Case de altădată din București

Distribuie!

de Anonim

De la stația de metrou Aviatorilor, ieși deasupra și se deschide un univers al unei lumi parcă intacte a Bucureștiului de altădată, a Bucureștiului frumos, interbelic și postbelic. Parcul Herestrău se deschide atât de larg încât copacii aceia uriași ar dori să bea pe de-a-ntregul „licoarea opalină” a cerului, dacă parafrazăm poemul barbilian Copacul. Fantasticii copaci se deschid ca pentru a lăsa cerul să coboare pe pământ. Și mergem înainte câțiva pași și da! e verde la semafor și putem trece, în față câteva clădiri ale corporațiilor de astăzi, simbol desuet al capitalismului eficient, în stânga un restaurant fin și....începe paradisul străzilor cu nume din America Latina: strada Paraguay, strada Uruguay...ce denumiri! Și apoi...a da! a treia la stânga e Alexandrina și apoi perpendiculara din capătul Alexandrinei e Docenților....Docenților numărul trei care stă față în față cu Ambasada Argentinei și....mai mergem o bucățică de 30 de metri și am ieșit pe marele bulevard Kiseleff, paralel cu Aviatorilor, două bulevarde unde toamna galbenul lui Klimt este la el acasă, iar primăvara se transformă în sărbătoarea Hanami a japonezilor. Aceste bulevarde au o magie a copacilor. Acești copaci ca din picturile lui Joan Miró, acești copaci fascinanți care nu sunt simpli copaci, ci ființe nautice, ființe ancestrale ce au păzit poate case cu povești frumoase...

O casă deosebită este cea de pe Docenților de la numărul trei. Această casă este înconjurată de alte case care încă mai au iedera înfășurată pe ele, dar și  de case moderniste sau post-mdoerniste cu etaje; însă casa de la numărul trei are un farmec aparte. Aici a locuit și a trăit marele academician Gheorghe Ghițescu. În cadrul cursurilor  de antropologie în care ne aplecam asupra istoriei, când pregăteam un examen apelam deseori la cărțile semnate de Gh. Ghițescu: Anatomia artistică în 3 volume: Construcția corpului, Formele corpului în repaus și mișcare, Stilurile corporale și expresia, (1963-1965) și separat eseul Permanențele artei, 1976.

Casa are o structură rezistentă ce amețește la propriu, înaltă, cu balcoane și etaje. De cum intri înăutru, un gazon verde și o bancă de lemn te îmbie să cunoști casa. Holul principal cu uși și ferestre vitraliu deschid casa; la parter se deschide o ușă mare, pe pervaze sunt vaze executate în tehnică vitraliu, lampioane idem pictate cu mare măiestrie de către E. Gh., în dreapta un pian vechi așteaptă să te așezi - poate o sonată de Chopin să se acomodeze cu o cafea latté preparată în bucătăria minimalistă. Stăm la pian câteva minute și ne place....e ca și cum ai asculta valurile unui lac întins sau ca și cum frunzele copacilor ar cădea liniștit ca pentru a anunța o zi fericită de toamnă însorită. Pășim apoi pe hol și urcăm treptele de lemn restaurate în formă de spirală...spirala...ce lait-motiv exorbitant! Fiecare pas scârțîie. Sus la etaj se deschide un hol mic cu o canapea cu tapiserie înflorată în stil art deco sau art noveau, și o bibliotecă imensăăăăăăăăă, atât de grandioasă încât ai impresia că s-ar prăbuși asupră-ți ca pentru a te domina, ca pentru a te invita să te așezi și să începi: de la albume de artă de Matisse, Van Gogh, Monet, Rubens, la cărțile minuscule de artă ale editurii Meridiane, la teoriile teatrului absurd (Kafka, Beckett, Ionesco), literatură universală, poeți francezi, literatură enlgeză, enciclopedii de artă -atât de multe enciclopedii de artă aparent cu coperți vechi, dar atât de valoroase, manuscrise, hărți, memoriile lui Gh. Ghițescu și da! ediția sa finală Anatomia artistică în 3 volume în coperți nou-nouțe, jocuri de puzzle, și multe, multe cărți de basme, orice fel de basme....nu, nu să nu credeți că sunt basme de copii, ci basme pentru oameni mari....basme în limba engleză, semne că aici se studia la greu engleză, tratate de muzicologie, tratate de anatomie, tratate de stomatologie...o întreagă aventură a cunoașterii....și încă, nu, nu se termină biblioteca....înaităm pe holuri și regăsim multe origami-uri colorate frumos, picturi executate de către copii în cel mai inocent stil posibil, colaje, jucării de pluș....multe jucării de pluș...câte jucării atâtea cărți ....ca și cum fiecărei cărți i s-ar potrivi propria ei jucărie de pluș....locul perfect să te apuci să înveți înaintea unui examen sau locul perfect în care poți medita lucrând la un roman. Întregi decenii culturale din 1915 până în 1986 cuprinse între acești patru pereți etajați...fascinant....și dintr-o dată în curte, lumina zilei te lovește și zgomotul de afară îți aduce aminte că ești în micul București de altădată....o sufragerie în care regăsim multe creioane colorate, acuarele, o pivniță cu vinuri și murături, și multe alte.....vitralii pictate în stil chagallian....lampioane așezate pe aleea din curte...este impresionant ce a rămas în urmă.

