Aceasta este întrebarea adresată canadienilor de către directorul unui liceu catolic din (Montreal, Loyola High School) după cinci ani de luptă cu instanțele și guvernul pentru recâștigarea dreptului la exprimare și la viziunea confesională proprie în cadrul cursului de Etică și Cultură Religioasă.
Cu toate că acest drept ar trebui să fie implicit, mai ales pentru un liceu confesional, guvernul a interzis predarea cursului din perspectiva catolică și a forțat conducerea liceului să introducă un curs de etică seculară, considerat „neutru”.
Paul Donovan, directorul școlii, a declarat într-un interviu pentru National Post că ceea ce o democrație e firesc să ofere este un „secularism deschis” (open secularism), care permite fiecăruia să își afirme și să își dezvolte viziunea sa, religioasă sau nereligioasă. El consideră interzicerea predării eticii din perspectivă religioasă într-un liceu confesional ca o caracteristică a unui „secularism închis” (closed secularism), care impune o unică perspectivă tuturor.
De exemplu, viziunea „neutră” a cursului impune predarea obligatorie a faptului că homosexualitatea este o alegere normală pentru viața de familie, atât pentru școlile de stat, private și religioase, inclusiv cele primare, și cât și pentru părinții care își educă copiii acasă.
Paul Donovan s-a arătat îngrijorat de modul în care mișcarea seculară evoluează în societate, dar mai ales de faptul că elevilor și profesorilor din Quebec le este interzis să aducă în discuții explicații sau soluții din perspectivă catolică, ori să se manifeste în conformitate cu valorile și identitatea proprie acestei confesiuni.
Donovan a mai spus, referindu-se la acest fenomen, că „Quebec-ul se îndreaptă către un secularism închis, în care guvernul spune nu doar că suntem seculari, ci că dorește o societatea seculară”, în care religia și bisericile trebuie să stea în afara spațiului public. El și-a manifestat temerea că, în viitor, oamenii religioși ar putea fi excluși din spațiul public doar pe motivul credinței lor, aceasta fiind văzută ca o piedică absolută pentru participarea la realizarea binelui public.
Pentru cei care citesc istoria instaurării comunismului, interzicerea oricărei evidențieri a identității religioase în școală nu este ceva nou. Cele întâmplate în anii `50 se regăsesc în chiar rapoartele Securității: La 6 decembrie 1949, de Sfântul Nicolae, în comuna Saravele din județul Timiș Torontal, în timpul Sfintei Liturghii au intrat în biserică învățătorii Bălașa și Cumpănaș, și mergând în mijlocul elevilor au luat de guler 3 elevi din clasa a II-a și i-au scos afară din biserică ducându-i la școală. Învățătorul Cumpănaș a intrat cu țigara aprinsă. În școală au legat pe copii de mâini și i-au purtat prin fața celorlalți elevi, printre bănci, care, reprezentând poporul, au fost întrebați de învățător dacă cei care au fost la biserică sunt vinovați […]. „Poporul”, aprobând actul de acuzare și verdictul învățătorului, acesta a amenințat pe micuții elevi ce hohoteau în lacrimi că: „mâine vine Miliția și-i va ucide cu sabia și așa vor păți toți cei ce merg la biserică pe viitor. (Dorin-Liviu Bîtfoi, „Așa s-a născut omul nou în România anilor `50”).
Cu toții suntem convinși că „cel care nu are memoria istoriei riscă să o repete” (George Santayana). Nimeni nu își dorește un sistem totalitar. Să citim în istorie originea, transpunerea în practică și urmările unor idei pentru a nu repeta tragediile trecutului.
Sursa foto: Facebook
[…] Citeşte restul articolului pe GEN90.net […]