de Alina Șerban
Nota editorului: Articolul prezintă opinia autorului, nu a revistei. GEN90 încurajează exprimarea liberă a opiniilor sub formă de articole, oricine este invitat să publice dacă are ceva de spus.
Câţi dintre noi nu s-au înscris deja la acest modul din dorinţa de a fi profesori şi a modela minţi tinere în formare? Mulţi, foarte mulţi. Atât de mulţi, încât sistemul a fost dat complet peste cap; prea mulţi studenţi, prea multe specializări, prea puţine săli încăpătoare.
Dar de ce s-a ajuns la această situaţie? Dintr-un motiv cât se poate de pueril şi absurd: în anul 2011 modulul a fost scos şi, astfel, cei care abia intraseră în anul I la facultate nu puteau să mai beneficieze de el. Dar surpriză! În 2012 acesta a fost reintrodus, iar cei din anul al II-lea s-au putut înscrie pentru modul, recuperând cursurile pe care trebuiau să le facă în anul I.
Dar ce e, de fapt, modulul psihopedagogic? Sunt cursuri gratuite pe perioada ciclului de licență și în timpul masteratului ce oferă posibilitatea celui ce le urmează să intre în sistemul de educație. Indiferent de care este specializarea lor, studenţii vor putea să predea fie claselor gimnaziale (dacă parcurg acest modul în anii de licenţă), fie elevilor de liceu (dacă decid că vor să urmeze a doua parte a modulului pe perioada masteratului).
Bineînţeles că eram foarte entuziasmată la aflarea acestei oportunități şi am decis să mă înscriu şi eu. Pe mulţi i-a atras faptul că nu trebuie să plăteşti dacă eşti la buget şi că aveai maxim un curs pe săptămână. Dar nu a fost întocmai cum credeam că va fi. Încă de la primul curs mi-am dat seama că modulul nu e decât o pierdere de timp. Eram peste 50 de oameni înghesuiţi într-o sală mică, dna. profesoară deja începuse să predea mecanic şi locuri nu mai erau decât în picioare, aşa că mi-am luat tălpăşiţa.
Desigur că, între timp, am aflat că mai aveam un curs și speram ca măcar acela să fie cum trebuie. Dar fără noroc. De data asta era o sală de două ori mai mare decât precedenta plină ochi. Profesoara nu prea se putea face auzită, gălăgia era infernală şi materia nefolositoare. (Instruire asistată de calculator). M-am gândit că lucrurile o să se schimbe până în sesiune dar, din contră, s-au înrăutăţit. În ziua examenului am aşteptat o oră până au venit subiectele, dna. profesoară alergând în același timp, la încă o sală plină ochi de studenţi.
Cireaşa de pe tort? Profesoara avea în total vreo 6 specializări diferite a câte 50 de oameni fiecare. Splendid. Semestrul II a adus cu el ceva şi mai și. Încă două cursuri plus un bonus un curs din anul I. La cursuri şi seminarii, profesorii au fost foarte surprinşi să constate că eram foarte mulţi studenţi din anii I şi II şi că fie nu aveau locuri în săli, fie sala spaţioasă destinată nouă iniţial nu putea fi deschisă din cine ştie ce motive.
Ar fi trebuit ca procesul de înscriere să fie atent supervizat şi sistematizat astfel încât să nu se depăşească un anumit număr de studenţi de specializare. Parol, domnle! Cu cine să faci treabă? Până acum modulul psihopedagogic nu m-a surprins decât în mod neplăcut: limbajul de lemn e la ordinea zilei, materia e foarte multă şi e imposibil să înveţi şi ai şi prezenţă când cursurile sunt intercalate cu cele de la facultatea ta de drept.
Nu ştiu dacă mai merită sau nu să te înscrii pentru că, pe lângă faptul că e o pierdere de timp, nici nu reuşeşti să înveţi ceva concret. Mi-e teama de modul în care sunt pregătiţi viitorii profesori, pentru că mulţi nu au nici în clin nici în mânecă cu această meserie şi vin la cursuri doar ca să treacă timpul mai repede.
Concluzii? Profesorii nu sunt suficient de pregătiţi, de multe ori neştiind nici ei ce ar trebui să facă la cursuri sau seminarii. Predatul e mecanic şi materia e mult prea stufoasă pentru doar două cursuri pe săptămână. La sfârşitul modulului nu rămâi cu absolut nimic şi constaţi că ai pierdut timp preţios cu nişte cursuri care oricum nu te vor ajuta pe viitor, indiferent că intenţionezi să lucrezi în învăţământ sau nu.
Sursa foto: Wikimedia.org
