Articol de Carla Lunguti
„Mă rog lui Dumnezeu să vină ziua când lumea va fi condusă de oameni luminoși și buni.”-Oana Pellea
De oameni care vor înțelege că un popor fără educație, fără școală, este un popor pierdut. De politicieni, care să știe că într-o oarecare măsură sunt și ei modele pentru generațiile care vin.
Pe 12.09.2016 a început noul an școlar. Am urmărit toate știrile despre acest „eveniment” pentru a vedea ce s-a mai schimbat de pe vremea mea. (Nu sunt chiar așa bătrână, dar e clar că generațiile sunt altele). Mă gândesc totuși să încep cu lucrurile care nu s-au schimbat, sau nu în totalitate.
Festivitatea de deschidere. Nimic nu s-a schimbat, cel puțin la stat. Aceeași catedră așezată în mijloc cu o față de masă veche de când lumea, sonorizarea proastă. Nu au lipsit nici preotul sau primarul. Preotul ca să dea cu busuiocul, să se lumineze copiii ca să învețe bine. Însă am o altă idee. Nu mai bine s-ar duce el prin Parlament? Poate-poate îi luminează pe cei care nu fac nimic pentru învățământ. Primarul vine să se laude cu nimicul pe care nu l-a făcut, cei care fac ceva nu se mai laudă, pentru că oamenii văd.
Uniformele. Încă am mai văzut copii îmbrăcați în acele uniforme cu pătrățele albe și albastre și cu gulerașele albe, care aveau peste un fel de șorț. Pentru cei care nu știu click aici. Chiar ne este atât de greu să ne desprindem de trecut? Să o luăm de la capăt? Recunosc, am purtat și eu acele uniforme, dar în anul 2001, au trecut cinsprezece ani de atunci. S-a așternut praful și gloria anilor trecuți peste ele. Mă uitam la bieții copii cât de fericiți ă poartă acea uniformă. Dacă ar ști ei că pe lângă acele ghiozdane grele duc în spate și un trecut nemeritat… Într-adevăr, la școlile private, acolo unde părinții scot bani frumoși din buzunar pentru a avea cei mici cele mai bune condiții situația este alta. Dar de ce unii merită și alții nu? Și ne referim aici în general, nu la cele câteva școli de la stat care încearcă să țină și ele pasul cu timpurile.
Școlile. Începutul noului an i-a prins pe directorii de școli total nepregătiți, ca în fiecare an. Cu școli nereabilitate, bănci vechi și cu scuzele de rigoare la purtător. Eu m-aș duce să îi înreb ce au făcut ei trei luni cât au fost cei mici în vacanță. Atât de ocupați să fi fost încât să nu fi avut timp, sau au câștigat atât de mulți bani încât trei luni au fost numai în vacanță?
Ghiozdanele. La fel de grele. Diferența e că au apărut acum unele cu roți. Le plimbă copiii de zici că pleacă în vacanță. Cei care au ajuns în clasa a-II-a si a-III-a sunt deja cocoșați, îngroașă rândurile de la cabinetele medicilor ortopezi.
Totuși, ca să nu spună cineva că sunt Gică Contra, sunt de părere că unele lucruri s-au schimbat.
Părinții și Facebook-ul. Toți părinții au pus poze cu odraslele pe Facebook. Și cică noi suntem nebuni că punem tot ce facem pe rețelele sociale. Mă săturasem de atâtea poze cu copii pe jumătate adormiți, dar care țineau bine de flori ca să nu cadă. Asta să însemne oare că evoluăm?
Vacanțele copiilor. Noi înainte mergeam la bunici, cei mai norocoși mergeau și într-o vacanță cu părinții la mare, iar când ne întâlneam povesteam tuturor. Acum în schimb… Împărtășesc opinii din vacanțele petrecute în străinătate, pe diferite insule cărora nici nu le puteau pronunța numele. Eu la vârsta lor credeam că nu o să merg niciodată cu avionul pentru că mi se părea că nu o să am niciodată atâția bani.
Selfie-urile. Să nu uităm nici de selfie-uri. Am văzut într-o știre câteva fete care abia au trecut la liceu și deși nu se cunoșteau, au făcut un selfie pentru a imortaliza prima zi de școală.
Politicienii. Nu au lipsit nici ei de la deschiderea noului an, unii dintre ei reușind chiar să iasă în față. Cum ar fi domnul Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, care s-a urcat pe catedră pentru a se face mai bine auzit de către părinți și copii. Pe catedră! Sigur nu am fost singura căreia gestul i se pare nelalocul lui, pentru că imaginea cu soțul doamnei Firea, primar general al Bucureștiului, a făcut înconjurul internetului.
În aceste condiții mă întreb ce așteptări ar trebui să avem de la cei mici. De ce ne așteptăm să fie deștepți, șă își dorească mereu mai mult de la ei când au atâtea exemple de „așa nu” care au reușit. Însă, cel mai tare mă enervează că la aceste festivități se spun atâtea verzi și uscate degeaba. Așa, doar de dragul discursului. Mă enervează că se succedă miniștri de ordinul zecilor pe la Guvern doar ca să vadă cum mai e ba una, ba alta. Să mai schimbe o denumire, structura anului școlar, să mai adopte un program de genul „Cornul și laptele”, care să nu fie pus în practică. Pentru ca apoi să spună „Eu am făcut”. Ce? Copiii tot cu creta scriu, tot în aceleași bănci stau și tot cornul ăla de doi bani îl primesc la școală. Chiar e atât de greu să faci un lucru, dar să îl faci bine? Să nu te lansezi în promisiuni pe care să nu le creadă nimeni, să faci pur și simplu, iar după poți să vii să ne spui că ai făcut. Că ai făcut, nu că vrei să faci. Ce contează că manualul de română se cheamă „Limba și și literatura română” sau „Științele comunicării”, dacă la finalul a 12 clase un elev nu stie cu câți „i” se scrie verbul „a fi”? Cu ce îl ajută pe el în viață că a schimbat ministerul denumirea? Dacă nu ați înțeles până acum, țara asta are nevoie de lucruri concrete.
„Bieții copii…Ce să învețe, mă, de la ăi mari”- Marin Sorescu
