Sesiune, sesiune, dar merge și un film bun! L-am evitat ceva timp, deși toată lumea din jurul meu vorbea frumos despre el. Acum înțeleg de ce: este un film inteligent, care abordează o temă destul de originală, pentru că eu nu știu de existența vreunui film asemănător.
Filmul ne spune că nimic nu este întâmplător și că nu toate lucrurile pot fi contorizate, monitorizate, explicate sau interpretate statistic. Este vorba despre războiul dintre știință și religie, despre cei care cred în evoluție și cei care cred în existența unor entități superioare, unde nimic nu este greșit și, totodată, nimic nu este corect.
Doctorul Ian Gray, interpretat de actorul Michael Pitt, este autorul unor cercetări științifice, care se îndrăgostește de Sofi, ale cărei credințe despre viață, moarte, spațiu sau natură sunt puternic înrădăcinate în religie. Prin urmare, această „rivalitate“ simbolică este transpusă și în plan sentimental. Obiectul de studiu al doctorului este ochiul, care, de altfel, l-a și ajutat să o reîntâlnească pe Sofi, cu care se căsătorește spiritual. Deși este puternic ancorat în realitatea pe care o oferă știința exactă, doctorul este intrigat de faptul că are impresia că o cunoaște pe Sofi, că a mai întâlnit-o. Diferențele de personalitate și de credințe dintre cei doi au consolidat o mică barieră între ei, ceea ce îl determină pe protagonist să pună relația lor sub semnul incertitudinii. Aceste gânduri l-au copleșit cu câteva minute înainte ca Sofi să îi moară în brațe, lăsându-i doar amintiri legate de lucrurile care ei îi plăceau și pentru care ea avea o explicație neștiințifică.
Ian se căsătorește cu partenera sa de laborator, cu care va avea un copil. Unul dintre medicii de la clinica unde a născut Karen, soția sa, îi anunță pe cei doi că micuțul poate prezenta urme de autism. Experimentul este mult mai complex, pentru că se dovedește că cel mic are aceeași structură oculară ca cea a unui bărbat care murise cu puțin timp înainte ca el să fie conceput. Acest fapt ridică multe semne de întrebare și îi provoacă pe soții Gray să caute soluții și răspunsuri logice. Pentru acestea este nevoie de o vizită în India, unde Ian găsește o fetiță cu aceeași structură oculară ca cea a lui Sofi și o supune unor teste, unde procentul de reușită ca structurile neuronale să coincidă este de 44%. Însă un lucru a umplut golul procentual: reacția fetiței la vederea liftului. Ultimele clipe din viața lui Sofi s-au petrecut într-un lift.
„I Origins“ este unul dintre filmele de care o să îmi amintesc, având în vedere faptul că centrul de interes în jurul căruia gravitează acțiunea notează conceptul de reîncarnare. Dacă un film reușește să mă facă să îmi pun fie și o singură întrebare legată de tema pe care o abordează, atunci e un film bun. Iar engleza imperfectă pe care o vorbește actrița de origine spaniolă, Astrid Berges-Frisbey, cea care a interpretat-o pe Sofi, este interesantă.
Enjoy it! 🙂
Sursa foto: wikimedia.com
