Cât de bun poate fi răul? (Partea I)

Distribuie!

de Oana Răcaru
Ați observat cum marile creații survin în urma unor dezamăgiri profunde sau a unor suferințe îndelungate? Cum nicio poveste sau nicio melodie nu se poate închega fără a porni măcar de la un conflict interior puternic? Cine scrie un roman în care protagonistul rămâne monoton de la început până la sfârșit? În care nu există vreun antierou care să-l ajute să se desăvârșească și, în anumite cazuri, și acesta din urmă să evolueze într-un anume sens?
De asemenea, conform nenumăratelor exemple, în viața artistului există, de cele mai multe ori, frustrări personale în spatele celor mai mari succese. De exemplu, cum ar fi putut poetul să-i adreseze cele mai dulci și spumoase versuri adoratei sale, dacă ea ar fi fost acolo lângă el trăind fericiți? Dorul de aceasta, neputința de a o avea, idealizarea iubitei, provenite din lipsa iubirii în viața personală, erau suplinite ulterior de creația care concentra toată această disperare ce, apoi îi impresiona și pe ceilalți sau le permitea să se identifice cu aceleași trăiri. Iar opera și creatorul deveneau celebre.
Un alt lucru bizar din această sferă a operelor memorabile, a reușitelor mari este că, de cele mai multe ori, personajele sau personalitățile care-și lasă amprenta sunt lipsite de “frica de a nu fi acceptate” sau, cel puțin, nu o arată. Nu sunt fade și, spre deosebire de marea majoritate, își acceptă părțile întunecate și acționează conform impulsurilor interioare. O să admirăm întotdeauna o Scarlett O’Hara și o poveste de dragoste plină de pasiune și tumult interior, ca cea dintre ea și Rhett Butler. Pornind de la această premisă, se explică și febra adolescentină pentru poveștile cu vampiri care a luat cu asalt ultimii ani și care încă pare să mai aibă succes. Niciunul din aceste exemple și multe altele nu-și neagă natura, ci învață să-și accepte propriile defecte și chiar să le valorifice.
Nu prea impresionează poveștile sau personajele care încearcă să fie pe placul celorlalți, care încearcă să nu greșească în fața niciunei norme și să respecte toate regulile. Oare este din cauză că noi, spectatorii, avem nevoie să ieșim din realitatea care sună exact ca a acestui personaj banal, sau e ceva mai mult de atât?
Poate că, în spatele secolelor de înfrânare, de conformare la regulile impuse de tot felul de instanțe ale autorității, vedem adevărul, chiar dacă nu-l conștientizăm. Oare vrem să ne demonstrăm că de fapt, în spatele oricăror lucruri catalogate drept rele, rușinoase, izvorâte din frică, poate exista ceva bun? Ai mai putea crea capodopere, ai mai putea simți cum te mistuie pasiunea dacă nu faci ceva interzis? Ai mai putea avea succesul cu adevărat dorit dacă nu-ți înfrunți propriii demoni? Ai putea deveni cu adevărat puternic dacă ai fi searbăd, dacă ai încerca întruna să fii cum trebuie să fii, fără a descoperi și părțile întunecate din tine?
Poate că, ceea ce de fapt încercăm să înăbușim este ceea ce la final ne va elibera și ne va ajuta în final să creăm o capodoperă din munca noastră sau să facem din propria viață o operă demnă de admirat și de ținut minte. Până la urmă, ce este considerat bun sau rău este relativ; uitându-te retrospectiv la tine, vei vedea cum un moment de cumpănă s-a dovedit a fi unul bun, pentru că te-a ajutat să te ridici și să evoluezi. Iar, dacă unii se vor teme de “păcate” și de părerea lui Dumnezeu, mai mult ca sigur că și El vrea să ajungi la cea mai bună variantă a ta și cum ai putea să ajungi în raiul Lui dacă nu cobori și nu cunoști iadul din propria persoană?

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*