File merovingiene

Distribuie!

de Bischin Maria-Roxana

 

Cândva, în Franţa medievală, merovingienii erau cei care populau o parte din teritoriul francez de astăzi. Denumirea de „merovingian” provine de la  Merovech sau Meroveg, primul conducător al francilor salieni. Sursele îi denumesc pe francii medievali „salieni” datorită exercitării legii salice, o lege care persista atât în rândul popoarelor longobard, burgund sau vizigot, cât şi în cel francez.

Francii sunt menţionaţi de către Grigorie din Tours în Decem Libri Historiarum[1] în care se spune că „istoria francilor începe cu Creaţia”[2]. O altă cronică importantă este cea a lui  Fredegarius. Sunt, bineînţeles şi alte surse valoroase şi cu caracter artistic care îi menţionează, printre care „Scrierile lui Arnulfing”, ale lui Grimoald cel Bătrân, ale lui Ebroin, „Scrisorile” lui Sulpitius sau surse nescrise precum descoperirea mormântului regal al lui Childeric I de la Tournai (1673), în interiorul căruia s-au descoperit fibule de tip „Tournai”, brăţări, inele şi veşminte.

În ceea ce priveşte numismatica, societatea merovingiană folosea ca monezi solidus şi triens la cca 534[3], iar mai apoi denarius-ul lui Childeric al II-lea, la cca 673. La 755 pătrunde dinspre Galia şi peningul frisian folosit îndeosebi de către societatea burgundă.

În literatură, francii merovingieni sunt amintiţi în modul obsesiv în romanele de factură psihologică ale lui Proust, ca şi o reiterare a importantţei lor culturale şi artistice în istoria Franţei. Proust îi amintea din simplul motiv că erau cei mai aristocraţi, reprezentau crema societăţii france medievale. Un alt roman-istoric destul de valoros este şi „Noaptea merovingiană” scris de către Jean-François  Nahmias, în care sunt relatate faptele şi bătăliile dintre franci şi burgunzi. „Noaptea merovingiană” prezintă în manieră descriptivă lupta dintre reginele Brunhilda, simbol al civilizaţiei şi Fredegunda, simbol al barbariei. Aceeaşi carte deţine pasaje importante în care sunt descrise aspecte ale societăţii merovingiene: „Lumea francă, de jur-împrejurul ei, strălucea cu intensitatea unui soare orbitor. Femeile purtau veşminte lungi şi ample, atât rochiile cât şi tunicile erau în culori vii. (...) Singura deosebire era că acum purtau şi bijuterii. Cele mai mari erau fibulele, nişte broşe mari prinse în piept, făcute din bucăţi de sticlă multicoloră, montate pe o plăcuţă din aur şi argint pentru a reflecta mai bine lumina, şi cloisonné, adică despărţite de o reţea metalică. Colierele foarte lungi şi coborând mult peste piept, erau făcute din mărgele din sticlă, şi aveau diverse forme, cilindrice, cubice, sferice. Cerceii, foarte voluminoşi, erau făcuţi din metal spiralat, brăţările şi inelele completau întregul”[4].

Franţa medievală era o societate divizată, astfel încât se vor duce lupte permanente pentru cucerire de teritorii inclusiv până la sfârşitul Razboiului de 100 de ani.

Merovech este fondatorul Dinastiei Merovingiene, succedat mai apoi de Childeric I (458-481)[5], cel care propune capitala la Tournai şi care va unifica 3 oraşe de o importanţă comercială şi strategică: Metz, Mainz, Cologne. La 486, Clovis I unifică pe toţi francii merovingieni folosindu-se de legea salică preluată pe filiera lui Ragnachar şi va duce mai multe bătălii cu alamanii, cu Alaric al II-lea al hunilor înfrânt la Vouillé (507) sau cu galii.

După Clovis I, istoria teritorială a Franţei medievale devine destul de întortocheată, teritoriul Franţei mereu divizându-se, astfel încât, urmărind listele de regi, putem observa nu mai puţin de 5 împărţiri ale Franţei după cum urmează:

1) Prima unificare cca 486, dar şi prima  împărţire este realizată de către Clovis I la 27 noiembrie 511. Teritoriul se împarte între 4 regi: Thierry devine stăpân de Metz, Chlodomer devine stăpân de Orléans, Childebert devine stăpân la Paris, iar Clothar I devine stăpân pe Saissons. În decursul acestei împărţiri, francii definitivează şi cucerirea Galliei, a Provence-ului şi, îi înfrâng pe thuringi şi pe alamani/alemani, triburi germanice.

2) A doua unificare este realizată de către Clothar I (511-561). Acesta unifică Orléans, Metz şi Paris şi este urmată de a doua împărţire, împărţirea efectuată de către Charibert la 567 când teritoriul se va împărţi între 2 capitale: capitala de Metz sau Austrasia ce îi revine conducătorului Sigibert I (561-575), iar a doua capitală, Soissons ce îi revine lui Chilperic I (561-584).

