Acum ceva vreme la Sighişoara a avut loc festivalul medieval. Cetatea îşi pune straie de sărbătoare (medievale) şi petrece cu torţe şi tot tacâmu’ 3 zile şi 3 nopţi, ca-n poveşti.
La festival au participat trubaduri, truveri, jongleri, domniţe, cavaleri, şi cardinali. În spiritul tehnicilor medievale, era plin de obiecte hand-made, iar mesajele de pe obiecte (toate într-un spirit) îndemnau la vise, de la modestele cuvinte însăilate pe şalvari (visează, iubeşte) până la „traiste” cu mesaje hippie. Muzica varia de la melodii războinice în stilul Skyrim (care erau folosite drept coloană sonoră pentru un turnir… fără cai) până la muzică populară şi hore. Cea mai autentică înviere a „tradiţiilor medievale” mi s-a părut tipul de sub Scara Şcolarilor, care oficia căsătorii pentru 24 de ore. Căci ce poate reprezenta mai bine spiritul auster medieval decât un speed-marriage specific secolului XXI, care a inventat speed-dating-ul?
Dar cum strămoşii noştri, dragii romani, îşi permit un exorbitant festival şi bal mascatla Veneţiaîn fiecare an, avem şi noi varianta mai restrânsă (de margine de Imperiu Roman): măşti veneţiene şi face-painting în micul nostru Castrum Sex.
Pe Internet circulă de ceva timp o copertă falsă de carte, cea din poza de mai jos. Asta apropo de evadarea în alt timp, de visele de pe articolele de vestimentaţie, totul în speranţa evitării problemelor zilnice. Este normal pentru rasa umană să înveţe din trecut, şi să preia numai ideile frumoase, dar de ce să preluăm numai costumele de cavaleri, şi nu şi cavalerismul? De ce apreciem muzica medievală, însă compunem muzică house şi electronică într-un ritm repetitiv şi fără absolut nici o armonie? Doza de superficialitate umană specifică şi consumerismul au mai câştigat o partidă, rezultând în degradarea istorică?
Totuşi, ca să nu fiu ipocrită, festivalul se întâmplă să fie unul din evenimentele mele favorite anuale, însă eu sunt un caz irecuperabil, studentă la literatură, deci visătoare prin definiţie. Existau şi lucruri frumoase, cum ar fi lipsa de fast-food, tipul care fabrica hârtie (ilustrată) pe loc sau icoanele pe suport de coajă de ou.
Deci, un moment bun pentru artiştii români să se manifeste. Însă aş fi preferat mai multe informaţii istorice, sau măcar un pliant. Ca idee, înţeleg dorinţa de sărbătoare a românului, care împreună cu povara crizei economice creează nevoia unor timpuri mai „simple”, şi poate chiar a… visului unei nopţi de vară. Dar despre asta, în partea a doua a articolului.
as-always-awful.html, wikimedia.org
Foarte tare coperta aia. Ne aducem aminte de cavaleri medievali in armuri, pe cand in statele romane de atunci acestea erau rarisime. Ne aducem aminte de regi si nobili, dar nu si de tirani, uzurpatori si intriganti mereu gata de o mica tradare. De micii mestesugari de targ, dar nu si de taranii care mureau cu mana pe plug. De lipsa agitatiei moderne si a stresului aferent, dar nu si de molime, pestilente si igiena precara. De mari fapte de arme, dar nu si de motivele meschine din spatele lor. In fine, construim o aura romantica,de “Varsta de Aur”, pe care o asezam delicat asupra trecutului, dar nu mentionam nimic despre dogmatismul, barbaria, cruzimea si mizeria sufleteasca in care se scufunda lumea pe atunci.