Ora 21, o seară extrem de călduroasă de vară anunţa o noapte lungă şi albă, numită de organizatorii evenimentului „Noaptea lungă a filmelor scurte”. Aşa s-a şi dovedit a fi, cea mai lungă noapte în care personajele principale – scurt metrajele – au acaparat audienţa, au surprins şi au adus ceva nou simplei acţiuni de a vedea un film. Deodată, personajele au făcut ceea ce dorea publicul şi tot spectatorii au fost şi cei care au ales finalul.
Evenimentul a fost reprogramat, după ce în luna iunie a fost anulat datorită condiţiilor meteo. De data aceasta, organizatorii au fost prevăzători, aşa că locaţia, Turbohalle, a găzduit mulţi oameni nerabdători să guste puţin din mulţimea de scurtmetraje de calitate. Această noapte albă a găzduit aproximativ 23 de filme; unele au adus lacrimi în ochii spectatorilor („Love at first sight”), altele au încărcat sălile cu râsete („Maşina timpului”), iar lumea fantastică a animaţiilor a fost de asemenea, nelipsită.
Cel mai interesant moment a fost filmul de la ora 12, „Kiddo”, în timpul căruia spectatorii au avut posibilitatea să aleagă varianta pe care şi-o doreau, finalul pe care îl considerau potrivit, votând pentru ca personajul să acţioneze sau nu. Alegerea cea mai importantă a fost la final, când publicul a decis ca personajul să îşi lovească tatăl, urmarea fiind una mai mult sau mai puţin aşteptată. În ciuda alegerii făcute, organizatorii ne-au prezentat şi cealaltă posibilitate şi consecinţa pe care ar fi avut-o acţiunea protagonistei, Kiddo, o jucătoare profesionistă de box.
Atmosfera a fost una prielnică filmelor, iar publicul a putut să se bucure de sucuri sau bere, să mănânce în pauzele dintre proiecţii, moment prielnic pentru a comenta filmele ce au fost prezentate până atunci şi să se pregătească pentru alte filme.
Unul din filmele care au primit multe aplauze a fost scurt metrajul „The Scream” de Sebastian Cosor, care a împânzit şi reţelele sociale de curând, fiind o interpretare animată a celebrului tablou al lui Edvard Munch, numit la fel ca și filmul. Nu este prima oară când acest film este premiat, el a luat două premii la Animest în anul 2011.
Dovada că acest eveniment a ieşit bine au fost spectatorii care au rămas până la ora 5:40 dimineaţă când s-a terminat ultimul film „Marele iepure”, o animaţie japoneză. Cu ochii împăienjeniţi de somn, toată lumea s-a întors acasă şi s-a odihnit după o minunată „noapte lungă a filmelor scurte”.
Link pentru The Scream:
http://www.youtube.com/watch?v=UfO4WuI9IIo
Ariadna Drăgolici
Sursa foto: www.facebook.com/ShortsUpRomania