Este o casă în care înveți note muzicale, pian, cursuri de limbi străine nemaiauzite, tehnica desenului și a picturii, un pic de gastronomie....erau vremuri în care oamenii se mândreau că dețineau metri de bibliotecă din lemn de cireș în casă, rafturi supraîncărcate, dar care te invită se le descoperi poveștile științifice, este o casă magică precum aceea din Hänsel și Graetel, este o casă a zen-ului , unde nici un nor nu ar putea deranja ....este o casă ce lasă amprente în suflet odată ce i-ai cunoscut fiecare colț.

  1. Ghițescu este nepot după mamă al lui Nicolae Grigorescu, dacă dăm un simplu search pe Wikipedia. A terminat Academia de Arte Frumoase și Filosofie, studiind apoi Facultatea de Medicină, ajungând doctor în cardiologie. Din această cunună împletită va întemeia catedra de anatomie artistică fiind primul profesor universitar din România care a întemeiat o astfel de disciplină - Anatomia Artistică ce are ca principiu dez-anatomizarea formelor din artă. În timpul anilor studenției participă la cursurile lui Camil Ressu și ale lui Tudor Vianu. Dimensiunea frumoasă a medicinii l-a determinat să întemeieze o astfel de disciplină la catedra de la Arte Plastice în 1943. Wikipedia ne spune că mai bine de 32 de ani „a fost cel mai iubit, respectat și admirat profesor de către de studenți și colegi”. Personal nu l-am cunoscut, dar cunoscându-i casa de pe Docenților numărul trei...are o admirație câștigată involuntar în sufletul unui student la istoria artei. Iar memoriile lui sunt un experiment de trăiri fenomenologice, pe nexusul unui limbaj corelat științelor astronomice, semne că în paginile redactate cu câteva zile înainte de moarte, esoterismul științific și cel enigmatic își făceau loc în sufletul său...

Bucureștiul a rămas și va rămâne un loc deosebit unde un student de istoria artei se poate împlini spiritual, afectiv, dar și științific. Corporatismul încă nu a atins  totul în București, sunt case care au povești, străzi unde liniștea e la ea acasă, locuri în care librăriile de carte au rămas intacte, locuri unde parcurile au tradiție, locuri unde muzeele se conectează prezentului modern, locuri unde clasicul și noul împletesc cea mai frumoasă cunună trebuincioasă în devenirea unui intelectual.

 

sursă foto: https://commons.wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*