Dragi creștini, când ați intrat ultima oară într-o biserică? Acest articol nu este unul religios sau antireligios, este doar părerea mea, subiectivă, probabil greșită, despre generația noastră care afirmă prompt și tare că este creștină, în ciuda faptului că majoritatea nu-și bate capul să mai zică seara o rugăciune sau să treacă pragul unei biserici, din când în când.
Personal, nu cunosc lume și nu am prieteni care se declară atei. Cu toate acestea, generația noastră e mult diferită de cea a bunicilor sau a părinților noștri. Ieșiri în cafenele, în puburi, nopți petrecute în ceața țigărilor din cluburile orașelor, karaoke, petreceri în cămine, toate alături de vodka, doze industriale de cafea, energizante, bere și whisky și, după toate astea, zile pe jumătate dormite. Să înseme toate acestea îndepărtarea noastră de biserică?
Eu vreau să cred că noi, tinerii, nu avem o problemă religioasă. Faptul că avem acum alte activități, puțin imorale uneori, nu ne face atei. Acționăm absolut firesc în spiritul societății contemporane. Nu mai sutem astăzi rezidenți rurali să ne prășim pământul, să facem focul în sobe și duminicile să le dedicăm odihnei. Astăzi, suntem dependenți de atâtea lucruri noi încât, deseori, nici măcar nu ne mai dăm seama în ce zi ne aflăm. Duminicile nu mai sunt zilele pe care le începeau generațiile anterioare dimineața, la biserică, ci zile de lucru chiar mai aglomerate decât altele pentru unii. Nu mai avem timp să stăm, să respirăm un pic, să ne dăm în seama în ce mai credem sau nu. Suntem robii serviciilor, grupurilor în care ne integrăm, mall-urilor și discotecilor. Așa că nu prea mai este cazul să ne comparăm cu bunicii noștri ca să vedem cât de evlavioși suntem. Nu ar fi corect. Trăim altfel de vieți, mai complicate, mai materialiste, poate mai grele.
A fi adeptul unei religii nu înseamnă să fii prezent la toate slujbele sau să cunoști toate obiceiurile bisericești. Pe mine personal, biserica – locul în care oamenii se așteaptă de la tine să fii îmbrăcat numai într-un anumit mod, în care trebuie să asculți de părinții care, după cum se pare, au cele mai luxoase mașini și castele, mă face să nu mai țin cont de canoanele religioase și să vizitez din ce în ce mai rar sfintele lăcașuri. Poate nu înțeleg eu bine ce înseamnă să fii creștin, poate nici nu am fost educată potrivit din acest punct de vedere, dar niciodată n-o să înțeleg de ce nu e voie să faci baie sau să speli rufe duminica și tot felul de asemenea norme.
M-aș simti bine într-o biserică numai dacă ar fi goală, să simt liniștea și puterea sa de a mă calma, de a mă detașa de lumea obositoare de afară. De obicei, de Crăciun sau de Sfintele Paști, bisericile se transformă în niște locuri mai pline de păcate decât ar fi altele. Bătrâni și tot felul de persoane te judecă în gândul lor cu o privire care te măsoară din cap până în picioare, oameni care se împing mereu ca să-și facă loc mai în față, copii care urlă, se joacă, mănâncă covrigi și bomboane, fiind aduși cu sila de părinții lor, persoane dubioase în curtea bisericii care, dacă nu primesc vreo pomană, încep să înjure… în astfel de momente mi se pare că mă aflu la piață, nu la biserică.
Nu știu cât de religioși mai suntem. Probabil, spiritual, suntem rătăciți, dar nu cred că o slujbă la biserică ne va ajuta să ne regăsim. Eu zic să încercăm să acționăm mai moral, să credem în ceva bun și să nu mai îmbrățisăm doar valorile materialiste din jurul nostru. Goana asta după obiecte ar trebui înlocuită cu încercarea de a ne face mai mulți prieteni, de a privi lumea în toată esența ei, nu doar după aparențe. Pentru cazul în care te întrebi acum cât de religios ești: nu contează, om să fii!
Cristina Bragari
