Din pridvorul bisericii: Dragostea adevărată nu se termină niciodată (I)

Distribuie!

de Alexandra Nadane

Uneori, a le spune oamenilor că există dragoste adevărată este ca și cum le-ai zice că există Moș Crăciun. Nu mai cred în Moș Crăciun încă din copilărie, iar la dragostea adevărată nu mai speră încă din adolescență sau de când le-a zis cineva odată: „hai să facem sex”. Își mai aduc aminte de ea atunci când văd doi bătrânei plimbându-se la braț pe stradă sau în parc și spun cu o oarecare durere: „ce mi-aș dori să fiu și eu așa, dar oare mai e posibil în zilele noastre?”.

Există psihologi care spun că dragostea durează trei ani, dar am și prieteni care nu mai cred în existența ei, la fel cum nu mai cred în prietenie, adevăr sau dreptate. Se pare că, odată cu accentuarea declinului societății, scad și așteptările pe care le avem de la noi înșine și de la ceilalți. Deși suntem conștienți că aceasta este o stare viciată, tentația de a ne obișnui cu compromisul moral este mai mare decât puterea de a ieși din ea, cel puțin la nivelul gândirii.

Nu cred că este potrivit să filozofăm despre dragoste și nici nu încerc să învăț pe cineva ceva din acest punct de vedere, însă mă doare când văd că oamenii renunță să caute dragostea adevărată și se implică resemnați în tot felul de relații, care sunt departe de ceea ce caută sufletul lor. Acest compromis e doar începutul altor compromisuri din ce în ce mai mari. În timp, dragostea ne-adevărată chinuie sufletul ambilor parteneri, provoacă răni sufleteși și chiar disperare.

E greu să judeci pe cineva sau să dai lecții, mai ales că sunt foarte mulți factori care ne aduc în această stare, printre care și faptul că multora dintre noi ne lipsesc exemplele. Cert este că o relație, o căsătorie neîmplinită cauzează nefericire, iar principalul motiv al neîmplinirii ei este lipsa dimensiunii spirituale, de care ne dăm seama foarte târziu, atunci când înțelegem faptul că din tot ceea ce am avut ne-a lipsit esențialul.

Totuşi, există oameni care trăiesc dragostea adevărată la un nivel foarte înalt, aşa cum a fost Mihaela, tânăra mămică din Agigea, care a preferat să moară de cancer pentru a da viaţă copilului pe care îl purta în pântece.

Mântuitorul Hristos spune că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul pentru aproapele său” (Ioan 15, 13) şi într-adevăr, am văzut oameni impresionaţi, rămaşi pur şi simplu fără cuvinte în faţa unui exemplu puternic de jertfă şi mărinimie sufletească. Un prieten chiar spunea că e o minune că în societatea noastră mai apar din când în când astfel de lumini.

Sunt sigură că dacă această mamă ar mai fi pusă încă o dată în situaţia de a alege între viaţa ei şi viaţa copilului, ar alege acelaşi drum, pentru că ea a înţeles sensul suprem al vieţii.

Ea este vie, nu doar metaforic, în minţile noastre, ci în mod real, în Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia care nu se sfârşeşte niciodată. Împărăţia dragostei desăvârşite.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*