Căsătoria între persoanele de același sex. Distruge sau nu familia în sensul ei clasic?

Distribuie!

de Alina Maria Șerban

În centrul discuției despre căsătoriile între persoanele de același sex se află însăși căsătoria în sine. Pentru că înainte de a discuta despre o problemă ce ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește toleranța și acceptarea  a ceva ce mulți văd drept anormal, mai întâi trebuie să facem o incursiune în istorie.

Contrar a ceea ce s-ar putea crede, căsătoria nu a fost dintotdeauna un ritual al Bisericii. Ea a existat cu mult înainte de Creștinism, însă în 1563 Biserica Catolică a decretat căsătoria ca fiind un ritual sacru care trebuia să se petreacă într-un lăcaș de cult. Înainte de asta, însă, căsătoria nu semăna deloc cu imaginea pe care o avem noi astăzi, fiind departe de formula tradiționalistă implementată ulterior sau de valorile care i s-au atribuit de-a lungul timpului.

Înainte de orice sistem legal și de economii internaționale, nobilii și cei cu poziții sociale înalte foloseau căsătoria pe post de acord diplomatic, dar și pentru a crea legături comerciale. Stephanie Coontz, autoarea cărții Căsătoria: O Istorie, spune:  „Atunci reușeai să stabilești relații pașnice, schimburi și obligații mutuale cu cineva doar prin căsătorie. Așadar căsătoria nu are la baza valorile pentru care Biserica luptă atât de mult ci mai degrabă ea era ceva practic care înlesnea relațiile dintre două părți.”

În Roma și în Grecia Antică, spre exemplu, căsătoria exista strict pentru a produce moștenitori legali. Nu avea alt scop, iar societatea greacă și cea romană erau perfect conștiente de asta. Tot Stephanie Coontz ne spune în cartea ei că indigenii din Australia obișnuiau să organizeze căsătorii pentru copii bazându-se pe accesul strategic pe o anumită bucată de pământ. Un alt exemplu în acest sens poate fi India, care vedea căsătoria ca pe o apropiere între anumite clanuri care poate aduce beneficii de natură materială, lucru practicat și astăzi în anumite regiuni din India, mai ales printre copii.  În Evul Mediu, spre exemplu, căsătoria era din nou doar un aranjament politic între două familii care își doreau înlesnirea relațiilor dintre ele, dar și unirea bunurilor și avantajelor fiecărei părți. Plebea folosea căsătoria ca un mijloc de a-și împărți bucățile de pământ primite. Era mult mai bine să ai mai multe fâșii de pământ una lângă alta, iar pentru a face asta trebuia să-ți căsătorești unul dintre copil cu cel al vecinului.

Pe la jumătatea secolului XIX, oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva și dragostea ar putea fi un factor într-o căsătorie. Gânditorii vremii au adus în discuție o ipoteză care în acele timpuri părea ruptă dintr-o realitate neînchipuită: două persoane îndrăgostite ar trebui să aibă dreptul să se căsătorească cu cine vor fără acordul părinților.

Abia în anii 50 a apărut o obsesie pentru familia nucleară. Căsătoriile atunci erau constituite între un bărbat care era de obicei cel ce aducea banii în casă, o mamă casnică și câțiva copii. Acest tip de familie s-a perpetuat și a câștigat o popularitate atât de mare încât s-a constatat că astfel de căsătorii aveau tendința să dureze, în medie, mai mult decât orice altă formă de uniune de până atunci.

În cele din urmă, în 2001, Țările de Jos au fost primele care au oferit dreptul cuplurilor de același sex să se căsătorească. Căsătoriile gay reprezintă o evoluție naturală a căsătoriei care a fost oricum precum un cameleon de-a lungul timpului. Homosexualitatea a existat dintotdeauna în istoria umanității și refuzând să acceptăm acest lucru, practic, ne refuzăm o parte din istorie.

Biserica nu va accepta prea curând căsătoria într-un lăcaș de cult a două persoane de același sex, iar acest lucru ne-a fost readus aminte de către Papa Francisc, care a apărat familia nucleară într-o conferință la Vatican în noiembrie 2014, susținând că Biserica ar fi dispusă să accepte uniuni în afara lăcașurilor sfinte, dar nu mai mult și că familia clasică e amenințată de eventualitatea unor căsătorii gay.

Desigur că Biserica Catolică nu o să fie în veci de acord cu așa ceva, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă am ieșit într-adevăr din Evul  Mediu, dacă într-adevăr mentalitatea bisericii, dar și a oamenilor a rămas neschimbată timp de sute de ani. Căsătoria înseamnă, conform Bisericii, mai presus de toate, posibilitatea de a avea copii, iar uniunile între cuplurile de același sex nu au posibilitatea să producă un moștenitor. Însă de aici pleacă mai multe probleme, dintre care cea mai pregnantă este însăși cea referitoare la dreptul fundamental pe care oricine ar trebui să-l aibă: libertatea de a alege cu cine să se căsătorească, cu cine să-și împartă viața. Este absurd că în secolul XXI încă acordăm o importanță covârșitoare orientării sexuale, când aceasta ar trebui să fie doar o problemă personală.

Nu este normal ca unii dintre noi să fim mai egali decât alții și să împărțim anumite drepturi doar cui vrem noi. Despre acest subiect se vor mai scrie multe pentru că nu văd un viitor apropiat în care căsătoria între persoane de același sex să fie tratată normal ca orice altă uniune. Umanitatea are lucruri mai importante de făcut decât să lupte cu ea însăși în încercarea de a înțelege că, până la urmă, toți suntem la fel și ar trebui să avem aceleași drepturi indiferent de culoare, orientare sexuala , vârstă sau sex.  Ar trebui să ne facem timp să pricepem că nu numai un cuplu heterosexual e capabil de iubire, ci oricine e capabil să iubească - chiar și un animal.

Căsătoriile gay nu sunt o amenințare la adresa familiei în sensul ei clasic ci, mai degrabă, reprezintă o amenințare la adresa egocentrismului uman și a inabilității sale să priceapă că nu putem fi toți construiți după același tipar.  Biserica nu se teme că familia nucleară va avea de suferit, ci crede că dacă va oferi un astfel de drept va deveni vulnerabilă și greu de luat în serios și își va pierde autoritatea pe care a construită secole de-a rândul.

La baza acestei discuții nu stă teama de a distruge familia și inabilitatea omenirii de accepta căsătoriile gay, ci încăpățânarea de a vedea mai departe de normele și valorile impuse cu sute de ani în urmă, de teamă ca nu cumva, în cele din urmă, tot mai mulți să înceapă să-și ceară drepturile pe care le-a fost frică să le pretindă. Dacă ar exista un triumf al acceptabilității față de prejudecată și căsătoriile gay ar deveni un lucru comun, atunci, poate,  vocile celor ale căror drepturi sunt încălcate s-ar face mai bine auzite. Poate că ar exista o egalitate în ceea ce privește dreptul la educație, la opinie la vot etc.

Sursa foto: "Westerkerk - Gay symbols 2" by Wolfgang Sauber - Own work. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons - http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Westerkerk_-_Gay_symbols_2.jpg#mediaviewer/File:Westerkerk_-_Gay_symbols_2.jpg

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*