Avortul – Partea a V-a

Distribuie!

de Emilian Voaideș

Cu siguranţă, consecinţele sunt mult mai complexe şi mai numeroase, dar m-am limitat doar la acestea, pentru a nu intra prea mult în detaliu. Site-urile dedicate acestei teme sunt pline de mărturii ale mămicilor sau chiar ale viitorilor tătici ce au decis renunţarea la copilaşii pe care i-au conceput, iar urmările acestei decizii nu au fost tocmai cele scontate. Voi reda mai jos doar trei dintre ele, site-urile citate prezentând şi alte mărturii în afara acestora.

Ilona:

“Alaltăieri am trecut şi eu printr-un avort…

Sunt încă la liceu şi printr-o coincidenţă am rămas însărcinată. Prietenul meu a fost lângă mine şi m-a susţinut. Am hotărât că e mai bine să fac avort, mama nu putea să afle, mai am şcoală de terminat, nu aş avea cu ce să cresc un copil…

Am găsit un dr renumit care să îmi facă avortul. Săptămâna trecută m-am programat şi alaltăieri a avut loc crima…

Înainte de avort dr-ul mi-a făcut ecografie. Eram în 7 săptămâni, totuşi la ecograf s-a văzut un corp de bebeluş ghemuit. Dr. a spus: ce copil frumos! Apoi ne-au dus undeva in subsol… Mai era o femeie care a făcut avort. Ne-am îmbrăcat în cămăşi de noapte şi stăteam pe pat. E a intrat prima şi a ieşit după nici 20 minute. Mi-a spus zâmbind, sub efectul sedativului: nu-ţi fie frică, nu simţi nimic, nu doare!

Asistenta m-a condus în camera de măcelarit. Era un miros puternic de dezinfectant. M-am întins pe masă… Am primit anestezie generală şi pe când a intrat doctorul, am adormit. În timpul avortului l-am visat pe copilaşul meu. Avea gene lungi, cum are tatăl lui. Eram într-un câmp.   M-a întrebat: De ce faci asta? I-am spus: Eu nu vreau să fac asta, iar el m-a întrebat: Atunci totuşi, de ce faci asta?

Nu ştiu cum am ajuns în cealaltă camera, în pat… Nu ţin minte nimic… Ştiu doar că m-am trezit şi mi-am dat seama că am dormit vreo 20 minute. Am ieşit afară cu ultimele puteri… Totul se învârtea în jurul meu.. Afară era prietenul meu cu încă un amic. Am realizat ce am făcut… Primul meu gând a fost că sunt o criminală…

I-am cerut batiste şi am început să plâng. A apărut imediat asistenta şi a spus că, atât timp cât sunt acolo să nu plang, că fac imagine proastă clinicii. M-am dus iar la ecograf, iar monitorul a arătat că uterul meu este gol… Păcat că nu există şi un monitor, care ar fi arătat că şi sufletul meu e gol…

M-am dus acasă şi am dormit vreo două ore, iar când m-am trezit eram udă, am transpirat…

Azi-noapte l-am visat din nou în acelaşi cadru. S-a uitat la mine şi a spus: Vezi, acum sunt mort. M-au omorât. I-am spus să mă ia cu el, dar a spus că nu poate să facă asta, nu i se dă voie… şi că nu pot pleca, voi avea parte de o întâmplare în curând… mai multe nu a putut să îmi spună…

Fetelor, doamnelor, vă spun, nu faceţi avort!

Poate credeţi că în viitor un alt copil va umple golul lăsat de acesta, dar vă spun… fiecare copil e unic în felul lui şi nici unul nu poate fi înlocuit de nimeni şi nimic…”[1]

   Irene

     Bună! Mă numesc Irene Zamorano. Sunt coordonator regional pentru districtele Los Angeles şi San Benedicto din statul american California. Acum unsprezece ani am făcut avort. Eram în a şasea lună de sarcină. Am mers la clinică. Mă simţeam de parcă aveam un număr pe spate şi semnul dolarului pe faţă.

De îndată ce persoana care făcea avortul mi-a injectat în burtă medicamentul, instantaneu mi-am simţit fiica dând din picioare, răsucindu-se şi izbind cu pumnii. Mai târziu, am aflat că făcea aşa pentru că era arsă. A fost o procedură care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, pentru că a doua zi a trebuit să mi-o rupă bucăţică cu bucăţică din corp. După ce am simţit-o luptându-se să scape cu viaţă, m-am dus la o maternitate locală, dar doctorul mi-a spus că, deşi îi auzea inima bătând puternic, aceasta nu avea să mai dureze prea mult, din cauza otrăvii injectate.

