Căminul – experiența de neuitat a provincialilor

Distribuie!

de Greta Bogdan

De-a lungul timpului, studenții din provincie au înțeles că nu sunt studenți cu acte-n regulă dacă nu trec prin cămin și nu trăiesc măcar o parte din experiențele pe care le oferă acest loc, în fiecare zi.

Conștientă de acest fapt, am încercat să aflu, măcar câtuși de puțin, care este farmecul statutului de căminisit și cu ce amintiri poate încheia studentul ciclul său de flotant în marele București. Așa că intervievatele noastre, toate studente în anul I, s-au arătat a fi foarte deschise în a ne împărtăși din gândurile lor, în legătură cu viața de cămin.

 1.Cum ți-ai imaginat viața de student în cămin, înainte să ajungi să o cunoști cu adevarat?

Oana, Jurnalism: Eu am avut multe verișoare mai mari care îmi povesteau cum e viața lor de studente și cum se distrează ele în camin, și cred că am pornit cu ideea că un cămin e un loc magic unde toată lumea se înțelege cu toată lumea și sunt petreceri non-stop.

Ema, Politehnică: Ca toți studenții până să ajungă acolo: distracție, bani aruncați, nopți nedormite și iar distracție. Mă așteptam la cu totul altfel de condiții, gen gândaci, mizerie, baie la comun etc.

Georgiana, Jurnalism: Din ceea ce îmi povesteau părinţii mei, a sta în cămin era sinonim cu gălăgia, cu distracţia, dar şi cu un mare grad de toleranţă faţă de „vecinii” care dădeau petreceri înainte de examen. Până să ajung să locuiesc în cămin, tot ce îmi doream era să împart o cameră curată şi suficient de spaţioasă  cu o colegă înţelegătoare şi sociabilă. Îmi imaginam că mâncarea de la cantină va avea un gust bun. Mai speram să existe şi o bucătărie unde să-mi perfecţionez abilitatea de a pregăti cartofi pai sau omletă.

2.S-a modificat părerea ta, în momentul în care ai devenit căministă, în București?

Oana, jurnalism: Păi, cam da. Stau la un cămin privat și lumea nu e așa comuncativă cum credeam ca o să fie.  Nu prea știu pe nimeni în afară de colega de cameră, iar petreceri non-stop nu prea sunt. 

Ema, Politehnică: În mare parte e aceeași. La început eram entuziasmată, asta până au început examenele. Iar învățatul în cămin e practice imposibil, nu doar din cauza gălăgiei ci și din cauza ispitelor. Ai nevoie de multă determinare să poți învăța în loc să ieși cu prietenii. Se pare că în privința condițiilor m-am înșelat; chiar e bine, acceptabil, problemele țin mai mult de indiferența adminstrației.

Georgiana, jurnalism: Părerea mea s-a schimbat parţial pentru că unele dintre aşteptările pe care le aveam s-au dovedit a fi iluzii, iar altele au fost confirmate. Din fericire, mă înţeleg foarte bine cu cea care îmi este colegă nu numai de cameră, ci şi de facultate, este destul de linişte dacă exceptăm sfârşitul de săptămână, iar camera, în urma câtorva modificări, arată chiar bine. Nu avem însă cantină, astfel că primim cele necesare de la câteva sute de kilometri distanţă, aşadar, nici vorbă de bucătăria mult visată.

3.Cum îți petreci timpul liber, în afara cursurilor?

Oana, jurnalism: Ies cu prietenii, sunt intern la o agenție de PR, din când în când fac voluntariat, citesc, mă uit la 80 de seriale – cam ce face orice student.

Ema, Politehnică: M-am gândit să mă înscriu la unele activități dar fiind în primul an mi s-a zis, și am ținut cont de părerile celor mai mari, cum că ar trebui să mă ocup foarte mult de facultate pentru că nu e tocmai ușor. Deci, în afara cursurilor recuperez din materia pe care am neglijat-o în liceu. Nici nu cred că aș avea timp și pentru alte activități, așa că mă rezum la relaxarea supremă: somn și plimbări.

Georgiana, jurnalism: Noţiunea de timp liber este îmi este foarte vag cunoscută. De obicei, după fiecare curs mai apare câte o carte în bibliografie sau vreun referat, astfel că timpul se împarte între orele la facultate, orele pentru facultate şi orele de somn. Încerc, pe cât posibil, să nu irosesc momentele pe care le-aş putea dedica evoluţiei mele personale, astfel că o carte sau un film bun după o plimbare în parc reprezintă o zi ideală pentru mine acum.

4.Ce îți place și ce îți displace la viața de cămin?

Oana, jurnalism: Cred ca faptul că nu ești niciodată singur (sau ești foarte rar singur) e lucrul care îmi place, dar îmi și displace cel mai mult. Îmi place pentru că ai cu cine să râzi și să te distrezi, cineva pe care te poți baza, dar, în același timp, mai ai nevoie și de intimitate. Alte mărunțișuri care nu-mi plac sunt faptul că e mic spațiul. Ce mai îmi place e că mă forțează să fiu mai ordonată, nu e ca acasă, unde vine mama și face curat.