3) A treia împărţire este o etapă ce începe la 561[6]  şi va lua sfârşit abia înspre domnia lui Pepin cel Scurt (714-768). La 561 avem deja  3 capitale şi 3 dinastii: Soissons, Metz şi Austrasia. Soissons se va reîmpărţi la 632 între Charibert al II-lea care preia Aquitania şi Sigibert al III-lea care preia Austrasia. Metz-ul nu se va împărţi, va rămâne stabil în timpul domniilor lui Sigibert I, Childebert al II-lea şi Theudebert. Însă, la 687, Austrasia se va împărţi: Pepin de Heristal, în urma bătăliei de la Terty,  înfiinţează Dinastia Carolingiană, a doua dinastie ca importanţă majoră din Franţa medievală, după cea Merovingiană. La 721, Chilperic al II-lea unifică Austrasia şi Neustria. Austrasia reprezinta pe atunci teritoriile estice ale Franţei – Belgia, Olanda, vestul Germaniei, iar Neustria cuprindea Paris, Soissons, Aquitania şi teritoriul până la Marea Mânecii.

Între timp, Chilperic II, la 721 poartă în diplomele regale titulatura de „rege al Burgundiei, Neustriei şi Austrasiei”, fapt ce denotă existenţa unei coeziuni politice şi teritoriale destul de ineluctabilă. Un oarecare Teuderich al IV-lea face trecerea spre epoca lui Carol Martel, cel care pe perioada 737-743 se va intitula „rege al Saubiei, Burgundiei, Provence şi Neustria”. Observând aceste titulaturi, avem de a face şi cu majore schimbări teritoriale, un fapt ce relevă uşurinţa prin care francii reuşesc să îşi alipească teritorii coroanei.

Pepin cel Scurt întemeiază Dinastia Carolingiană şi este succedat la scurt de timp de către Carol  cel Mare (768-814). Acesta duce mai multe războaie, printre care un război de 30 de ani cu saxonii din regiunea Sachsen, 772-800, la 774 îl înfrânge pe Desiderius al longobarzilor din Italia şi divide regatul longorbard, iar la 778 stopează expansiunea arabilor conduşi de Harun-al-Rashid în sudul Franţei. La 25 decembrie anul 800, o dată de altfel simbolică, acesta este încoronat ca rege la Aachen, noua capitală a Franţei. Începe în Franţa epoca renaşterii carolingiene, o epocă în care Carol cel Mare acordă o atenţie sporită artelor, literaturii şi arhitecturii. Succesorul său, va realiza a 4-a împărţire a Franţei.

4) A patra împărţire teritorială a Franţei este realizată de către Ludovic cel Pios (814  - 840) prin tratatul de la Verdun din decembrie 842 - ianaurie 843. Francia Occidentalis îi revine lui Lothar, Francia Orientalis lui Carol Pleşuvul, iar Francia Media se va disputa între Ludovic Germanicul şi Pepin al II-lea. În urma tratatului de la Verdun, se configurează de fapt viitoarele teritorii ale Franţei, Germaniei şi Italiei de astăzi.

5) A 5-a împărţire teritorială o va realiza Lothar I (843-855)[7], deţinătorul Franciei Occidentalis, care va fi divizată în două: Regatul de Provence condus de Carol cu capitala la Arlés şi Regatul de Lotharingia  cu capitala la Éscaut condus de Lothar al II-lea.

La 911, prin tratatul de la Saint-Clair-sur-Epte, Neustria şi Normandia deveneau feude Franciei Occidentalis, iar seniorul lor depunea omagiu ligiu către seniorul Franciei Occidentalis. Înspre sfârşitul secolului X, societatea francă medievală era o societate destul de activă, cu toate că Regatul Franciei Media se divide şi el prin tratatul de la Mersen din 9 august 970[8], iar Lotharingia va fi anexată de către Carol Pleşuvul, la anul 986. Hugh Capet unifică din nou teritoriile francilor salieni. Cu cea de-a treia unificare a Franţei medievale, se va realiza pasul înspre o coeziune politică mult mai intensă. Hugh Capet a reuşit să readucă în domeniul Franţei teritoriile cuprinse între Siena şi Loara, iar Ludovic al VII-lea, prin casătoria cu Alienor de Aquitania, va reuşi să recupereze Aquitania şi Normandia, doar pentru o perioadă scurtă de timp.

 

    Missale Gothicum[9]

Spilla a forma di serpenti [10]                                                                   [11]

 

[1] Gregory of Tours, A History of the Franks, Ed. Penguin Classics, 1976.

[2] Ibidem, p.1.

[3] Idem, pp.41-46.

[4] Jean-François Nahmias, Noaptea merovingiană, Pro-Editura, Bucureşti, 2006, passim  pp.12-13.

[5] Cronologie preluată după Alexander Callendar Murray, Gregory of Tours. The Merovingians. Readings in Medieval Civilizations and Cultures , chapter ″From the Death of Clovis to the Death of Clothar I, a.511-561″, Ed. University ofToronto Press, Ontario, 2006.

[6] Ibidem, ch. ″From  the Division's of Clothar's Kingdom to the Death of Sigibert I, a.561-575″.

[7] Horia C. Matei, Marcel D. Popa, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura Politică, Bucureşti, 1988, pp.547.

[8] ibidem, p.549.

[9] https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Merovingian_manuscripts.

[10] https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Merovingian_jewellery#/media/File:Merovingi,_spilla_a_forma_di_serpenti_aggrovigliati.JPG.

[11]  https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Merovingian_jewellery#/media/File:AMG_-_Schmuck_4.jpg.

 

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*