Mereu m-am întrebat ce anume face ca popoarele să se dezvolte în direcţii diferite, în ritmuri diferite. Cum au ajuns românii să trăiască de pe o zi pe alta, în timp ce occidentalii au o economie atât de dezvoltată? De ce atunci când apare o problemă românii pierd timpul plângându-ţi de milă, în timp ce alte popoare deja au găsit o soluţie care să le scoată din încurcătură?
Am putea aduce argumentul condiţiilor istorico- geografice care au fost decisive pentru forma pe care o are azi lumea. Este de la sine înţeles că resursele care există într-un spaţiu fizic, întâmplările istorice care atrag popoarele în jocul lorduc la construcţia anumitor tipare care ajung să definească oamenii ca aparţinând de o anumită cultură, cu anumite valori.
Dar care sunt valorile de bază ale societăţii româneşti? Ce ne face să fim aşa cum suntem şi nu altfel? Un posibil răspuns l-am găsit pe stradă. Mergeam pe un bulevard aglomerat, concentrată să ocolesc maşinile parcate pe trotuar, când o voce răguşită m-a făcut să sar în stradă. Treceam pe lângă o biserică pe care nu o observasem, cu difuzoare puternice, care reproduceau cuvintele: „Dă Doamne”. Preotul alterna acest : „Dă Doamne” cu „Doamne miluieşte”. Am rămas pironită în faţa bisericii cu o întrebare în minte: „Ce să ne dea?” Dar mai ales, de ce ne-ar da? Merităm?
Românii când vor ceva îşi manifestă dorinţa şi aşteaptă ca dorinţa să le fie îndeplinită. Şi dacă dorinţa nu se împlineşte singură, cu siguranţă se va găsi un vinovat. În ultimă instanţă, chiar şi lui Dumnezeu i se poate atribui vina, că nu „a dat”, aşa cum a fost rugat.
Dacă sunt acuzaţi că nu muncesc, ei invocă motivul irevocabil, că nu li s-au dat locuri de muncă. Dacă li se spune că nu sunt bine pregătiţi, românii spun că nu li s-a dat o educaţie adecvată, pentru că sistemul de învăţământ este la pământ. Pentru fiecare problemă pe care o au, românii au eterna scuză, aceea că nu li s-a dat. Dar de ce nu îşi iau singuri? De ce nu pun mâna pe o carte şi nu învaţă singuri, dacă tot nu le convine ce se învaţă în şcoli?
Se poate arunca vina pe tradiţia creştin-ortodoxă , dominantă în spaţiul românesc. Sau şi acest lucru ar fi tot o jonglerie în care vina se aruncă din stânga în dreapta? Ne putem uita în curtea vecinilor catolici sau protestanţi care o duc mult mai bine decât noi, în ceea ce priveşte situaţia materială. Există idei conform cărora faptul că unele popoare sunt protestante a fost decisiv pentru accelerarea dezvoltăriilor economice.
Se poate observa fără studii amănunţite că ortodocşii se bazează foarte mult în activitatea lor zilnică pe ajutorul lui Dumnezeu. Dar ei ce fac pentru a ieşi din situaţiile-limită în care se află? Din păcate mai nimic.Spun din păcate pentru că eu încă mai cred că românii sunt oameni capabili, cu potenţial.
Există multe exemple de oameni care s-au descurcat în situaţii defavorabile. Cel mai relevant exemplu pentru mine este al unui verişor care s-a născut într-un sat uitat de lume, având condiţii materiale minime. Îi plăcea foarte mult chimia şi nu l-a oprit faptul că trebuia să întreţină aproape singur o gospodărie întreagă, să facă naveta până la şcoală, să muncească. A muncit ca un nebun şi a ajuns în lotul naţional de chimie. Încă mai munceşte şi nu aşteaptă să i se dea. El a învăţat să îşi ia singur de la viaţă ceea ce vrea. Pentru mine acest om e exemplul viu al faptului că se poate, că a te naşte în locul nepotrivit la momentul nepotrivit nu există. Trebuie doar să vrei cu adevărat un lucru pentru a-l obţine.
