„Incognito. The Secret Lives of the Brain˝ (Recenzie)

Distribuie!

de Bischin Maria-Roxana

„Viețile secrete ale creierului”, cam așa sună una dintre cărțile din domeniul neuro-științelor social-cognitive: Imaginează-ţi pentru un moment că noi nu suntem decât produsul a bilioane de ani de molecule care vin împreună şi se întâlnesc prin selecţia naturală, că noi suntem compuşi numai din şosele de fluide şi chimicale alunecând de-a lungul drumurilor cu bilioane de celule dansând, că trilioane de conversaţii sinaptice zumzăiesc în paralel, că această  fabrică vastă de ouă de microni fini electrizează algoritmii soarelui visat al ştiinţei moderne şi că, aceste programe neuronale aduc o creştere în deciziile noastre de a face, a iubi, a dori, a (se) teme şi a aspira. Pentru mine, înţelegerea ar trebui să fie o experienţă luminoasă, mult mai bună decât orice text sfânt pe care altcineva l-ar fi compus.[1] Autorul are o notă aproape darwinistă în explicațiile sale, tocmai pentru a scoate din joc personajul numit memorie (căci nu ea deține totul) și pentru a se îndepărta ușor de explicațiile din filosofia fenomenologică, deși neuro-știința este fenomenologia post șaptezecistă.

Poate că suntem produsul a bilioane de molecule de la începuturile cosmogoniei, suntem compuşi din şosele de fluide de senzaţii (parousía în filosofia greacă, sau Gefühl în filosofia hermeneutică a lui Gadamer) sau fluide de amintiri care alunecă şi dansează aleatoriu printre crâmpeiele de clipe bergsoniene, fabricăm noi microni creatori de spaţii temporale sau atemporale după caz, sau poate că pur şi simplu algoritmii nu mai sunt ficşi, ci devin aleatorii, ca într-o funcţie bijectivă; însă tocmai aceste momente de clipe aleatorii, curbe sinusoidale, ne recompun ca un rezultat al reacţiilor şi deciziilor noastre. Observăm din textele lui Eagleman cum neuro-științele devin extinderi ale științelor post-pozitiviste de secol XIX, iar aici ma refer strict la cazul lui Wilhelm Dilthey. Multe din părțile creierului nostru sunt folosite pentru a înțelege și pentru a explica în manieră sinestezică ceea ce noi percepem prin vedere sau auz. De exemplu, Rudolf Arnheim, în studiile sale despre rolul percepției în artă, integrase acest fenomen ca mod de explicare al felului prin care putem diferenția contrastele succesive de culori sau contrastele de alteritate.

Cartea lui Eagleman începe cu un îndemn motivaţional „Take a close look at yourself in the mirror”, adică „aruncă o privire de aproape la tine însuţi în oglindă/ priveşte-te pe tine însuţi de aproape în oglindă”- este ca şi cum am fi în faţa  unei probleme descartiene inversată. Printre toate aceste lucruri (faţă, ochi) mai este şi creierul tău, ne atenţionează autorul: „ And then, there's your brain”[2].  Şi... iată-ne în faţa creierului nostru construit din legăturile neuronale substanţializate de teaca de mielină: „şi fiecare dintre aceste celule conţine bilioane de molecule implicate în propriul lor proces. Fiecare celulă trimite impulsuri electrice”[3] de câteva ori per secundă; celulele, moleculele acestea sunt o agitație browniană, niciodată în repaus, căci ar fi o contradicție. Trilioane de pulsații pentru un foton, tocmai pentru a ajunge mai aproape de lumină sau a ceea ce grecii numeau phós. Phós produce parousía platoniană [de care avem nevoie pentru a ajunge la apathé dikaia]. Și dacă științele neuro-cognitiviste vor deveni viitorul științelor de mâine? Totul se petrece în interiorul creierului nostru: 3+2, sau propoziția temporală „a fost odată˝- toate aceste procese raționale sau anacronice fac parte din gândirea sau impresia personală - ceea ce Platon denumise "noús", iar Dilthey "Erwirken" sau legătura acauzală dintre gândirea obiectivă și percepție/ senzație. Creierul nostru este o istorie incredibilă, este o poveste despre multe, foarte multe lucruri, ne atenționează același Eagleman.

Este ca și cum noi înșine deținem controlul pe desktop-ul creierului. Acesta este sistemul nostru nervos central vegetativ sinaptic, sau cum s-ar numi el în realitate J; în concluzie, totul este despre creier: „Maşinăria aceasta ne este utilă nouă, cu toate că, încă, oarecum, aceasta este noi înşine”[4]. Autorul ne sfătuiește să vedem cu creierul, creierul fiind închis într-o beznă absolută, în bezna craniului, el nu vede nimic. Tot ce știe sunt aceste semnale nervoase, nimic altceva. Și totuși, percepem lumea în toate nuanțele de luminozitate și culori. Creierul tău este în întuneric, dar mintea ta construiește lumină[5].

[1]David M. Eagleman, Incognito. The Secret Lives of the Brain, Pantheon Books, New York, format pdf,  p.52.

[2] Ibidem, p.2.

[3] Loc. cit.

[4] Ibidem, p.3.

[5] Ibidem, p.40.

[6] sursă foto
https://commons.wikimedia.org/wiki/Neuron#/media/File:Neuron-SEM-2.png, accesat 30.10.2016.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*