Ridică privirea din display!

Distribuie!

de Agnes-Ioana Oboroceanu

Generația ’94 scrie pe mine. M-am născut în vremea când printre blocuri încă se auzeau strigăte de copii care jucau „rațele și vânătorii”, când singurul telefon din casă era unul fix, la care mă atrăgea nu faptul că pot comunica la distanță cu alții, ci roata pe care o tot învârteam ca să formez numărul. Prietenii veneau și-mi băteau timid în ușă, să-mi întrebe părinții dacă îmi dau voie să ies afară. Neastâmpărul și țipetele aiurite ne erau aspru criticate de vecinii care ieșeau la geam să ne facă observații. Imaginea nu este numai a copilăriei mele. Probabil că, într-o anumită măsură, este amintirea fiecăruia dintre cei care s-au născut în perioada aceea.

Evoluția lucrurilor, deși normală, e cel puțin înfricoșătoare. Modul în care ne organizăm viața socială, azi, a suferit schimbări – dacă nu radicale, cel puțin asemănătoare cu o palmă peste față, care te trezește fără tăgadă. Am ajuns să ne facem toate planurile să depindă de tehnologie. Laptopul, telefonul și tableta sunt prietenii cu care ne trezim dimineața și cei pe care-i vedem ultimii înainte să mergem la culcare.

Același mesaj îl transmite și Gary Turk, un scriitor și regizor din Londra, care a creat un video despre tristele adevăruri ale generației online. Culmea sau nu, filmul, numit symbolic „Look up”, a devenit viral pe internet, devenind subiect aprins de discuție pe rețelele sociale. Gary ne îndeamnă să ne ridicăm privirea din ecranul aparatelor în jurul cărora ne gravitează existența, să învățăm să vorbim și să privim lumea.

Celebrele fotografii cu „No wi-fi. Talk to each other!” scris pe tabla meniului unui restaurant nu sunt decât oglinzile unui adevăr ușor dureros, pe care îl recunoaștem, dar suntem incapabili să-l transformăm în minciună: uneori nu putem respira fără internet. Cui nu i se întâmplă să se întâlnească cu prietenii într-o cafenea și unul dintre primele lucruri făcute este verificarea semnalului de wi-fi? Probabil că multora, însă vina nu poate fi aplicată unei entități anume. S-a înrădăcinat atât de mult în conștiința colectivă obișnuința de a fi mereu conectat la lumea virtuală, încât învinovățirea cuiva anume este aproape imposibilă. Asta pentru că ne-am construit viețile în așa fel în cât să depindă de tehnologie și de minunile ei.

Începem să înlocuim oameni cu profiluri de Facebook, discuțiile din timpul unei plimbări, cu chatul sau e-mailul, iar copiii de azi nu cunosc copilăria noastră. Noi am fost salvați atunci, însă am alunecat, conștient sau nu, în actualitatea haotică. Aparent, dacă lucrurile evoluează în aceeași direcție, viitorul nu se întrevede în culori prea aprinse.

O soluție la toate acestea fără îndoială că există. Deconectarea totală de la mijloacele tehnologice noi este, cu siguranță, imposibilă. Nu pentru că nu am avea voință, deși este și acesta un lucru discutabil, ci pentru că activitățile zilnice ale omului de secol XXI depind prea mult de ele. Echilibrul ar trebui să fie răspunsul. Stabilirea priorităților pe termen scurt și lung, dorința de a nu sta cu ambele picioare în lumea virtuală, ci doar de ne plimba, din când în când, pe acolo, un pronunțat simț al realității în posesie, ar putea fi de ajuns pentru a ne menține în limitele normalității.

N-ar trebui să fim ipocriți și să afirmăm că tehnologia și internetul ne distrug viața. Au puterea de a ne face să ne depărtăm de ea, într-adevăr, dar alegerea a noastră rămâne. La momentul actual, situația poate fi caracterizată drept reală și ușor tristă, însă rămâne să ne întrebăm dacă viitorul va calma sau va agrava lucrurile.

https://www.youtube.com/watch?v=Z7dLU6fk9QY

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*