de Raluca Fătu
În articolul trecut am început înșiruirea ticurilor românești care supără și uneori chiar distrează. Însă acum îmi voi canaliza atenția asupra unei practici abordate de toate popoarele. Aceea care în mare parte încurcă, enervează și irită, dar care persistă și nu piere în veci din rutina zilnică a comunicării. În urma citirii unor comentarii pe Facebook ale unui critic literar (al cărui nume nu-l voi dezvălui) și mai multor autori, fie de poezie, fie de proză, mi-am dat seama că un mare tic este acela de a fi cel mai bun, cel mai iubit, cel mai mediatizat. Unii o fac, fără mare greutate, prin minciună, cu adevărat artistic, alții mai puțin reușit. De ce artistic? Pentru că a minți și a ține minte ceea ce ai susținut, continuând să înflorești și să întărești cele declarate este cu adevărat deosebit. Amatorii aruncă o vorbă pe ici, pe colo, dar o uită în neantul de propoziții inutile și sunt prinși repede. O fi având ea minciuna picioare scurte, dar unii se pricep să le lungească mai mult decât pe cele ale adevărului. Revenind la ceea ce mi-a atras atenția și mi-a acaparat privirea timp de câteva minute bune (schimbul dur de replici mai mult sau mai puțin literare), mi-am dat seama că deși literatura noastră, cea de azi vrea a se face cunoscută și vrea a se crede potrivită pentru a fi citită, cei care stau în spatele poveștilor gravate pe hârtie dau greș în fața eticii de cele mai multe ori.
Intuiția te poate păcăli în privința unei persoane, atunci când o ai în fața ochilor pentru prima dată. Se poate dovedi în timp că nu are caracterul pe care te așteptai să îl găsești la o așa personalitate și că lasă de dorit în multe privințe, chiar dacă excelează într-un anume domeniu. Că minte voit sau nu, deja nu mai este relevant când îți dai seama că și-a abandonat judecata dreaptă în detrimentul noilor tehnologii de azi. Tot este acuzat din ce în ce mai mult Facebook-ul că ține tinerii de la învățătură, că ocupă timpul oamenilor și că îi izolează. Este parțial adevărat pentru că nu oricine se poate detașa de râul de like-uri ce curge pe a sa pagină, după ce și-a potolit setea o dată. Dar asta se întâmplă și cu marii oameni ai deceniului, oameni de la care ne așteptăm să nu dezamăgească, să aibă mintea limpede și să fie corecți. Mai ales când este vorba de critică literară. Căci această meserie necesită imparțialitate și privire obiectivă asupra tot ce reprezintă literatură și mai ales literatura de astăzi pe care mulți se chinuie să o promoveze, iar unii fără prea mare efort reușesc să o păstreze în anonimat.
Prima mea impresie despre cel care a reușit, cel puțin în opinia ea, să dezbine puțin legăturile dintre autorii contemporani, s-a format în timpul unui curs pe care îl urmam la Facultatea de Litere din București. Învățam despre poeți și eram fericită că în sfârșit pot asculta un om care știe ce vorbește și care poate transmite informațiile pe care le deține într-un mod mai liber și mai plăcut. Am rămas cu această impresie multă vreme, până când, datorită facebook-ului, mi-am pus un semn de întrebare asupra eticii celui pe care îl admiram. Avem like-uri, dar n-avem destule like-uri, promovează-mă că te promovez și eu, nu te împrieteni cu X că altfel te scot eu din lista mea și tot așa. Am crezut la început că-s glume, că-s mici șicanări infantile între marii autori și critici, dar în timp am observat că nu-i chiar așa. Literatura de azi se face pe bază de prietenie, pe bază de acuzații sau mai grav, pe bază de lingușeală. Discuțiile și polemicile pe care le-am citit, în locul unor conversații benefice autorilor atât tineri cât și majori, m-au făcut să realizez că lumea asta ascunde în trupurile mici, niște suflete egoiste.
Dezbinarea autorilor, așa cum am menționat mai devreme, nu este greu de realizat, mai ales când ești om de cultură cu o oareșce influență în lumea literară. Mai ales atunci când dai de ales între tine și alt autor. Atunci se petrece ruptura dintre o parte și alta, dintre o categorie de scriitori și cealaltă. Că nu avem cu toții aceleași înclinații și plăceri este de mult știut și trebuie respectat. Pentru a număra în pace și voie miile de like-uri de pe Facebook nu este nevoie să arăți că tu și doar tu excelezi în literatură și că tu deții adevărul absolut de la care ai tăi cititori nu se pot abate. Cu instrucție morală de acest gen nu există progres deoarece fiecare individ în parte este liber să aleagă pentru sine. Este liber să fie prieten cu cine dorește, chiar dacă se află în tabăra adversă (deși în literatură nu ar trebui să existe asemenea tabere), să vorbească și să împărtășească idei cu alți autori, chiar dacă unii dintre ei nu au ajuns încă să exceleze. Toate au nevoie de timp, înțelegere și toleranță și mai ales de respect. Like-urile de pe Facebook nu aduc nimic din cele menționate, aduc un număr care poate crește, dar poate și dispărea la fel de repede, atât timp cât consideri că doar tu reprezinți binele și dreptatea.
