acele transformări fizice, femei cu un bagaj spiritual cam sărac, fiindcă de multe ori, la o cupă de vin se apreciază şi eleganţa umorului la o femeie, noţiuni de cultură de bun simţ.
Dar, pentru că suntem suntem un spaţiu între Orient şi Occident şi la noi primează încă orientalismul acela asociat mahalalei, suburbiei etc…..(Adrian Majuru, cartea Cum se distrau românii odinioară, Neagu Djuvara, cartea Între Orient şi Occident) – la noi, mentalul de aşa natură încât bunele maniere nu îl mai pot modifica, din păcate.
[1] Marie Claire, martie 2014, p.90.
[2] http://pulptastic.com/47-photos-prove-people-class-past
Sursa foto: wikimedia.com
