Critica, bună sau rea? Ne interesează limitele?

Distribuie!

Am observat de ceva timp că unul dintre lucrurile cele mai trendy în rândul tinerilor este critica. Văd foarte multe persoane de vârsta mea care critică, critică, critică. Însă astăzi m-am decis să critic chiar critica în sine.  Nu mă întelegeţi greşit, nu consider critica ceva rău. Este adânc înrădăcinată în caracterul nostru, ne ajută să ne formăm principii şi să ne conturăm caracterul. Ceea ce îmi displace este critica fără o bază anume, graba asta cu care tragem concluzii pripite fără să trecem de detalii. Fără ca măcar să ne dorim să trecem de detalii. Agresivitatea cu care ne expunem părerile, fără să ascultăm ceea ce au ceilalţi de spus. Nu suntem de acord cu nimic altceva, decât cu părerea noastră.

Câte certuri am văzut care au dus la jigniri neîntemeiate,  Dumnezeu cu mila! Atunci când ne expunem părerile, aproape că sărim la gâtul celuilalt. Nu stăm nicio clipă să ascultăm ce zice celălalt sau măcar să găsim o cale de mijloc. Mă deranjează că majoritatea tinerilor văd viaţa în alb şi negru, nu văd şi nuanţele. În plus mai e şi egoismul cu care credem că le ştim pe toate. Să fim realişti, asta nu este vremea în care să le ştim pe toate. Tinereţea este vremea când trebuie să fim răbdători, să privim în jur, să observăm lucrurile şi să încercăm să înţelegem de ce sunt aşa. Viaţa este construită din relativităţi, şi dacă nu acceptăm detaliile, nu vom înţelege o situaţie aşa cum este ea de fapt. Asta este puţin cam prea mult spus, având în vedere că o situaţie nu poate fi niciodată înţeleasă pe deplin, mai ales că eu nu cred în „adevărul adevărat”, ci doar în puncte de vedere.

Nu acceptăm că suntem diferiţi unul de celălalt, că unora le place verdele iar altora roşul. Nu poţi spune că cei cărora le place verdele au gusturi proaste sau cei cărora le place roşul au gusturi proaste. Pun pariu că persoanele din cele două tabere gândesc asta despre tabăra adeversă. Ne grăbim să judecăm persoanele în funcţie de preferinţele pe care le au, de la muzică până la literatură. Dacă cineva ascultă vreun cântăreţ sau îi place vreo carte care nu este în graţiile noastre, automat acel cineva este prost, incult sau are gusturi extrem de proaste, şi nici nu ne mai obosim să discutăm cu el. De ce nu avem curajul să trecem peste asta, să cunoaştem persoana şi să vedem dacă într-adevăr este aşa? Preferinţele nu pot fi bune sau rele şi în niciun caz nu indică gradul de inteligenţă al cuiva. Am văzut persoane doar cu liceul terminat care ascultă muzică simfonică si persoane cu facultatea terminată care ascultă Selena Gomez. Aş mai da exemple, dar nu vreau să rănesc orgoliul nimănui.

Poate că articolul meu suna ca morala unei bătrâne făcute generaţiei tinere din ziua de astăzi, însă nu acesta este scopul. Articolul nu este un atac la adresa celorilalţi, ci mai degraba un îndemn către reflexie şi înţelegere, să nu mai sărim în capul cuiva atunci când face o greşeală, atunci când spune o prostie, pentru că şi noi la rândul nostru facem greşeli şi spunem prostii. Să acceptăm că toţi suntem diferiţi şi avem opinii diferite, unii suntem mai norocoşi, alţii mai ghionişti, alţii mai inteligenţi alţii mai puţin, unii mai bogaţi, alţii mai săraci şi mai ales, suntem într-un fel anume pentru că ceva ne-a determinat să ajungem acolo. Faptul că avem anumite preferinţe nu ne face să fim mai buni sau mai răi, aceste două lucruri sunt relative. Cred că ar trebui să o lăsăm un pic mai moale cu prejudecăţile şi să privim, să explorăm viaţa, din toate punctele ei de vedere, nu numai din ale noastre.

Raluca-Oana Bobei

Foto: Manuela Dospina

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. Marius
    December 17
    Reply

    In primul rand, invata sa scrii corect romaneste, apoi treci la scris articole putin interesante spre deloc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*