A doua zi nu am avut altceva de făcut decât să mă gândesc descurajată cum aveam să-i înmormântez fetiţa. Am îngropat-o peste câteva zile. Vedeţi, avortul nu este o soluţie rapidă. Mi-a lăsat consecinţe pe viaţă: depresie, anxietate, tulburări alimentare. A trebuit să le spun celor şapte copii ai mei că mama despre care ei ştiau că îi purtase la sânul ei, mama care îi protejase mereu, a pus capăt vieţii unei surori a lor.

Vedeţi, Părintele Pavone avea dreptate când a spus: „O femeie nu face avort pentru că are libertatea de a alege. Face avort fiindcă nu are libertate şi nu are de ales”.

Mulţumesc.

Jim

Sunt de acord că majoritatea avorturilor se întâmplă din cauză că tatăl nu o sprijină pe mamă în perioada sarcinii. Sunt unul dintre acei taţi. Când prietena mea mi-a spus că e însărcinată, nu am realizat că ni s-a dat cel mai mare dar: paternitatea, respectiv maternitatea. Nu am realizat minunatele căi prin care copiii ne completează şi ne împlinesc viaţa.

Astăzi, totuşi, accept ceea ce am făcut. Am luat viaţa propriului meu copil. Văd toate aceste persoane tinere, minunate, aici: generaţia Pro-Viaţă. Şi realizez că fetiţa mea nu ar fi mai în vârstă decât unii dintre aceştia. Nu ştiu cum să descriu durerea, supărarea pe care o simt pentru ceea ce i-am făcut copilului meu şi mamei sale. Sufăr pentru cele două fete ale mele, acum adulte, care au fost lipsite de sora lor, la fel ca şi ceilalţi membri ai familiei care nu au cunoscut vreodată bucuria prezenţei ei. Toate acestea din cauza alegerii mele egoiste.

Avortul îi lasă tatălui o rană emoţională profundă. Durerea este uneori copleşitoare. Acolo este ruşinea, vina, dezgustul de sine însuşi, deznădejdea. Abia după mulţi ani am înţeles că mi-am sacrificat copilul pentru propriile dorinţe egoiste.

Dar viaţa mea s-a schimbat impresionant, pentru că mi s-a dat un dar pe care niciodată nu-l merit. Darul iertării. Am învăţat că Dumnezeu mă iubeşte atât de mult, încât Şi-a trimis pe propriul Fiu din Rai să plătească pentru toate alegerile mele greşite, inclusiv pentru avortul meu. S-a sacrificat pe Sine astfel încât eu să pot fi eliberat de ruşinea mea, de vină, de durere, de comportamentele mele distructive, toate consecinţe tipice ale avortului.

Iisus ne-a învăţat că trebuie să ne sacrificăm pe noi înşine pentru ceilalţi şi că este mai bine să dai decât să primeşti. Avortul te învaţă opusul. Avortul ne învaţă să-i sacrificăm pe ceilalţi pentru noi. Avortul este un act egoist. Este egoist să crezi că avortul o afectează doar pe mamă sau doar pe ea şi pe tată. El afectează întreaga familie.

Dacă şi tu suferi fiindcă ai ales să avortezi, te îndemn să faci cum am făcut eu. Întoarce-te la Iisus Hristos! Cere iertare şi ajutor! El aşteaptă să te ajute în durerea ta şi să-ţi pună sufletul la adăpost. Acolo este speranţă şi vindecare în Domnul Iisus Hristos. Am cunoscut acest lucru. Şi de aceea am decis să rup tăcerea.[2]

Articolul de faţă nu îşi propune să convingă pe nimeni să îşi schimbe punctul de vedere în privinţa acestui subiect, scopul celor scrise mai sus fiind doar acela de a îndemna pe cei care au acces la text să se documenteze mult mai bine decât probabil au făcut-o deja. Subiectul este unul deosebit de complex şi nu poate fi în niciun caz cuprins în 7-8 pagini. Site-urile citate, dar şi cărţile sau studiile de specialitate ar putea constitui un început în elucidarea acestui subiect, astfel încât să nu se mai ajungă la aceste depresii majore de care ajung să sufere cele ce iau această decizie.



[1] http://rupetacerea.ro/mscrise/ilona/.

[2] http://stiripentruviata.ro/marturii-despre-avort-nu-faceti-greseala-mea/.

Taguri

Arhiva

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*