De la trei mii de km, către Viorel

Distribuie!

de Andreea Sima

Îmi ești extrem de familiar, deși nu am schimbat nicio vorbă. Te vedeam la televizor și încercam să mă apăr de mesajele subliminale și de afinitățile din mass-media românească, atunci când eram în țară. În acest moment nu mai sunt în România.

Am ales să plec, să îmi las părinții în urmă, cățelul, prietenii, pentru a avea un viitor mai bun. Știu, suna ca un clișeu, dar nu, nu am părăsit România pentru muncă, pentru un job mai bun sau pentru bani mai mulți. Viorel, probabil că vei crede ca sunt o idealistă, dar am ajuns în Marea Britanie cu gândul de a obține o educație mai bună.

Aici cred că ne-am fi intersectat idealurile, dacă aspirațiile tale academice de rang internațional nu s-ar fi dovedit a fi mari falsuri. Să spunem că sunt o băsistă (termenul preferat al televiziunilor pe care le iubiți și susțineți), dar am analizat CV-ul tău și am observat că te lauzi cu un curs de vară susținut la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Super, sună bine, dar din cunoștințele mele, aceste cursuri sunt susținute doar de studenții respectivei universități.

Viorel, nu vreau să te insult,  dar… nu aș crede că ai studiat 3 ani de zile pentru o diplomă academică la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Să spunem că sunt eu prost informată și că ai plătit pentru a lua parte la acest curs. Minunat! Nimic rău în asta! M-a ros curiozitatea foarte tare și m-am interesat în legatură cu obiectul de studiu al acestu curs și am găsit organigrama: printre altele, cei de la Oxford te-au învățat despre The Changing Face of Britain, adică despre schimbările sociale apărute în Marea Britanie în secolul XXI. Mai exact, dr. Amanda Palmer, șefa Institutului de Știinte Sociale de la Universitatea Oxford ți-a vorbit despre schimbările sociale apărute în societatea britanică și despre efectele lor.

Viorel, ce ai învățat de aici? Cum ai aplicat tu sfaturile doamnei Palmer în folosul României? Hai să vedem cum:

Ai reușit să ștergi de pe fața pământului politic românesc orice urmă de formațiuni de dreapta, orice și pe aproape oricine a facut parte din fosta guvernare. Această schimbare a fost făcută pe fondul unor proteste pe care ai știut foarte bine să le speculezi. Deci, Viorel, ai speculat voința poporului ieșit în stradă, te-ai folosit de el și ai promis… ai promis mult.

Ai ajuns la guvernare, ți s-a dat sceptrul de PRIM MINISTRU, cel mai prim dintre miniștri și oamenii te-au crezut, te-au votat si te-au susținut. Toți credeau și sperau în mai bine. Toți așteptau schimbarea.

Și au tot așteptat săracii oameni, până când…

…Pănă când le-ai demonstrat că ești la fel, până când au observat ca ești o cauză pierdută;

…până când au aflat că vrei să torni cianură peste speranțele lor;

…până când au aflat că ai interese uriașe în proiectul Roșia Montana;

…până când au aflat că „săracii mineri” care stăteau de 5 zile în mină erau, de fapt, actori plătiți;

…până când au văzut că săraca doamna Lungu (care croșeta șosete pentru a ieși din sărăcie) nu este nimic altceva decât o actriță foarte bine platită, cu un comportament de mahala;

…până când și-au dat seama că TELEVIZIUNILE MINT, că nu pot afla adevărul de la TV, că au nevoie de internet pentru a se documenta, că ai plecat toate capetele jurnalistilor și i-ai cumpărat pentru a ascunde adevărul;

…până când au văzut că, deși ies în stradă, tu tot îi sfidezi;

…până când și-au dat seama că MINȚI, că ești un cameleon uman care se mulează pe interese personale.

DAR PÂNĂ CÂND?!

Acum, dragă Viorel, este rândul mulțimii. Este rândul oamenilor să vorbească și al tău să taci. Este rândul românilor să ia atitudine și să schimbe ceva. Voi ați eșuat. Generații de politicieni eșuate s-au perindat prin fața românilor. Voi i-ați făcut pe români să uite de patriotism, să uite de tradiții, să uite de valori! Nu e suficient să te duci la tunsul oilor sau mai știu eu ce sărbătoare pentru a reda românilor tradițiile și conștiința identității naționale.

Voi i-ați înrăit pe români. I-ați făcut să se urască între ei și să fie într-o continuă luptă pentru bani. Voi i-ați făcut să nu mai aibă încredere în voi sau în instituțiile statului. Voi, politicienii, ați mințit, ați trădat, ați înșelat, ați furat. Este timpul să plătiți. Este timpul să înfruntați frustrările mulțimii, să ascultați furia lor acumulată în ani și să plecați…

Dacă mai este istorie de făcut pentru Romania, aceasta va fi scrisă de români adevarați, nu de trădători ca tine, Viorel!

Andreea Sima,

Londra, 2013

Nota redactorului: Articolul prezintă opinia autorului, nu a revistei. GEN90 încurajează exprimarea liberă; oricine este invitat să publice dacă are o opinie argumentată.

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva