Despre expoziția The Human Body de la muzeul Antipa s-a făcut și încă se face destul de mult tam-tam, în presă. Recent, am apucat și eu să vizitez această controversată expoziție, prin urmare, voi împărtăși, celor interesați, din experiența mea. Inițial nu am vrut să o vizitez. Voi încerca să nu intru în polemici despre cât de morală sau imorală mi s-a părut și voi prezenta strict ce am văzut din punct de vedere fizic. De regulă, am un stomac destul de sensibil și eram destul de sceptică în privința expoziției, plus că biletele nu sunt tocmai ieftine ca braga. Și mă gândeam că ies de acolo și cu stomacul gol, și cu portofelul gol și cu timpul pierdut. Totuși, am ajuns acolo, doar pentru simplul fapt că mă intriga la maxim.
Expoziția are nouă galerii. La începutul fiecărei galerii, un ghid, probabil student la medicină, oferă o scurtă cărțulie (pe care trebuie să o dai înapoi, dacă vrei una la fel trebuie să o cumperi) și explică regulile. Cărțuliile explică, în mare, cum funcționează părțile corpului și ca să nu plictisească cititorul oferă și câteva idei ”Știați că?”.
În prima sală este prezentat sistemul osos. La intrare este un schelet uman întreg, apoi imediat pe dreapta, femurul (dacă îmi amintesc bine). Osul este pe jumătate tăiat și se poate vedea cum arată și pe dinafară dar și pe dinăuntru. Vizavi este un craniu al unui adult, plus încă unul al unui bebeluș, însoțite pe margine, de câteva explicații. Fiecare exponat are câteva explicații (nu, oragnizatorii nu au preferențiat doar craniile). Au mai existat și alte exponate, cu diverse parți ale osului, altele, prezentând diverse afecțiuni osoase.
Apoi, în următoarele săli au fost prezentate sistemul cartilagions, sistemul muscular, sistemul digestiv, sistemul respirator, sistemul nervos și sistemul circulator. Sistemul reproducător a fost ultima parte a expoziției și a avut două săli dintre care ultima prezinta dezvoltarea fetusului la diverse intervale de timp. Fetușii! (Voi reveni cu detalii un pic mai jos). Fiecare sală a avut aceeași organizare ca și prima. Un schelet întreg format doar din acel sistem, toate părțile din care este compus, prezentate independent și diferențele dintre un organ sănătos și unul afectat. Explicațiile prezentate pe marginea exponatelor, oferă detalii nu numai despre cum funcționează fiecare organ în parte, dar și despre diverse lucruri care merg prost și pe care am putea să le îmbunătățim, de la apariția cancerului, la arteroscleroză până la constipație. La sfârșitul expoziției mai este o sală destul de mică în care este o scanare high-tech a corpului uman.
Personal, cea mai interesantă parte pentru mine a fost sala cu fetuși. Sunt în jur de 20 de exponate care prezenintă stadiile de dezvoltare de la blastocit, la embrion, la fetus. Nu pot explica exact ce mi s-a părut atât de fascinant în această sală, dar am stat pe puțin o jumătate de oră numai studiind exponatele. Evident, este posibil să fie doar o preferință proprie.
În mare, expoziția mi s-a părut interesantă, mult mai interesantă decât mă așteptam (cred că cele patru ore petrecute acolo vorbesc de la sine). Exopnatele nu sunt atât de dezgustătoare pe cât mă așteptam, de fapt arată ca scheletul Gicu de la orele de anatomie și ca modelele din plastic făcute după corpul uman. Și nu, nu sunt sclavi chinezi, erau și câteva fețe europene.
Ceea ce mă face să îi cred pe organizatorii expoziției care spun că trupurile au fost donate, nervendicate și moartea lor a fost cauzată de motive naturale. Cât despre ghizi, fiecare dintre ei răspunde la întrebări fără să facă fețe fețe când i se pun prea multe. Cărțuliile oferă detalii interesante și totul este explicat destul de simplu, pe înțelesul tuturor. Nu pot spune că expoziția a adus foarte multe informații noi, pentru mine, despre corpul uman, dar cu siguranță m-a ajutat să îmi amintesc ce am învățat la orele de anatomie. Oferă însă și câteva detalii interesante. Plus că m-a ajutat să am o idee mult mai clară despre cum arată organismul nostru în interior. Acum cel puțin pot spune ”Da, splina este aici” nu ”Splina este pe undeva pe aici, poate puțin mai jos, sau un pic mai sus. Așa îmi amintesc că arăta în manechinul din plastic de la anatomie din clasa a 10-a”.
După ce am vizitat expoziția nu mi s-a mai părut nici dezgustătoare, nici macabră, și am văzut și câțiva copilași fără să tremure de frică. Deși am petrecut câteva ore acolo, în niciun caz nu le pot numi ore petrecute degeaba și sincer, m-aș duce și a doua oară.
Sursa foto: Facebook