de Emilian Voaideș
Avortul constituie, conform definiţiei, o întrerupere voită sau nu a sarcinii „înainte ca pruncul să fie viabil, sau să poată trăi în afara organismului matern.”[1] Desigur, un prunc avortat la câteva săptămâni nu ar putea trăi în afara pântecelui mamei sale, dar asta nu înseamnă că el nu are viaţă. În cele ce urmează voi analiza argumentele celor ce se opun acestei practici şi voi reda mărturiile unor persoane direct implicate.
În ţara noastră, avortul a fost pentru prima oară legalizat în 1957, fiind apoi interzis de către Nicolae Ceauşescu în 1966. Începând cu anul 1990, România decide să reintroducă în „normalitate” această practică medicală de întrerupere a sarcinii, conform unor statistici neoficiale, ţara noastră fiind lideră la acest capitol între ţările UE, cu circa 20 de milioane de avorturi în ultimii 24 de ani, adică tot atât cam cât populaţia ţării, dacă nu chiar mai mult. De asemenea, anul 2013 a fost anul cu cele mai puţine naşteri de după căderea regimului comunist, ţara noastră înregistrând un număr de avorturi ce este mai mare de două-trei ori decât al celor înregistrate în Uniunea Europeană (raportându-ne, bineînţeles la populaţie).[2]
„A vorbi despre avort înseamnă a ne referi, potrivit moralei ortodoxe, la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume. La începutul creştinismului, trei păcate erau considerate a fi cele mai grave: apostazia, uciderea şi desfrânarea. Avortul se pare a fi sinteza acestor trei păcate laolaltă şi încă ceva mai mult.”[3] După cum se poate constata din cele de mai sus, Ortodoxia şi o mare parte a celorlalte Biserici se declară total împotriva acestei practici, pentru că, încă din momentul în care este conceput, fătul sau embrionul are viaţă. În acest sens, legea ce a legalizat avortul face referire la interzicerea acestuia doar după 12-14 săptămâni, când pruncul este considerat “format”.
[…] „înainte ca pruncul să fie viabil, sau să poată trăi în afara organismului matern.”[1] Desigur, un prunc avortat la câteva săptămâni nu ar putea trăi în afara pântecelui mamei […]