Ema, Politehnică: Îmi place liberatatea, independența, îm place că trebuie să mă descurc singură, să interacționez cu străini. Îmi place că am cu cine petrece fiecare moment, aici nu poți fi niciodată singur. Cred că asta e motivul pt care fiecare căminist vine aici –  pentru că are nevoie de oameni, de interacțiuni. Ce nu-mi place e dorul. Mi-e dor de casă, de familie, de ceilalți prieteni. Îmi lipsește o masă ca la mama acasă. Îmi lipsesc apa caldă și banii de două ori pe lună.

Georgiana, jurnalism: O să încep cu lucrurile pozitive. Îmi place că este suficient de multă linişte încât să pot dormi sau învăţa aşa cum eram obişnuită. De asemenea, mă bucur că stau în cameră cu o singură fată, studentă în acelaşi an, la aceeaşi facultate, prietenoasă şi liniştită. Nu mă pot plânge nici de condiţiile pe care le am şi nici de suma pe care o ofer în schimbul acestora. Ceea ce cred că ar trebui creat este o cantină, acolo unde studenţii să poată merge când nu au posibilitatea de a se duce acasă.

5.Care este cea mai plăcută/amuzantă experiență ca student, în capitală?

Oana, jurnalism: Hmmm, am avut multe experiențe amuzante de când am venit la București,  de la întrebatul la trei noaptea pe Lipscani unde se afla ceva club, la plecatul cu colegii de la cursuri; au fost o groază, dar chiar nu-mi vine nici una clar definită acum.

Ema, Politehnică:Mi-am făcut și eu abonament ca tot studentul la metrou. Unul nelimitat, că mi se părea că nu-mi ajung călătoriile, dar acesta vine la pachet cu o temporizare la 15 minute, prin urmare nu-l pot folosi de două ori dacă mi se întâmplă să treacă cineva înaintea mea pe călătoria mea așa cum am pățit  într-o dimineață. Și ghici ce? Am sărit peste și m-a văzut paznicul și a sunat alarma. M-a certat puțin și m-a lăsat să plec. O nimica toată…

Georgiana, jurnalism: În fiecare zi se întâmplă ceva amuzant, fie că este vorba de o glumă a colegilor de facultate, fie că se mai varsă ceva prin camera de cămin şi calculatorul suferă consecinţele.

6.Cum te-a schimbat viața de student până în acest moment ?

Oana, jurnalism: Cred că sunt mai deschisă la provăcări și am ceva mai multă încredere în forțele proprii. Sunt mai relaxată și când vine vorba de oameni, și îmi place să cred că atâtea străzi noi mi-au îmbunătțit și orientarea în spațiu.

Ema, Politehnică: Cred că interacționez mai bine cu oamenii și cred că sunt mai tolerantă. Am întâlnit tot felul de caractere și trebuie să fii adaptat fiecăruia, să-i înțelegi și renunți la unele pretenții.

Georgiana, jurnalism: Nu cred că s-au petrecut mari schimbări în ceea ce mă priveşte. Am rămas la fel cum mă ştiu cei cunoscuţi, îmi fac la fel de multe griji în legătură cu facultatea… Cred că schimbarea, în bine sau în rău, este produsă de noi, faptul că suntem studenţi este doar un pretext al unei modificări în comportamentul nostrum, pe care oricum ne-o doream de mult. Probabil că sunt puţin mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu şi reuşesc să nu mă mai rătăcesc, însă alte schimbări nu vreau să fac, deocamdată.

7. Care sunt cele mai dese mituri pe care le auzi despre studenții din provincie?

Oana, jurnalism: Nu prea știu mituri despre studenții din provincie în general, poate ideea aia că la noi în provincie nu se întâmplă nimic și nu e nimic, și acum, că am venit în București vedem cum arată pentru prima dată un oraș. 

Ema, Politehnică: Zilele astea am tot auzit gluma asta: „-Ești fericit că ai intrat la Politehnică?; -Mai fericit aș fi dacă mi-ai spune cum ies de aici”. Nu știu de ce toată lumea le plânge de milă studenților de aici.

Georgiana, jurnalism: Există şi o pagină de Facebook dedicată acestor mituri. Aud că studenţii din provincie se consideră stăpânii lumii şi ai cluburilor, că nu-şi mai salută vechile cunoştinţe din oraşul/satul natal şi multe alte prejudecăţi care sunt false, dacă mă gândesc la persoanele pe care le cunosc şi care au rămas la fel cum le ştiam.

Trecând prin aceste experiențe, putem sesiza faptul că Bucureștiul reușește să scrie, pentru fiecare căminist în parte, câte un capitol al poveștii lui de viață; poveste care nu ar putea fi trăită mai frumos altundeva, decât în renumita „capitală a studenților”.

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva