de Mădălina Stanciu
,,Cuvintele sunt de prisos. Cuvintele sunt urâte. Doar muzica a rămas frumoasă. Muzica este prizonieră în noi.”
Stop cadru.Pe scurt, pe cea mai importantă scenă din Moscova, maestrul dirijor, Andrei Filipov, este un simplu om de serviciu. În urmă cu treizeci de ani, el era un dirijor faimos, considerat un geniu în Occident, până când a fost respins din cauza convingerilor sale politice. În momentul în care descoperă o invitaţie destinată actualei orchestre pentru a cânta la Paris, el pune bazele unui plan de a fura spectacolul. Pentru a reuşi, el reuneşte vechea orchestră. Dar pregătirea lor necesită un miracol.
Despre ce? Despre muzică, cea care face parte din viața fiecăruia dintre noi. Pentru unii oameni însă, muzica nu reprezintă doar „o parte”, ci viaţa însăşi. Le Concert, în regia lui Radu Mihăileanu, este un film despre muzică, despre modul în care ea face să dispară limitele ridicate și prejudecățile formate ținând seama de aparențe. Un film despre talentul care apare oriunde, care nu ţine cont de culoarea pielii, origine sau categorie socială. Toate personajele filmului fac parte din categorii defavorizate sau privite cu reţinere, precum evrei, ţigani, foşti alcoolici. Însă atunci când încep să cânte, reușesc să îţi taie răsuflarea.
Le Concert nu este doar un elogiu adus sufletului rus, mereu stăpânit de melancolie, ci şi o fantezie comică pe note muzicale de Ceaikovski, care fac posibilă o întâlnire a generaţiilor.
Înainte de toate, iese în evidenţă opoziţia dintre Est şi Vest. Rusia apare ca un spaţiu uşor dezordonat, creionat prin intermediul unor personaje prinse într-o stare de resemnare faţă de propria nereuşită. Pe de altă parte, Parisul frapează prin ordine, simetrie, lumină şi perfecţiune. Este un spaţiu în care descurcăreţii membrii ai orchestrei se implică cu uşurinţă într-o impostură pozitivă. Poate cea mai ilustrativă scenă pentru discrepanţa dintre Estul şi Vestul Europei este cea a cinei de la restaurant dintre protagoniştii peliculei, Andrei Filipov şi Anne-Marie Jacquet. Andrei se exprimă într-o franceză uşor atipică, învechită, are un costum care nu era chiar pe măsura lui şi care părea că ar fi purtat aerul altor vremuri.
Este un film al pariului cu destinul, pentru însăşi împlinirea lui. Un film complex tocmai prin simplitatea cu care Radu Mihăileanu reuşeşte să aducă în discuţie teme destul de importante şi diverse totodată, precum multiculturalism, muzică, discrepanţa încă valabilă între Est si Vest.
Miza pariului este atinsă abia după 30 de ani, când are loc concertul final, iarEstul și Vestul se întâlnesc pe scena teatrului Chatelet din Paris.Este momentul în care fiecare membru al orchestrei îşi înţelege rolul, fiecare se simte legat de celălalt tocmai prin dragostea pentru muzică, cea care îi uneşte cu adevărat.
E “comedie şi dramă, o dramaturgie comică. Pentu mine aşa e viaţa. Concertul m-a ajutat să înţeleg Rusia, sufletul slav în profunzime, muzica şi visul nebun al unui creator, care poate e visul nebun al oricărui om care vrea să atingă ceva în viaţa lui. Asta e calea mea.” (Radu Mihăileanu)
Sursa foto: Wikimedia.com
