de Ioan Ciprian Radu
Are inima corodată ca rugina/ Când vă văd v-aş arunca în cap una torpila/ Ce atitudine de cocalarila/ De ce oare te mişti aşa, te strânge espadrila?
Săptămânile trecute a avut loc în Bucureşti un festival dedicat jazzului. Pe lângă faptul că intrarea a fost gratis, numele artiştilor prezenţi acolo sunau promiţător, unii fiind mai cunoscuţi decât alţii. Mă tot întreb de ce nu auzim mai mult despre aceste mişcări. De ce încă se promovează la scară industrială non-cultura, prostul gust şi kitsch-ul muzical?
Kitsch care devine din ce în ce mai invaziv. Cred că nu-s singurul om sufocat şi paralizat de reclama la Corso, în care Corina şi Connect-r îşi mărturisesc iubirea către o îngheţată (!). Înţeleg că şi „artiştii” (nu mai bine i-am numi mercenari?) trebuie să se întreţină cumva, dar oare nu e necesar să aibă ei şi un pic de coloană vertebrală? Nu voi mai vorbi despre această parte a muzicii româneşti, despre muzica comercială, creată pentru a incita oamenii la zbenguială (şi a spăla, pesemne, creierele), pentru că există alternative!
Poate am generalizat un pic în trecut, când am spus că nu se mai găseşte muzică bună la noi. Asta pentru că încă nu văzusem partea ascunsă a icebergului. Am descoperit de curând că există câteva genuri muzicale ce îţi pot da acel efect de zbenguială, care să te incite, să te facă să dansezi, să dai din picior pe ritm, dar care au şi un mesaj, o compoziţie, un element ce îţi elevează cumva starea.
Totodată, am descoperit că şi la noi există o adevărată scenă muzicală pentru aceste genuri; poţi să zici că-s hipster, dar am realizat că îmi plac genurile nu-jazz şi electroswing. Am fost plăcut surprins când am dat de câteva trupe bune, care fie nu-s promovate la radio şi TV, fie sunt promovate prea puţin, dar care au o bază fidelă de fani în mediul online. Habar n-aveam că nu-jazzul românesc prezintă nişte nume precum Moonlight Breakfast, Cuantune, Blazzaj, Butterflies In My Stomach, Shukar Collective, Aievea, Sensor etc. Sau că avem şi o trupă de electroswing (The Rank&Fashion). Câţi dintre voi au auzit de trupele astea? Destui, sunt sigur. Dar nu suficienţi.
Există convingerea că genurile astea sunt dedicate hipsterilor, dar eu nu cred asta. Cred că începe să se dezvolte uşor-uşor şi la noi o mişcare de bun-simţ, cu un target larg. Cred că există din ce în ce mai mulţi oameni sătui de prostul gust, iar dovada este numărul tot mai mare de festivaluri la care sunt invitate aceste trupe.
The Rank&Fashion este trupa despre care aş vrea să vorbesc ceva mai mult și asta pentru că îmi place agitaţia din muzica lor. Oamenii ăştia au arătat că şi la noi se poate face muzică dansabilă, cu substrat, cu bun gust. Nu sunt singurii, dar vorbesc despre ei fiindcă au dat o nouă faţă electroswing-ului de la noi. Sau, mai degrabă, l-au inventat.
Ce-i ăla electroswing? E un gen de muzică apărut destul de recent, ce combină elemente din muzica swing şi jazz cu beat-uri electronice, sample-uri şi loop-uri de voce etc. Este un gen de muzică cu foarte multă energie, în care publicul este încurajat să danseze (un dans destul de complicat, ce-i drept). Sigur aţi auzit câteva piese electroswing dacă aţi văzut The Great Gatsby.
Dacă am învăţa să dansăm şi altfel de dansuri decât cel din buric, twerking sau altele mai lascive, dacă am vedea nişte acte artistice live, care să nu ne ducă direct cu gândul la sex, nu ar fi oare mai plăcut să ieşim seara în oraş?
„A little party never killed nobody!” devine uşor-ușor noul meu motto!
Sursa foto: wikimedia.org
Da… treburile sunt mult mai complicate de atat. In Romania mereu au existat miscari de muzica buna, in ultimii 10 ani iti pot numi cel putin cinci, pe loc. Problema e ca niciuna nu a ajuns macar putin cunoscuta si in afara de rarele ori cand au fost difuzate piese din aceste miscari la Radio Guerrilla, aceasta muzica a fost fortata sa se auto-promoveze (radiourile gen Rock FM sunt mult mai preocupate sa difuzeze “100 de hituri fundamentale ale ultimilor 40 de ani” decat sa descopere si sa difuzeze tinere talente). Si auto-promovarea nu e un lucru la care au fost buni. Oamenii sunt buni la muzica, nu le poti cere sa aplice tactici de publicitate agresiva pentru ca nu la asta se pricep. Cei care au facut publicitate s-au facut putin mai cunoscuti. Noi, cei de acum, avem o dorinta mare de a gasi muzica buna si de a descoperi fericirea din suntele ei, insa suntem nevoiti din ce in ce mai mult sa recurgem la documentare proprie asupra undergroundului ca sa gasim ceva “nou.” In Romania avem nevoie de posturi de radio pe genuri si subgenuri, care sa promoveze muzica buna si care sa angajeze critici de muzica si sa selecteze absolut tot ce e mai bun pe genul respectiv. In Romania avem nevoie de trezire la realitatea faptului ca tuturor ne place muzica buna, unii un gen, altii alt gen. Faine trupe ai prezentat!
Cine mai ascultă Rock FM? E al dracului de frustrant cum trupe de 2 lei ajung în prim-plan. Dacă te uiţi la vreun top făcut de vreo televiziune de muzică de la noi, o să vezi numai gueşi who, delii, alecşi velea etc. Aceiaşi actori neobosiţi. Un fel de un monopol al kitschului. Soluţia este să răspândim vorba, să le spunem şi prietenilor noştri despre trupele pe care le considerăm noi mişto, chiar şi cu riscul de a fi consideraţi hipsteri. Un articol foarte interesant, felicitări!