de Larisa Iordache
Anul 2016 a fost un an negru pentru România, dar situaţia nu stă prea bine nici la nivel internaţional.
STELE CĂZĂTOARE
Să ne aducem aminte de începutul anului trecut, când Melania Ursu, actriţă în cadrul Teatrului Naţional Cluj-Napoca, a încetat din viaţă la vârsta de 75 de ani. Ne-am putut bucura de prezenţa ei în cadrul unor piese consacrate precum ,,Bolnavul închipuit” sau ,,Visul unei nopţi de vară“. Nici acum, după un an, nu ne putem imagina o mai bună reprezentaţie a excentricei Béraldine, sora personajului principal din piesa lui Molière. Mă străduiesc să aduc articolului note de obiectivitate, însă de la această prezenţă sublimă a teatrului românesc îmi vor rămâne mereu cuvintele: ,,Tinerii nu mai iubesc teatrul. Nu mă opreşte prea des lumea pe stradă să mă felicite pentru munca mea. Voi, cei care iubiţi arta, sunteţi salvarea celor ca noi, care se sacrifică pentru ea“, îmi spunea emoţionată actriţa în timp ce aşteptam împreună un autobuz într-o staţie pustie din Sibiu.
Mircea Albulescu s-a retras și el din lumea teatrului în acest an tragic. Despre Mircea Albulescu nu sunt multe de spus şi asta pentru că a reuşit ceea ce mulţi încearcă încă din momentul în care şi-au descoperit menirea: ‘Work until you don’t have to introduce yourself’ (citat anonim). L-am putut admira în piese de teatru clasic, teatru de televiziune, teatru radiofonic. Dar actorul şi-a făcut auzit glasul şi în sfera beletristicii (Bilete de favoare – 1996, Baraka, bunii mei – 1998, Bazar sentimental – 2000).
De Ioan Gyuri Pascu ne amintim parcă râzând, pentru că în timpul vieţii s-a îngrijit constant ca noi, spectatorii, să zâmbim la fiecare apariţie a sa. S-a stins din viaţă la 55 de ani, un pic prea repede dacă ţinem cont de nevoia acută de a mai zâmbi, când lucrurile par că uită să ia şi o întorsătură pozitivă.
ATACURILE TERORISTE DIN EUROPA
Ne reamintim din când în când de atacurile teroriste care au avut loc anul acesta în Europa şi în timp ce suferim alături de celelalte naţii, ne consolăm cu gândul că nu suntem o ţară care să prezinte interes pe harta politică a lumii, cel puţin nu atât de mult încât să se transforme într-o ţintă marcată cu roşu. Suntem în siguranţă – este ceea ce ne şoptim unii altora pentru a alina teama de război, de conflict, de modificare a istoriei.
BREXIT
Tot anul acesta Anglia a ieşit din U.E. Ne-am liniştit şi de această dată, Brexit nu are legătură cu România – doar în contextul în care am avea un număr semnificativ de imigranţi (studenţi, muncitori cu sau fără contract de muncă), moment în care suntem nevoiţi să consultăm legislatura în vigoare – şi în continuă schimbare. La nivel macro, ieşirea Angliei din Uniunea Europeană are un impact asupra ţărilor membre, acest lucru este evident. În ce manieră? Acest lucru rămâne de văzut şi poate, de simţit pe propria piele.
ALEGERILE DIN SUA
2016 a fost un an în care am văzut cum politicul poate să ne surprindă în cele mai neaşteptate moduri. Să luăm drept exemplu victoria lui Donald Trump, de ale cărui acuzaţii s-a auzit şi în cătunele din România unde accesul la internet este limitat. Ne adresăm în continuare întrebarea: şi pe noi cu ce ne afectează? Pentru a răspunde logic la această nelămurire, să ne uităm în primul rând la legăturile noastre cu Statele Unite. Ce ne leagă? Protecţie militară. Acest protectorat nu se află desigur pe lista de priorităţi a noului preşedinte, ţinând cont de coaliţiile transparente dintre el şi alţi conducători de stat care nu au ca principal obiectiv protejarea statelor din Estul Europei. Una din ideile susţinute de Trump ar fi accea conform căreia ţările care beneficiază de apărare militară ar trebui să plătească un bir Statelor Unite, pentru a suferi cheltuielile întreprinse de Pentagon. Cu toate acestea, preşedintele nu a emis declaraţii referitoare la investiţiile din România sau la emiterea vizelor. Aşa cum ne-am obişnuit până în acest punct, vom sta cuminţi aşteptând ca marile puteri să se decidă asupra tacticii de joc.
VEŞTILE BUNE LA FINAL
În căutarea de aspecte pozitive legate de anul pe care îl părăsim, am găsit doar articole legate de horoscop. Am întrebat prieteni, sociologi, scriitori – i-am pus în încurcătură. Prietena mea îmi spune că a intrat la doctorat anul acesta, deci avem cel puţin o speranţă pentru viitorul intelectualilor în ţară. Colega mea de birou ne anunţă că va fi mamă – cel puţin la nivel de cartier, creşte natalitatea. Dacă închidem un ochi, veştile rele trec pe lângă noi şi ne lasă să ne continuăm viaţa în ritmul ei firesc. Ce ne dorim pentru 2017? Să putem să ne privim cu ambii ochi deschişi şi să putem afirma în continuare şi cu siguranţa zilei de mâine, că suntem mulţumiţi. Nu pare atât de greu.
sursă foto Melania Ursu: www.click.ro
sursă foto Ioan Gyuri Pascu: www.click.ro
sursă foto harta terorism in Europa: http://www.monitorulcj.ro/
sursă foto 2016-2017: http://link.estadao.com.br/blogs/seu-bolso-na-era-digital/retrospectiva-fintech-2016