Nu mai bine nu mai aşteptăm să „ni se dea” rezolvarea problemelor noastre şi mergem să „ne luăm singuri”? Ce ar fi să devenim un popor de oameni independenţi?
Simina Cernat
Sursa foto: photopin.com
Nu stiu daca religia este de vina pentru faptul ca noi suntem asa.
Religia crestin-ortodoxa promoveaza ideea ca fara Dumnezeu in viata ta nu se poate face mai nimic intr-un spirit benefic asupra ta.
Din punctul meu de vedere , fara Dumnezeu si fara credinta noastra am fi fost un popor cu si mai multe puncte in minus.
Articolul nu se voia anti-religios. Spuneam doar ca tindem in genere sa asteptam pe tava lucrurile pe care le vrem. Poate, in substrat, prin faptul ca suntem ortodocsi de atatea sute de ani ne influenteaza spre acest comportament pasiv.
Cu siguranta! Max Weber sustine teza conform careia capitalismul si in general spiritul intreprinzator al occidentalilor au fost efecte secundare ale Reformei si protestantismului.
Indiferent daca el are dreptate sau nu, tarile protestante au fost primele care au cunoscut prosperitatea materiala asa cum o definim noi astazi.
Lucrul asta, facand abstactie de factorul religios, s-a petrecut pentru ca protestantii, la inceput, au fost grupati in comunitati minoritare. Acest fapt nu e de neglijat: societatile in care minoritarii sunt amenintati mereu de tirania majoritatii (i.e. Papalitatea) tind sa obtina beneficii pe termen lung din acest conflict.
Minoritarii protestanti, in parte datorita filosofiei lor religioase, in parte datorita presiunii exercitate de majoritate au excelat in comert si industrie. Au incetat sa mai considere profitul material ca dezavuabil, cum spunea traditia catolica si au inceput sa traiasca “in timp”. Cu alte cuvinte, protestantii si-au luat existenta istorica in serios, facand istorie.
Pe de alta parte, societatile omogene: pur catolice sau pur ortodoxe nu au niciun element dinamic. Niciun actor colectiv minoritar care sa creeze progres prin conflictul cu majoritatea inerta.
Si lucrul acesta este vizibil: Italia, Spania, Portugalia, Irlanda – tari majoritar catolice, au astazi situatii economice dezastruoase.
De Grecia, majoritar ortodoxa, nu mai pomenim. Bulgaria, Serbia, Ucraina sunt printre cele mai sarace stae din Europa. Romania a avut mare noroc in perioada interbelica de minoritarii greci, evrei si armeni care dominau activitatile economice. Mare pacat ca nationalistii nostri militanti au avut ceva (violent) de zis in privinta asta.
Atitudinea “am fi mai saraci spiritual fara ortodoxie” mi se pare puerila. Nimeni nu a spus ca trebuie sa renuntam la propria credinta. Nu faptul ca admiti un Dumnezeu e relevant.
Relevant aici e invatatura despre “aici si acum” pe care o promoveaza ortodoxia: bunurile materiale sunt apanajul pacatosilor, cele spirituale conteaza cu adevarat – atitudine perfect justificata in dictonul – “banul e ochiul dracului”; omul nu trebuie sa traiasca in lume ci trebuie sa se retraga din lume pentru a fi mantuit; trupul tau este doar un memento al faptului ca esti decazut din gratiile lui Dumnezeu si nu prin munca trebuie sa-l valorifici, ci prin rugaciune si post; Dumnezeu “da”…noi “asteptam” etc etc.
Mi se par scuze pentru a nu ne asuma destinul istoric. O justificare atat pentru trecutul dezolant: “suntem ortodocsi de milenii, nu ne-am abatut” (de parca asta ar fi o virtute in sine) cat si pentru prezenta stagnare.
Ei bine, a te “abate” de la dogma din cand in cand e mai profitabil decat a sta mereu sub ascultarea ei.
In fond, fiul risipitor a fost cel care a castigat spiritual mai mult prin experientele sale decat fratele sau ascultator, in pilda.