Biciclist în orașul meu

Distribuie!

de Bianca Teodora Firezar

Nimic nu se compară cu plăcerea de a merge cu bicicleta, spunea președintele american John F. Kennedy. Cât de mult te bucuri de pedalat, însă,  într-un oraș îmbâcsit de mașini? Din păcate, în România nu s-a format o tradiție din mersul pe bicicletă, mașina rămâne mijlocul de transport preferat. Asta se observă în orașele din ce în ce mai aglomerate. Printre zgomote de motoare și claxoane sâcâitoare, îi observăm pe ei, bicicliștii. Consumă calorii, nu petrol poluant,  și nu fac prea multă gălăgie. Se strecoară timizi printre mulțumea de fier pe patru roți.

Cum supraviețuiește un biciclist pe șoselele din România?!

Capitala pare să fie cel mai periculos oraș. Cei care folosesc bicicleta ca mijloc de transport au două posibilități: fie să meargă pe trotuar, fie să se încumete să meargă cot la cot cu șoferii nervoși. În ambele cazuri, traseul e o aventură. Pe de o parte, trotuarele sunt înguste și nu prea au benzi speciale pentru biciclete, iar când sunt, acestea sunt ocupate de pietoni sau se termină brusc. Pe de altă parte, șoseaua este dominată de mașini ai căror șoferi nu percep bicicliștii ca participanți la trafic, ci ca o piedică.

Șoferii consideră bicicletele ca obstacole pe care ar vrea să le elimine din trafic, judecând după modul în care se comportă: portiere deschise, claxoane agasante sau jocul de pe o bandă pe alta. Bicicliștii par să se fi conformat acestei mentalități și ei sunt cei care iau măsuri de prevenție, fiind atenți la eventualele pericole: mașini sau pietoni. Pietonii pot fi, de asemenea, destul de irascibili și deranjați când sunt atenționați că merg pe banda destinată bicicletelor.

Incidentele nu sunt rezolvate niciodată în favoarea bicicliștilor. De cele mai multe sunt ignorați sau le sunt adresate cuvinte jignitoare. Un claxon puternic sau o portieră deschisă în glumă pot fi foarte periculoase. Cel mai puțin dăunător efect ar fi să trebuiască să meargă pe lângă bicicletă o porțiune de drum, dar se pot întâmpla altele mult mai grave. Așadar, ciclistului îi rămâne datoria de a fi atent la cei din jurul său.

În orașele din provincie, de exemplu în Oradea, Cluj sau Onești, mersul pe bicicletă nu este atât de periculos ca în București. Bicicliștii provinciali nu se simt amenințați de șoferi. Fiecare respectă regulile și nimeni nu iese păgubit.

Sigur pe două roți.

De ce este nevoie pentru a putea circula cu bicicleta în oraș în siguranță? Toată lumea, bucureșteni sau provinciali, răspunde în cor: piste pentru bicicliști! Legislația rutieră e bine pusă la punct. Se vorbește despre drepturi și îndatoriri, despre pistele care nu trebuie ocupate de pietoni și altele. Din păcate, nu sunt condiții. Cicliștii se plâng de lipsa pistelor, visând la o îmbunătățire a situației.

Până când autoritățile decid să bage în seamă bicicliștii și să delimiteze în mod corespunzător spațiile destinate acestora, trebuie îndreptată mentalitatea pietonilor și a șoferilor. Trebuie curaj pentu a ieși cu bicicleta în oraș, când, de fapt, doar respectul reciproc în trafic ar fi îndeajuns.

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. Andrei
    May 27
    Reply

    Nu cred ca exista un biciclist care a respectat toate regulile de circulatie si a avut probleme in trafic.

    Problemele apar atunci cand ei nu folosesc pista de biciclete, asa cum e, acolo unde exista, pentru ca se termina brusc si din alte motive. Si noi pe sosea avem gropi. Sa mergem pe trotuar?

    Sau atunci cand ii vezi facand slalom printre masini pe benzile 2-3 pe Stefan cel mare, cand trec pe trecerea de pietoni fara sa se dea jos de pe bicicleta, nu stau la semafor.

    Probleme sunt de ambele parti, dar biciclistii ar trebui sa fie perfecti sa poata sa arate cu degetul la soferi, si invers.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*