(Partea I, aici)
Mă aflu în Sakarya, un oraş din Turcia, sunt în deplină sesiune şi simt cum examenele curg ca pe bandă rulantă, iar ca să te simţi student începi ziua cu un examen şi este neapărat să o închei cu altul.
Aici, sistemul de învătământ vrea sa fie croit după cel american, pretind unii. Lecţii şi cursuri găseşti pe parcursul zilei şi poţi să îţi alegi de la orice departament ţi se potriveşte sau îţi doreşti – chiar dacă eşti la management eşti liber să te bucuri de problemele de matematică şi masurătorilor celor de la inginerie, unde cei mai mulţi spun că dintr-o proporţie de ordinul sutelor reuşesc să treacă doar cateva zeci. Este dificil, iar profesorii au aşteptări revoluţionare în materie de inovaţie şi exactitate.
Nu de mult am terminat o sesiune de examene intermediare şi am început alta cu examene finale, am trecut şi de febra multiplelor prezentări. În ceea ce priveşte notele, limitele sunt de la 0 la 100, după care sunt transformate în perechi de litere de la AA, BB…, la FF. Nu am obţinut niciodată maximum la toate criteriile de evaluare de la o materie, dar exită spaţii în catalogul meu unde scrie „Performans Görevi = 100“ şi cred că este de bine.
În Turcia, te renaşti. Totul se desfăşoară ca într-o ţară hibrid (pe două continente), cu o cultură colorată şi înconjurată de studenţi care văd lumea cu alţi ochi. La facultate, respectiv în grupă, mai mult de 50% dintre studenţi suntem internaţionali şi nu de puţine ori la finalul cursurilor realizăm că experinţa asta este ca o enciclopedie de naţionalităţi.
La fel se întâmplă şi pe străzile din Istanbul, oraşul în care întâlneşti oameni de pe întreg globul şi care mi-a devenit ca o altă „casă apropiată” unde, acum poţi să te afli pe mare, într-un vapor în Europa, iar două secunde mai târziu să realizezi că ai trecut pe continentul vecin, în Asia.
Turcia nu este departe de România, un prieten mi-a zis că o să mă viziteze cu bicicleta, însă diferenţa dintre aceste două ţări este că de la ecuator la polul nord. Ţara este un ţinut al paradoxurilor: în sud, pe timpul iernii temperaturile se fixează în jur de aproximativ 25 de grade şi poţi să faci plajă, în timp ce în partea de est o haină de iarnă obişnuită nu este suficientă ca să îţi mişti mâinile neîngheţate. Continuând cu punctele cardinale, estul contrazice partea opusă, ţinuturile sunt de ordinul „the best landmarks”, locurile din Capadochia sunt presărate cu oraşe sub-pământ. O călătorie acolo este ca o întoarcere în timp, moment în care alte metropole răbufnesc în conceptele modernismului.
Orice activitate, orice călatorie sau experienţa aduce involuntar cea mai preţioasă unitatea de masură, timpul. Să ştii să îl gestionezi atunci când studiezi este la fel de plin de importanţă ca atunci când alegi să îl petreci altundeva, utilizând acel „în timpul liber…” căruia nici astăzi nu îi pot oferi o definiţie, chiar dacă am fost întrebată şi de către profesorul de la Comunicare.
Este clar că la fiecare curs, aportul studenţilor internaţionali se află în conexiune directă cu o comparaţie sau concluzie la ţara din care provin şi nu poţi fi mai mulţumit că atunci când vorbele tale, temele sau campaniile prezentate în faţa clasei îi determină pe ceilaţi colegi sau profesori să vină la tine după o zi sau după trei săptămani să îţi povestească că au descoperit continuarea unor campanii româneşti şi că vor să te întrebe mai mult.
Îmi petrec timpul în paharul de cocktail al unor naţionalităţi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Împreună împărtăşim experienţe dintre cele mai diverse; astfel, am vrut să ajung în Africa, dar am întâlnit atâtea persoane de acolo, încât simt că a venit Africa la mine; mi-am dorit să cunosc limba turcă, dar ştiu câteva componente lingvistice în chineză, hausană, în suahilii şi poate că aş putea să profesez în franceză şi spaniolă, etc.
Ultimul aspect pe care mi-l permit să îl menţionez este că nu vreau să trăiesc aici, dar îmi doresc să îmi pot prelungi programul pentru încă un semestru şi în acelaşi timp m-aş întoarece pentru câteva momente cu orice primă oportunitate.
Perioada Erasmus atinge apogeul vieţii fiecărui tânăr şi îl orientează să descopere direcţii potrivite de urmat, îi accentuează ambiţia de a fi mai bun, de a-şi testa limitele şi de a-şi concretiza aspiraţiile.
Sursa foto: Arhiva personală
